COSTIN CALISTRAT

13966689-feat

– data naşterii: 30.01.1942

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 1979

– publicaţii:

Planete, Iaşi, 1974;

Augusta lumină, Bucureşti, 1976;

Despre voinţă, Bucureşti, 1977;

Elementul „lume”, Bucureşti, 1978;

La Răspântii, Iaşi, 1979;

Satiră duhurilor mele… (Parodii şi nu prea), Bucureşti, 1980;

Arşiţa, Iaşi, 1981;

Declinul elegiei, Bucureşti, 1983;

Scrisori, Bucureşti, 1988;

O anume fericire, Iaşi, 1989;

Uite viaţa, nu e viaţa! Poezii de lume, Iaşi, 1992;

Zodiacul în doi peri, Iaşi, 1995;

Lume, lume şi iar lume!, Bucureşti, 1997;

Legământ de eternă neuitare (în colaborare cu Alex. L. Iosif), Bacău, 1998;

Închis… pentru inventar, Bacău, 1998;

De viaţă, de moarte, de lume – Of Life, of Death, of the World (haiku-tanka), ediţie bilingvă, traducere de Luciana Mosoia, Bacău, 2000;

Şi totuşi… nu se mişcă, Bacău, 2002.…Restu-i otravă (2004)
– Bârfitor la colţ de Univers…(2006)
– Om fi greşit galaxia (2010)
– La un pahar de neant…(2011)

  • Ferice cel care…, 2018
  • Zboruri in genunchi, 2020

Traduceri

• Tristan Tzara, Fuga, Bacău, 1996;

• Pierre Morency, Cuvinte hoinare în noapte, Bacău, 2000.

Scenarii pentru teatru, articole de critică literară, foiletoane, gazetarie.

– activitate, distincţii, premii:

Pe numele său adevărat Costinel Costin, viitorul poet, prozator și publicist s-a născut la 30 ianuarie 1942, la Bacău, unde face studii gimanizale și liceale. După absolvirea Facultății de Filologie la Iași, cochetează cu învățământul universitar, trece în domeniul presei, lucrează la diferite instituții de cultură, iar după decembrie 1989 face nițică politică și ocupă diverse funcții de conducere (la Teatrul „Bacovia”, la Teatrul de Animație). Nu a renunțat nici astăzi, când e președinte al Filialei Bacău a U.S.R., pe care o păstorește de ani buni.
Calistrat Costin  este un poet şi prozator. Este fiul Emiliei (născută Bălăiţă) şi al lui Alexandru Costin, subofiţer. A studiat filologia la Universi­tatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, între 1960 şi 1965. A fost asistent universitar la Institutul Pedagogic din Târgu Mureş şi la acela din Bacău, redactor la cotidianul „Informaţia Harghitei” şi la revista „Ateneu”; director al Teatrului „G. Bacovia” şi al Teatrului de Animaţie „V. Alecsandri” din Bacău.

În 1998 i se acordă Premiul „G. Bacovia” pentru poezie. A debutat în presă în 1966, cu articole de critică literară, şi editorial în 1974, cu volumul de poezie Planete. A colaborat la „Tribuna”, „Convor­biri literare”, „Ateneu”, „Orizont”, „Cronica”, „Luceafărul” etc.

Este Președintele Filialei Bacău al Uniunii Scriitorilor din România, 2001-2018. Face parte din Consiliul editorial al revistei Plumb. Cetățean de onoare al orașului Bacău, 2018.Volumul de debut, Planete, şi următorul, Augusta lumină (1976), sunt marcate de ideologia epocii. Este vorba de cultul ţării, o imemorială Dacia Felix, al pământului-mumă, al strămoşilor, al „rădăcinilor” tracice. Se disting pregnant câteva dominante tematice şi stilistice: prelucrarea filonului popular (motivul şarpelui, motivul fântânii, tipar prozodic simplificat, limbaj arhaizant – în Prânz românesc, Poem traco-dacic, Doină, Motiv străvechi de haiducie), înclinaţia spre jocul verbal, senin ori grav (graţiosul dans verbal Balet aerian, muzicala Impresie de răsărit), lirismul suav al poeziilor de dragoste, tendinţa spre simplificare şi abstractizare a limbajului mai ales în poemele filosofice (Ascensiune în munţi), dedublarea eului poetic (Arlechin).

Originală este Cavalcada gerului (După un motiv folcloric), poezie ce dezvoltă motivul şarpelui într-o construcţie halucinantă, de o muzicalitate incantatorie. Timpul şi moartea, „taina” trecerii, iluzia, dualitatea omului, a poetului şi a poeziei sunt temele din Elementul „lume” (1978).

Volumul Satiră duhurilor mele… (Parodii şi nu prea) (1980) constituie oarecum o răspântie în creaţia lui Costin, în sensul apropierii de lirica optzecistă prin adoptarea unui limbaj prozaic, anecdotic, colocvial, ironic şi autoironie. Timpul, moartea, dualitatea funciară a lumii rămân teme predilecte, dar, aspirând să pătrundă câte un înţeles, poetul percepe totul ca pe un spectacol factice, tragicomic.

În Declinul elegiei (1983), ochiul-spectator, martor însingurat, surprinde iluzia, „farsa” pretutindeni în „teatrul lumii”. Farsa există chiar şi „în orice elegie”, puritatea, tragismul lumii fiind pierdute; doar orbirea (tema centrală a volumului) ar putea recupera „augusta lumină” pierdută.

Scrisori (1988) şi Uite viaţa, nu e viaţa! Poezii de lume (1992) se concentrează în jurul încercării de definire a cuvântului, în arte poetice de inspiraţie folclorică (Elegia şarpelui) sau optzecistă (Problema poeziei)Trebuie remarcat eclectismul acestor volu­me: elemente livreşti, ludice, intertextualism, o sintaxă elaborată (paranteze, explicaţii retorice etc.) apar alături de poezii de dragoste simple, melodioase, unele de inspiraţie folclorică, altele cu parfum arghezian.

Romanele La Răspântii (1979), Arşiţa (1981) şi O anume fericire (1989) abordează aceleaşi teme: orbirea, necredinţa urmată de pedeapsă (personajul principal se numeşte Toma Toma), ratarea, boala, nebunia, înglobând şi tema socială. La Răspântii şi Arşiţa, continuarea celui dintâi, sunt romane eteroclite: simbolice, alegorice, poetice, realiste, sociale, cu ample dialoguri pe teme filosofice, ultimul cu o tramă poliţistă.

O anume fericire insistă asupra problemei cuplului şi a libertăţii umane. Naraţiunea, în genere fluentă, preia reţeta de succes a romanului anilor ’80, în speţă pe cea a lui Marin Preda din Cel mai iubit dintre pământeni.

„Poet autentic (definit prin) poza şi tandreţea ironică (şi) tentaţia parabolei (în) tradiţia unui balcanism bizar”.     (Ion Bogdan Lefter)

„Încă de la debutul cu PLANETE (1974) era limpe că inteligenţa de  tip speculativ şi spiritul ironic prelevează în cazul lui Calistrat Costin / _ /.

SATIRA DUHURILOR MELE … (1980), subintitulată parodii şi nu prea, efectiv cea mai bună carte a lui Calistrat Costin şi o apariţie relativ frapantă în contextul poeziei contemporane, e un amestec bizar de poezie umoristică, notaţii pătrunzătoare despre viciile lumii moderne, alegorii, fabule, inserţii parodice şi fulgerări metaforice, totul sub un regim de ironie acută, de zeflemea cu subsol grav, într-o scriitură narativă, cu subtilităţi semantice şi fonetice, cu desfăşurări hiperlogice / – / în fine cu umor insinuant “ala Mitică”, ilustrând insolitul formulei”

(Laurenţiu Ulici)

„Talent real, dotat cu mult spirit critic, cu umor şi luciditate, cu deschideri  culturale apreciabile.”

(Ion Rotaru)

“Mi-amintesc că am citit undeva despre un curent literar numit costumbrism, o critică pitorească a moravurilor, dezvoltat în Spania pe linia Cervantes, Alemán, Quevedo. Oamenii şi întâmplările par a fi disecate şi de către Calistrat Costin, în această manieră iar volumul, în întregul lui,  poate fi privit în comicul unei perioade istorice. La fel cu Caragiale al nostru. Viziune, de fapt, tristă a viciilor, a relelor sociale şi a tarelor umane vechi sau actuale. Dar nimic mai savuros să putem încă râde, respectându-i intenţia satirică poetului Calistrat Costin. Neantul ne este aşa de aproape!”  (Cristina Ştefan)