Crăciunul Scriitorilor, BACĂU, 12 dec. 2015

decembrie 13, 2015 în Evenimente de administrator

Document-page-001DSCF0783 DSCF0787 DSCF0788

Sâmbătă,12 decembrie 2015, în sala Restaurantului Hotelului „Decebal” din Bacău, a avut loc „Crăciunului Scriitorilor” 2015, manifestare culturală organizată de Fundaţia Culturală „Georgeta şi Mircea Cancicov”, sub egida „Avangarda XXII” cu, concursul Asociaţiei Culturale „Familia Lecca”.
Manifestarea culturală a cuprins în program colinde, datini şi obiceiuri prilejuite de Sărbătoarea Naşterii Domnului, reunind în acelaşi spaţiu scriitori, poeţi, personalităţi ale culturii băcăuane, reprezentanţi al adminsitraţiei locale şi ai mediului de afaceri: Dan Iacob, Dumitru Alexandru, Mioara Băluţă, Tincuţa Horonceanu, Bernevic, Cristina Ștefan, Braneanu Dumitru, Mihaela Băbuşanu, Paraschiv Mara, Petre Isachi, Ioan Neacsu Ioan, Nicolae Mihai, Carmen Ştefania Luca, Cornel Paiu, Daniel Nicolescu Estera, Petre Isachi, Theodor Calcan, Galben Cornel Simion, Liviu Chiscop, Vasile George Puiu,Miler Silvia, Viorica Băluţă ziariştii Eugen Verman, Mihai Buznea şi Ştefan Olteanu, care au citit din creaţia proprie şi au transmis urări de sfârşit de an.
Manifestarea a fost înnobilată de un frumos şi bogat program artistic de colinde şi datini de Crăciun, puse în scenă de către cunoscuta solistă de muzică populară MariaTătaru-Bodea, de pr. Marian Vătămănescu şi Ştefana Radu, precum şi de Corala„ Episcopiei Melchisedec Ştefănescu” a Protopopiatului Bacău, dirijor: pr. Nicu Gavriliu, Ansamblul Folcloric „Privighetorile Zeletinului” din Podu Turcului, dirijor: prof. Nicolae Popa, Corul Colegiului Naţional „Vasile Alecsandri”, dirijor, prof. Irina Negrea, Corala „Filomelos” a Bisericii voievodale „Adormirea Maicii Domnului” din Borzeşti, dorijor, prof.Paula Cautiş, Ansamblul Folcloric „Florile din Cucuieţi”, comuna Solonţ, judeţul Bacău,instructor, pr.Irinel Cernat şi de Grupul Folk „Suflete senine”, condus de Liviu Neagu.
Spre finalul evenimentului s-a trecut la decernarea Premiilor Anuale de Excelenţă ale Fundaţiei Culturale „Georgeta şi Mircea Cancicov“ şi ale Asociaţiei Culturale „Familia Lecca” pentru Promovarea Culturii.
Din partea Asociaţiei Culturale „Familia Lecca”, premiul a mers la poetul Victor Munteanu, neobositul promotor al culturii băcăuane.
În ultima parte a întâlnirii a avut loc un Te Deum în memoria Eroilor Neamului, a patronilor spirituali ai Fundaţiei Culturale „Georgeta Mircea Cancicov”, precum şi a scriitorilor şi artiştilor „Avangardei XXII” trecuţi la cele veşnice (Ioan-Petru Viziteu, Ion Ghelu-Destelnica, Vasile Sporici, Octavian Voicu, Ion Lupu, Anton Ciobanu, Aurora Barcaru, Eugen Budău, Marin Cosmescu-Delasabar, Viorica Cocioiu, Ioan Iftimie, Dinu Apetrei, Florin Crăciunescu, Daniela Olariu, Paul Ţarălungă, Alexandru Ungureanu,Elena Baciu, Gelu Măgureanu, Ion Ilieş şi Elena Ungureanu).
Ca de obicei, moderatorul şi amfitrionul întâlnirii a fost inepuizabilul Victor Munteanu.
partener media: Televiziunea Literară-

consemnează Mihaela Băbușanu