Mică, omenească istorie

Oricând şi oriunde se adună oameni hotărâţi să schimbe câte ceva din cele ce îi înconjoară – fie intenţia lor oricât de altruistă! -, relaţiile li se modifică în scurt timp, idiosincrasiile le-o iau razna, iar dezbinarea li se pare ego-ului lor, aşa, dintr-odată, mult mai profitabilă decât unirea. – Nici înfiinţarea Filialei USR – Bacău nu a făcut excepţie de la această regulă deşi, în istoria ei oxidată de candide vanităţi, nu puţine i-au fost momentele de superbă camaraderie, nu rare, clipele de entuziasm unificator, – dar nu i-au lipsit nici fazele… „înduioşător” de picante.

Eram director al bibliotecii judeţene „C. Sturdza”, pritoceam înfiinţarea lunarului de cultură „Cartea” (apărut între martie 2001 – iunie 2003), lucram la un inedit „Ghid al cititorului” şi plănuiam împreună cu veşnic neliniştitul, harnicul şi ubicuul universitar Ioan Dănilă tipărirea unui dicţionar-casetă despre scriitorii băcăuani contemporani, cu dublă utilizare: textul, pentru minima informare bibliografică a celor interesaţi, iar fotografiile A4 din caseta editată de Ioan Prăjişteanu la ed. „Plumb”, pentru realizarea unor expoziţii de promovare a scriitorilor băcăuani, prin intermediul bibliotecilor din judeţ şi din ţară. – Dar prof. Dănilă, acaparat de un proiect personal extrem de important a renunţat la Proiect, scuzându-se politicos, cam pe la sfertul lucrului început; şi – ca să ne mirăm încă o dată de „jocul întâmplării” -, iată ce a putut să iasă dintr-o… banală şi justificată renunţare: invitându-l pe tenacele, disciplinatul şi perfectul pedagog Eugen Budău să ducem la capăt proiectul (dicţionarul cvasicomplet „Scriitori băcăuani” a apărut în două volume; reeditat la solicitările bibliotecilor), am descoperit amândoi, el: că istoria de artă literară a Bacăului este întinsă şi excepţională ca valoare, – şi astfel… a apărut monumentalul volum „Bacăul literar” (în 2004), iar eu: că cei nouăsprezece scriitori contemporani, cu adevărat valoroşi şi de aleasă notorietate în ţară – plus alţii, vreo treizeci, pe bună dreptate doritori de a se afirma -, meritau să-şi hotărască şi să-şi conducă singuri soarta, – şi astfel… a apărut Filiala U.S.R. de la Bacău; în anul doi al mileniului doi, he, he…!

Însă lucrurile nu au fost chiar atât de simple după cum par. Şi pe atunci, ca şi acum, înfiinţarea unei Filiale într-un anumit loc era condiţionată prin Statutul U. S. R. de existenţa unui număr minim de membri. Iar la noi, în judeţ figurau cu domiciliu stabil… cu vreo şase scriitori mai puţini decât se cerea!? Încurajat de un mic şi activ grup de… „gherilă literară”, format din Ioan Enache, Cornel Galben, Doru Kalmuski, George Chiţimuş, Nicolae Mihai ş.a., am apelat la scriitorii plecaţi din zonă, pentru completarea numărului impus. Imediat, altruişti, şi convinşi de legitimitatea demersului nostru, şi-au exprimat în scris acordul de a se transfera la Filiala băcăuană, Radu Cârneci, Bucur Chiriac, Ion Rotaru şi Sorin Preda. Eram un munte de entuziasm: încă puţin, şi… reuşeam! Când, pe nepusă masă, ne pomenim cu vestea că doi dintre localnici… nu mai vor „să plece” de la Iaşi!? Pe loc am decis să execut un turneu fulger de persuadare a colegilor din Neamţ, Iaşi şi Vrancea. – Tocmai făcusem cunoştinţă cu efectul persuasiunii distructive a geloziei, aşa că, din prudenţă, hotărâsem să conving pe cât mai mulţi să se transfere la Bacău, – pentru a nu pica din nou, din cine ştie ce motive, sub numărul de membri ai Uniunii, stabilit prin Statut. După deplasări pregătite până la detaliu, întărite mai apoi cu telefoane insistente, am reuşit în două săptămâni să ridic numărul viitorilor membri la peste treizeci. Dar se pare că timpul lucra tot împotriva noastră, fiindcă cei de la Piatra Nemţ şi-au modificat opţiunile (au hotărât să înfiinţeze ei înşişi o „reprezentanţă”), iar din Vrancea…, oroare: am început să primesc ecouri de-a dreptul duşmănoase. M-am deplasat din nou la Focşani şi am cerut colegilor de acolo, explicaţii; nu explicaţii cu privire la renunţarea lor la proiect, ci cu privire la schimbarea totală a atitudinii lor faţă de mine! – După o jumătate de zi şi aproape o noapte întreagă de „dezbateri” – ha, ha, ha!… -, am ajuns la concluzia unanimă că cel care îmi pusese în gură afirmaţii extrem de neprotocolare vizavi de ei, nu era totuşi un băiat rău… – Aşa că m-am întors acasă cu un teanc de adeziuni.

După cum ne putem uşor aminti, în acea vreme se desfăşura un veritabil asalt mediatic împotriva înfiinţării unei Filiale în Moldova de Mijloc. Dar, prevăzător, am avut grijă să demontez cu politeţe speculaţiile ( de altfel insidioase), şi să răspund tuturor întrebărilor ce mi s-au pus marşând nu pe componenta morală a gestului nostru, al „suplicanţilor” – pentru a nu anatemiza Filiala de care ne desprindeam -, ci…  pe dreptul valorilor autentice de a se asocia. Se pare că civilitatea mea a fost apreciată, fiindcă am simţit pe propria-mi piele cum iritările izvorâte din pură circumspecţie, uşor, uşor se atenuează, şi cum vechile amiciţii, aiurite de vorbe „mult dezinteresate”, mi se întorc la matcă.

Se apropia şedinţa de Consiliu al Uniunii. Preşedintele de atunci, Eugen Uricaru, îmi acceptase prezenţa la şedinţă pentru a-mi prezenta documentele şi… pentru a convinge de oportunitatea înfiinţării filialei la Bacău. Dar situaţia tot încâlcită era: aveam în mapă acordurile scrise ale unor scriitori din Vrancea, din Iaşi şi din Bucureşti, însă… câţiva băcăuani ezitau încă să semneze; nefiind convinşi că forurile locale îşi doresc „în ogradă” o asemenea instituţie. – Prins în corzi, am cerut să fiu primit de preşedintele Consiliului Judeţean pentru a-i cere sprijinul. Nicolae Lupu, în secret el însuşi timid autor de poezii, s-a lăsat destul de repede convins să semneze o scrisoare către conducerea Uniunii, prin care, în numele instituţiei pe care o conducea, cerea să ne fie acceptate solicitările. Ba, mai mult decât atât: cu o zi înainte de deplasarea mea la Bucureşti a invitat „toată floarea scriitorimii locale” la Centrul cultural „George Apostu” unde, la o cafea, şi-a expus propriile argumente de susţinere. – Obţinerea adeziunii – şi a confirmării scrise că sunt delegat să îl reprezint în faţa Consiliului -, de la fiecare dintre cei prezenţi, nu a mai fost decât o formalitate. – Mi-a rămas totuşi, în amintire, fraza hilară pronunţată de către unul dintre cei prezenţi: „Ca să se înfiinţeze Filiala, bineînţeles că sunt de acord! Dar de ce să ne reprezinte Savin, şi nu eu?…”

…La prima adunare generală am fost ales preşedinte al Filialei – eram, cu tot cu „importurile” din Iaşi, Suceava, Bucureşti şi Vrancea, vreo treizeci şi trei de membri -, apoi, peste câţiva ani, din motive subiective zic unii, m-am retras în pofida voinţei Adunării generale, l-am susţinut pe Calistrat Costin, unii m-au certat, dar altul mai potrivit pentru munca aceasta ingrată, nu vedeam. Acum Filiala are peste nouăzeci de membri, funcţionează în spirit camaraderesc (armonios şi civilizat), are o revistă în sprijin, o editură, un cenaclu, este în continuă dezvoltare şi… îi mai lipseşte doar un sediu în proprietate!

Viorel Savin

Luncani, 15 ianuarie 2015

Președinți ai Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România: Fondator și inițiator, Viorel Savin (2002-2005), Calistrat Costin (2005-2018), Dumitru Brăneanu (2018 – prezent).