În SALA TEATRULUI MUNICIPAL BACĂU, o atmosferă distinsă, la lansarea cărții Jean Marais nu plânge niciodată, un roman care a făcut vâlvă printre scriitorii băcăuani, ca dovadă că au fost prezenți în număr mare: Daniel Nicolescu, Petre Isachi, Cecilia Moldovan, Cornel Galben, dar și criticul Grigore Codrescu. Analizele și dezbaterile  au demonstrat interesul colegilor pentru roman, scris performant, o carte demnă de toată atenția criticii,  De altfel, Cornelia Ichim Pompiliu demonstrează de copil o afinitate filologică de necontestat (prima schiță a publicat-o când avea 11 ani).

Cărțile publicate până acum, CAZARMĂ  CU  NARATORI, Editura Corgal Press, 2005, Bacău, Textul narativ. Structura si receptare, Editura “Convorbiri didactice”, Bacău, 2009, PEŞTELE DIN OGLINDĂ, roman, Editura Corgal Press
Bacău, 2010, REPETITIE GENERALĂ CU APOCALIPSA, Editura “Ateneul Scriitorilor”, 2013, adaugă pe raftul Corneliei Pompiliu Ichim această carte, care a fost prezetată și la Seri Literare:

“Am citit cartea cu uimire să descopăr un stil prozaic autentic și profesionist. M-am regăsit suntem născute în același an, am crescut fără tată și mi-am completat istoria, cartea venind după Impostorul Lui Viorel Savin și Copiii războiului a lui Varujan Vosganian. Etapa aceea are multe de istorisit, azi se spun multe minciuni, multe fabulații, e bine că sunt scriitori care decelează diaristic acea perioadă. Tonul sarcastic, umorul, dialogul pregnant și alert face din acest jurnal o bijuterie literară dar și documentară.”- Cristina Ștefan

Cornelia Pompiliu Ichim se conturează un scriitor de stil, care și-a autentificat scrisul de ani de zile și care crede în acest meșteșug ca fiind celest. Câteva proprii considerente, publicate într-un interviu, sunt clare conștientizări ale talentului cultivat filologic al scriitoarei:

“Atunci când terminati o carte, care e prima persoana care o citeste?

Sotul meu, care a dorit cândva sa scrie. Studiul muzicii clasice nu i-a prea lasat ragaz. “Cazarma” si “Repetitia” le-a citit (si-n manuscris), ca si studiul de naratologie. Doar “Pestele” a ramas neterminat: in vara in care a aparut, pregatea un recital in Germania. Dar eu sper ca intr-o zi il va finaliza. In cazul “Repetitiei” a fost si fiica mea, lectorul cartii, si Gabriela, cea care a scris textele la calculator. Mai sunt si colegii mei, cititori ideali, elevii, carora le-am dedicat “Memoriile unui calut-de-mare” si unii dintre parintii lor. Când am finalizat studiul de naratologie, domnul Mihai Semenov a fost primul cititor; dânsului i s-a datorat, de altfel, ideea de a-l scrie.

Ce simtiti atunci când scrieti?

O dezmarginire. O calatorie in ceea ce s-ar putea sa fiu si, daca n-as scrie, mi-ar ramâne necunoscut. Si in ceea ce s-ar putea sa fie ceilalti. Când traim, suntem prea grabiti ca sa mai cautam virtualitati. Avem momente in care ne multumim cu aparentele, folosim cuvinte fara vibratie. Catalogam pe cei din jurul nostru la nimereala, suntem vorbiti de vorbe si prinsi de gânduri gata fabricate. Traim printre fantasme si utopii, alternând disperarea cu starea de beatitudine. Doar acolo, in scris, dispar dihotomiile, care ne inghit: bun-rau, adevarat-fals, real-ireal. Traim mult iluzionându-ne. Cât din ceea ce facem ori spunem ne reprezinta cu adevarat? Nu stiu daca scrisul lamureste ceva, dar macar gaseste nuante. Pune lucrurile in noi si noi unghiuri si lumini. Ne apropie de divinitate.

Când v-ati descoperit pasiunea pentru scris?

As spune dintotdeauna, daca nu mi-ar fi frica sa nu sune patetic. Dar, chiar asa e: in primii ani ai copilariei mimam pe caiete scrisul, apoi am invatat literele de tipar. Scriam despre tot ceea ce se petrecea in casa noastra de la Vatra Dornei. Am debutat in clasa a IV-a, intr-o revista pentru copii. Mamei mele ii datorez totul. Mult timp, am scris proza pentru copii si-n paralel, proza poetica. A urmat o pauza de peste zece ani, când n-am mai scris decât foarte putin si doar de dragul mamei mele. Totusi, ceea ce am scris a fost premiat. Eram insa convinsa ca destinul meu e legat de filosofie. Ulterior, am revenit. Am inteles ca n-am vocatie sistemica, bucuria metodei si ca doar literatura ma seduce cu adevarat.”

sursa  Ziarul Deșteptarea,  Ramona Ionescu

Cristina Ștefan

foto, Geanina Spiriduș