MARCU EMILIAN

IMG_6155

– data naşterii: 28.09.1950

– localitate: Iaşi

– anul primirii în USR: 1996

– publicaţii:

Cărţi publicate: Nunta în sâmbure; Amiaza câmpiei; Sigiliul toamnei;Neliniştea singurătăţii; Lecţie pe ostrov;Îngândurat ca muntele de sare; Flori pentru Augusta;Scoică amară; Umbra şi îngerul; Ţăranul zidit; Feţele insomniei; Muzeu de sate; Coroanele împărăteşti; Atlet moldav; Melancolia şarpelui; Mormânt în metaforă; Foşnetul mătăsii în manuscrise; Cartea celor optzeci şi opt de taine; Mirări din alte veacuri (poezie); Iadul de lux; Suburbii municipale; (I-IV) Mormântul căluşarului; Zăpada timpurie; Arta grădinarului şi volume de comentarii critice. Mult apreciat la festivaluri naţionale şi internaţionale.

– activitate, distincţii, premii:

Poet prin excelenţă (care însă scrie şi proză şi comentarii literare)  Emilian Marcu (n.28 septembrie 1950) a debutat în 1974 în revistele „Familia” şi „Amfiteatru” salutat de poeţii Ştefan Augustin Doinaş şi Constanţa Buzea.

„Drumul pe care şi-l propune este unul al simbolurilor, o structură concentrică a reinterpretărilor. Tocmai din această pricină poezia lui Emilian Marcu este şi o poezie a codului ce are însemne le autenticitătii, Versul viguros al poetului girează Într-un final ideea că o trăire de tip romantic nu este desuetă la început de mileniu trei ci ar putea, dimpotrivă, constitui una dintre puţinele alternative de a te raporta corect la problematica lumii.”    (Marius Manta)

 

„Poet din născare, Emilian Marcu, rămâne poet în tot ce atinge. Inclusiv în Suburbii municipale, un recital proiectat pe mai multe voci, dar interpretat de una singură. Nu e uşor de citit romanul lui Emilian Marcu. Întâi, pentru că sume-denia de comparaţii şi metafore îţi încetineşte ritmul lecturii, obligându-te la repetate şi, să recunoaştem, folositoare popasuri. Apoi, fiindcă autorul însuşi are grijă să rupă cursul povestirii, revenind asupra unor momente anterioare ca să le adauge un plus de incertitudine… În fine, deoarece, în pofida avalanşei de amănunte concrete, principalul rost al discursului său nu pare acela de a relua un curs anume al lucrurilor, ci de a crea o atmosferă halucinantă, copleşitoare, strivitoare, fantastică – la urma urmelor.”  (Alexandru Dobrescu)

 

„Ascultând  „foşnetul nisipului din manuscrise” împresurat misteric de umbrele lăptoase, cercând a afla – sub „lăcrimarea hipnotică a clipei” – tainiţa luminii, poetul Emilian Marcu contemplă din biblice timpuri, beatitudinea şi deşertăciunea deopotrivă. (Adrian Dinu Rachieru)

„Emilian Marcu scrie o proză modernă fabulosul şi realul se substituie şi se optimizează prin recursul la deodorantul poetic, care matlasează, întreaga structură narativă. Poetul Emilian Marcu nu se dezminte nici atunci când se refugiază în registrul epic” (Ionel Necula)