RĂMAS BUN, LUCIAN MĂNĂILESCU!

noiembrie 4, 2020 în In memoriam de administrator

Rămas bun, Lucian Mănăilescu!

Colegii scriitori din Fililala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România sunt alături de familia Mănăilescu la pierderea distinsului poet Lucian Mănăilescu.  Sincere condoleanțe!

Născut la 11 noiembrie 1951, în comuna Nehoiaşu, jud Buzău. Licenţiat în istorie. Redactor şef la revista Fereastra (Mizil). A debutat în România Literară (1968). Debut literar: Cartea junglei. Alte volume: Lacrimi de Murano, Rememorări, Ultima eră glaciară, Am auzit că viaţa e frumoasă; La început a fost umorul; Raiul Pirania. Membru al Uniunii Scriitorilor din România din 2006, transferat la filiala Brașov în 2018. A revenit în Filiala Bacău în 2019. A organizat cele nouă ediții ale Festivalului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia – Mizil. Redactor de carte al unui număr de peste 50 de volume. A primit numeroase premii literare, printre care Marele Premiu la Concursul Naţional de poezie „Carmen Patriae” (Braşov, 2005), Premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului la Festivalul „Primăvara poeţilor” (2009 și 2012), Premiul „Dumitru Pricop” la Festivalul Internaţional „Titel Constantinescu” (2011). A murit la 4 noiembrie 2020, la 69 de ani neîmpliniți. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

„Domnul Lucian Mănăilescu poate fi liniştit ca poet împlinit
în cele patru cărţi ale domniei-sale, cărţi cu titluri frumoase toate, cu
«Lacrimi de Murano» mai ales, apărută în 200l. Să fim atenţi la
numele poetului, să-I respectăm şi să ne scoatem pălăria ori de câte
ori ne face cu simplitate veritabile daruri!”

(Constanta Buzea)

„În «Rememorări» Lucian Mănăilescu s- aşează în faţa
sertarului cu amintiri (poate posibile, poate reale) răsfoind pagină
după pagină lumea din nou. Este un album al unei lumi de suflet din
timp, diversă; parcă trăindu-şi amintirile ca şi  cum ar-relua viaţa de.la.
început pentru fiecare din ele”

 (Marius Chelaru)

            „Un volum de poezie cu un titlu incifrat – «60» (Editura
Rafet, Râmnicu Sărat, 20 Il). Am descoperit un autor, cu un caracter singular al personalităţii artistice, care vine dintr-o atitudine făcută din contraste şi contradicţii care sfârşesc prin a crea, printr-un joc al raporturilor de complementare şi de compensaţie, un univers unic” ( … )

(Vitalie Răileanu)

Îmi iubesc patria  – Lucian Mănăilescu

 Îmi vine să urlu că nu pot să nu-mi iubesc patria,
cu silicoanele ei amăgitoare legănându-se tandru

pe buzele neantului, cu şobolanii din canalele revoluţiei trucate,
cu ghişeele din spatele cărora o mână nevăzută

împarte certificate de eroism şi adeverinţe lipicioase,

cu oamenii ei politici deversaţi din patru în patru ani

prin cartiere mărginaşe şi cătune, unde inundaţiile

vin mult mai des, cu ţăranii ei înrăiţi de mireasma pământului
care le-fuge iar de sub tălpi, cu toate astea

şi cu multe altele, trăite în grabă şi cu lehamite.

Da, îmi iubesc patria!

Mă înduioşează până la lacrimi grija ei
pentru câinii comunitari, stâlciţi sub lumina
de stricnină a farurilor, sterilizaţi ca să nască

o rasă mioritică, mult mai rezistentă la vicisitudinile
libertăţii (şi noi am fost comunitari şi încă

ne mai domină reflexele lui Pavlov, încă mai salivăm
ascultând discursurile preşedinţilor 
sau foşnetul de lenjerie intimă al poeziei)

 

”Mă, câine!” îi spun celui mai bun prieten al meu
şi el se gudură şi mă face să cred că fericirea există.

 

Dumnezeu, ca şi patria, este iubire …

Aşadar, domnilor şi doamnelor, îmi iubesc patria!
aşa cum îşi iubeşte ologul piciorul lipsă,

cu patima celui care refuză să plece

dintre apele ei mereu revărsate şi tulburi.

O iubesc pentru că i-am trăit până la ultima fibră

 

indiferenţa şi spaima, sărăcia şi zvonurile,
pentru că în cârciumile ei am băut

potire de lacrimi şi pe străzile ei

am admirat umbra viitorului ce refuză să vină …

 

Pentru mine patria aceasta, 
crucificată pe toate punctele cardinale,

este singura americă posibilă, singura şansă,
unica iubire, pe care nici măcar speranţa

nu o mai poate ucide …