Cenaclul “George Bacovia”, 6 iulie 2016

iulie 6, 2016 în Cenaclu de administrator

 

 

 

13599562_1107130662679987_1716916443_n 13599736_1107131566013230_1050399152_n 13624534_1107130022680051_1459413568_n

 

Astă- seară, scriitorii, membri USR au participat la Cenaclul “George Bacovia”, al Filialei Bacău. A lecturat poezie scriitorul Nicolae Mihai și au comentat Grigore Codrescu, Petre Isachi, Cecilia Moldovan, Ovidiu Bufnilă, Valeria Manta Tăicuțu., Petruș Andrei, George Calcan.

Câteva opinii ale scriitorilor participanți la cenaclu despre poezia lecturată de scriitorul Nicolae Mihai:

Valeria Manta Tăicuţu :

Într-o poezie nu trebuie să existe mai mult de două epitete.

Poemul Orfanii timpului are o temă generoasă, dar conţine multe epitete. Mi-a plăcut mult poezia „Parastas”. Citat : „ bufniţa intrându-ţi hoţeşte în carne”.

 

Petruş Andrei :

Domnul Nicolae Mihai este un poet autentic. Am scris o cronică la adresa poeziei sale în revista Spaţii culturale. La recentul lui volum de poezie, Insomnii scoase la licitaţie,

am realizat o cronică pe care urmează să o trimit la revista Porto Franco. Din acest volum vreau să vă citesc , în întregime, poemul Doină sau Înger surd.

 

Grigore Codrescu :

Cunosc foarte bine poezia scrisă de domnul Nicolae Mihai. Am apreciat faptul că este un om care a pus umărul  pentru apariţia revistei Plumb unde, de mulţi ani, este secretar de redacţie. Domnul Nicolae Mihai este un poet adevărat. Fiind mulţi ani bibliotecar, a trăit printre cărţi şi elevi.

 

Petre Isachi :

Am citit toate volumele de poezie ale domnului Nicolae Mihai. Sunt de acord cu ceea ce au spus mulţi critici literari la adresa poeziei sale : Vasile Sporici, Constantin Dram, Valeria Manta Tăicuţu, Marius Manta, Ioan Tudor Iovian etc. Este un poet serios cu ceea ce scrie şi îl consider unul din poeţii buni din arealul literar băcăuan.

 

George Teodor Calcan :

Domnul Nicolae Mihai este unul din poeţii care scrie o poezie adevărată. Şi eu pregătesc o orientare critică la recentul său volum de poezie Insomnii scoase la licitaţie.

 

Cecilia Moldovan :

Cunosc bine poezia domnului Nicolae Mihai. Apreciez faptul că dumnealui a ajutat, literar vorbind, şi pe alţi confraţi întru poezie. În acest sens,  nu a refuzat pe nimeni dintre cei care îi cereau sfaturi în această privinţă.

 

Ovidiu Bufnilă :

Mie mi-a plăcut mult poezia Orfanii timpului, chiar dacă are multe epitete. Tema este generoasă. Nu mi-a plăcut proza citită. Se pare că la acest capitol domnul Nicolae Mihai mai are mult de lucrat.

 

13595450_1107131656013221_1611166239_n 13595756_1107132289346491_1499214625_n 13598878_1107130732679980_1538140668_n 13599676_1107132199346500_473708718_n 13599697_1107131312679922_253450187_n 13599736_1107131566013230_1050399152_n 13624479_1107131282679925_1459849874_n 13624661_1107131009346619_1336289229_n 13624681_1107130979346622_503618154_n 13624824_1107130926013294_1291801531_n 13624920_1107131552679898_1980259509_n