NECULA IONEL

Ionel_necula_foto-225x300

– data naşterii: 12.05.1940

– localitate: Tecuci, jud. Galaţi

– anul primirii în USR: 2004

– publicaţii:

Cioran-Scepticul Nemântuit (1995); Cioran de la identitatea popoarelor la neamul valah; Căderea După Cioran; Ion Petrovici în vizorul securităţii; Ion Pertrovici. Din cronica filosofiei româneşti. ş.a

– activitate, distincţii, premii:

Ionel Necula s‑a născut în data de 12 mai 1940, în comuna Lieşti din judeţul Galaţi. Urmează cursurile şcolii din comuna natală, apoi cursurile liceale la Tecuci. A lucrat ca profesor suplinitor, iar în 1965 s‑a înscris la Facultatea de Filosofie din Bucureşti, absolvită în 1970. Şi‑a susţinut licenţa cu o lucrare despre Filosofia cunoaşterii la Lucian Blaga (1971). După absolvirea facultăţii a lucrat în învăţământ până în anul 1976, apoi la Casa de Cultură din Tecuci, de unde s‑a pensionat în anul 2000.
Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău.

Cărţi publicate: Cioran, scepticul nemântuit (1995); Cioran, de la identitatea popoarelor la neantul valah (2003); Căderea după Cioran (2005); Ion Petrovici în vizorul securităţii (2005); Ion Petrovici. Un capitol de filosofie românească (2006); Disconfortul de a fi roman (2008); Aurel Cioran, fratele din leprozerie (2009); Uricar la Poarta Moldovei de Jos (2009); Filosofia românească în secvenţe epistemice (2010); Ion Petrovici. Recurenţe (2011); Eminescu în tentaţii metafizice (2012); Cioran. Concepte şi idei fundamentale (2012); Cioran. Mărturii şi referinţe (2012); Cioran în receptări epistemice (2012); Cioran despre neantul valah (2014) ş.a.

Absolvent de filozofie, profesorul Ionel Necula  s-a consacrat studiului gândirii filozofice româneşti, scriind eseuri, făcând ziaristică şi publicistică, tipărind volume de o solidă valoare documentară şi culturală. Lucrările sale se bucură de o excelentă apreciere din partea criticilor literari.

„Ionel Necula face parte din categoria criticilor care trăiesc în provincie şi s-au remarcat din provincie mai ales din 1989. El a depăşit complexele spiritului provincial şi face de la Tecuci, cultură de nivel naţional”.    (Theodor Codreanu)

„ Ne aflăm în faţa unei scrieri pe cât de bine construite, pe atât de provocatoare, deşi subiectul nu-i o noutate absolută, dar nici prea lesnicios, la îndemâna oricui.(…) Interesul său faţă de poporul lui Israel a fost permanent socotit un popor ales, privilegiat de Dumnezeu, cu destin care încifrat are un sens mesianic.(…) I. Necula întoarce pe toate feţele discursul patetic al lui Cioran, neantul valah, despre beteşugurile noastre ancestrale. (…)Cartea lui Ionel Necula merită aplauze, onorând exegeza cioraniană.”  (Constantin Trandafir)

„Cartea semnată de profesorul de filozofie Ionel Necula, Cioran, de la identitatea popoarelor la neantul valah, o apreciem ca o deosebită izbândă  editorială ce va rămâne un punct cardinal de referinţă printre lucrările dedicate marelui, dar controversatului gânditor, eseist şi stilist de origine română, anamorfozat însă de cultura franceză.”   (Dan Mihăilescu)

„Cioran – un metafizician? Da, deşi, cum observase şi Fernando Savater, formula nu-l cuprinde stricto sensu, adică nu acoperă înţelesul tradiţional al termenului. Trecea drept un gânditor privat, provocator, scandalos chiar. Păstrase ceva din condiţia naeionesciană a metafizicii, dar, desigur, îi epurase toate prelungirile teologale. Ştim doar că la Nae Ionescu, metafizica avea şi o funcţie soteriologică întrucât provenea dintr-un dezechilibru fiinţial şi reprezenta „o preocupare pur omenească a acelora care şi-au ratat mântuirea şi care încearcă să se echilibreze în existenţă, în condiţia aceasta umană, printr-o înţelegere totală şi armonică a existenţei”.

Cioran e dispus să menţină ideea metafizică a dezechilibrului fiinţial (dintre suflet şi corp, dintre minte şi inimă, dintre iminent şi transcendent), dar în nici un caz şi funcţia mântuitoare, condiţia de refugiu compensator pentru cei ce-au eşuat în exerciţiul ascezei. Metafizica nu este o rezervă a misticii, ci mai curând anticamera ei. Orice sfânt eliberat de speranţe şi certitudini poate lua înfăţişarea unui cinic scârbit de lume. În felul lui, Diogene este un sfânt care a parcurs un traseu invers celui bătătorit de Iov.” (Ionel Necula)