ACUM DOI ANI, Nicolae Manolescu a făcut retrospectiva literaturii contemporane într-un interviu tematic. Părerile domniei sale sunt actuale și azi, chiar confirmate în acești doi ani care au trecut. Scriitorii pot desprinde un istoric, dar și prezentul parcursului literar la zi.

NICOLAE MANOLESCU: ” Literatura nu a rămas aceeași. Nu putea să rămână. După părerea mea a scăzut vizibil calitatea textului literar, calitatea literară, nu numai formală, stilistică. Să luăm generațiile la rând – în momentul de față sunt active trei generații în literatură și probabil și în alte domenii ale culturii: cea mai vârstnică este generația mea, a oamenilor care au intrat în scena publică la sfârșitul anilor ‘50, începutul anilor ’60, născuți majoritatea în deceniul al patrulea, adică după 1930. Generația ‘60 care a fost o generație excepțională în momentul în care după 1960 și mai ales după venirea lui Ceaușescu, după Congresul al IX-lea din 1965, s-a bucurat, pentru un timp, de o anumită libertate pe care nu o avuseseră cei dinainte, de plidă generația ‘40 care ne preceda și care a suferit din plin teribila cenzură din anii ’50. În anii ’60, ’70, ’80 cenzura nu mai era la fel de acerbă, în plus nu mai avea fundamentul ideologic de dinainte – înainte era foarte clar “ce se poate” și “ce nu se poate”, “ce este interzis” și “ce este permis/tolerat”. După aceea, odată cu deriva naționalistă a comunismului prevăzută, de altfel, de Czeslaw Milosz, la începutul anilor ’50, criteriul ideologic marxist și naționalist a dispărut și în aceste condiții cenzura nu mai știa ce să facă, nu mai avea instrumente. Deci, vrând-nevrând, ea a devenit mai tolerantă. În aceste condiții, generația mea, care a început să scrie în jurul lui 1960 până spre ’70, s-a dovedit excepțională, cel puțin în cele trei branșe principale: poezie, roman, critică și eseu. Mai puțin în teatru. Niciodată dramaturgia (piesa scrisă) nu a strălucit. Toată lumea dă vina pe Caragiale că a distrus teatrul, Caragiale nu a mai putut fi egalat. “