PETROVICI VIORICA

317517maxim

 

– data naşterii: 20.12.1950

– localitate: Suceava

– anul primirii în USR: 2000

– publicaţii:

Perla înfloreşte în adâncuri; Soarele alb; Roua deşertului; Între două tărâmuriCălătorul cu aripi ingigo; Cascada cu ambele capete în cer; Sfinxul şi Oglinda de jad.

– activitate, distincţii, premii:

Premiul „Fundaţiei Culturale a Bucovinei” pentru poezie, în 1998.

Premiul „Fundaţiei Culturale a Bucovinei” pentru poezie, în 2001.

Premiul „Fundaţiei Culturale a Bucovinei” pentru poezie, în 2002.

Premiul „Societăţii Scriitorilor Bucovineni ” pentru secţiunea de poezie, în 2005.

Premiul pentru poezie, 2006, volumul „Oglinda fractală” acordat de Uniunea scriitorilor din România, filiala Bacău.

Premiul „Fundaţiei Culturale a Bucovinei” pentru poezie, în 2006.

Premiul internaţional pentru poezie religioasă „Poesia attiva”, Torino, 2007.

 

„De izbitoare bogăţie lingvistică, poezia Vioricăi Petrovici, manevrând dezinvolt neologisme rămâne, totuşi, „un izvor de cântec”. Deşi denunţă precaritatea prezentului, deşi recunoaşte deşertăciunea unei lumi care şi-a pierdut / vidat sensul, această poezie este un imn al bucuriei.

Îmbătată de beatitudine, ea poartă – mai degrabă voalat – nostalgia androginului, acest mesaj subliminal fiind lansat de cea care se înfăţişează în irealitatea lumii ca o „iluzorie formă de femeie”. O voce care impune, care scrie altfel.”(Adrian Dinu Rachieru)

 

„Construite din decupaje imagistice, ca un fel de fotograme, textele au un mod aproape subliminal de a-ţi capta atenţia, asemenea reclamelor TV, cu singura menţiune că Viorica  Petrovici reuşeşte să transpuriă în cuvinte o energie emoţională extrem de concentrată, de  ori empatizantă cu cititorul.

Această energie teleportativă care sparge bariera dintre ficţiune şi real are delicateţea unui confort al lecturii dincolo de aspectul ei aproape terapeutic. Acest principiu al armoniei, respectiv capacitatea de a introduce o ordine în masa de impresii senzoriale, reprezintă o forţă originală şi sintetică a spiritului, în fond o capacitate umană vizionară, cu vibraţie aproape cosmică.” (Gelu Vlaşin)

 

„Poeta merge la esenţe pe linia unei cunoaşteri extrasenzoriale care permite „translaţia în altă  geometrie”. Ceea ce surprinde în poezia Vioricăi Petrovici este bogăţia lingvistică a  discursului său liric, îmbinarea subtilă dintre psihologia abisală şi filosofia de tip existenţial precum şi recursul la o anumită dimensiune  paranormală a realităţii”. (Valeria Manta Tăicuţu)

„Cântec şi descântec modern, de o feminitate şi puritate din alte vremi, creaţia sa ne îndreptăţeşte speranţa în acea idee platoniciană, cum că Binele se întrupează din puterea Adevărului şi a Frumosului într-o unică stare subliniind IUBIREA. (Radu Cărneci)