VIOLETA SAVU

 

– data naşterii: 21 februarie 1973

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 2014

– publicaţii:

A debutat în 2004 cu volumul de versuri „Refugii în liric” (Ed. Pallas), urmat de „Atocmiri” (Ed. Studion, 2006), „Din depărtare el mă vedea frumoasă” (Ed. Tracus Arte, 2011) și „Franjuri” (Ed. Tracus Arte, 2016).

– activitate, distincţii, premii:

Violeta SAVU (n. Bacău, 21 februarie 1973). Este licențiată în matematică. Este redactor la Revista „Ateneu” din Bacău. Membră a Uniunii Scriitorilor din România, din anul 2014.

În 2016, în cadrul Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Valentin Silvestru”, la secţiunea Dramaturgie, a câştigat Premiul III, cu piesa de teatru „Clara şi Robert. Hârtie cu portative”. 

Publică poezii și articole pe teme literare în reviste din țară („Vitraliu”, „Vatra”, „Familia”, „Ex ponto”, „Plumb”, „Poem caffe”). La revista „Poem caffe” a colaborat și cu recenzii de filme. 

A participat cu lecturi publice la: Târgul Național al Cărții de Poezie (București, 2010, 2011, 2012, 2014, în 2012 având și atribuția de moderator); Festivalul Internațional de Poezie București (2018).

În august 2016, susține poetry-performance la Muzeul de Artă Comparată Sângeorz-Băi.

În noiembrie 2017, inițiază la Galeriile „Velea” din Bacău, spectacolul de poezie și artă „Tu vorbești despre mine, eu vorbesc despre ea”, împreună cu poetele Tincuța Horonceanu-Bernevic, Mirela Bălan și pictorul Ion Mihalache.

În revista „Ateneu”, unde este redactor, V. Savu semnează recenzii de carte şi ocazional, note despre expoziții de artă contemporană. A mai publicat, sporadic, anchete literare, interviuri, reportaje. O parte dintre articolele apărute în „Ateneu” se pot citi şi pe blogul ei personal http://violetabluemoon.blogspot.ro/

A fost menționată în Revista „Asymptote” (Canada), a semnat prefața albumului de artă „Deliver-ME”, proiect al artistelor Mia Nazarie și Maja Engler, (Spania-Franța, 2018). 
 
Note critice: 
„Cine mai e in stare sa scrie azi o poezie a sentimentalului plina de forta? Sentimentalismul Violetei Savu aluneca, mereu firesc, de la familial la erotic la mistic si-napoi la pseudo-trivial, intr-o umila dar acaparanta viziune a sentimentelor care, printr-o arta fara pereche a sintaxei si ingambamentelor, devine ofisiune a sentimentelor, urmata de miraculoase re- si efuziuni. Modesta sa „tighelire” e, de fapt, genuinul mestesug liric, tesatura textului si textura sunetului, de la dantestile texere si eco citire. Smerita si imperiala totodata, poeta ne arata doar franjurile, dar migalosul mozaic de dedesubt e coplesitor, de la notatie la contemplatie, de la confesiv la abstract, de la vers liber la formalism experimental (va vor scapa sonetele?), de la senzualism la conceptualism…” Chris Tanasescu (MARGENTO)

„Violeta Savu, poetă cu respiraţie scurtă, dar sănătoasă, de un rafinament cert, căreia îi plac termenii ce definesc corali, pietre preţioase, flori. Meritoriu e faptul că le simte („Ca un coral-piele-de- înger/de mi-ai săruta genunchii/ cu încântec ( fermecată-n.m) aş prinde în tine/ Lacrima lunii”) şi le combină inteligent, cu gust, ca în această aplicaţie de roşu pe roşu: „Un ghişor (mărgea roşie –n.m) fierbinte înroibat de dor”. Deşi, cel mai adesea, aflată la limita exiguităţii, poezia Violetei Savu (poezia de jeune fille şi prea puţin de jeune femme, supravegheată, meşteşugită) compensează lipsa cantităţii prin calitatea câtorva notaţii, dintre care cea mai remarcabilă prin acuitate e următoarea: „Înflorire de vară peste mirişti/Tăcere/deasupra mea, inorogi/coseau iarba”. Putea, fireşte, să zică îngeri, dar fabuloşii inorogi se acordă mult mai bine cu psihologia sa actuală. Carte cu şi despre secrete personale, Atocmirile sunt menite să provoace curiozitatea faţă de un om, care e aproape de noi. (Constantin Călin)

„ La fiecare cuvânt scris în această carte trebuie subînţelese două tăceri care sunt camera lui de rezonanţă, poezia care ţine-n spate poezia. În minimalistul poem „promite-mi/ că-mi vei tămădui cicatricea/ pe care orice femeie o ascunde/ nu din pudoare/ ci din abisul singurătăţii” se-nchide o istorie personală şi una care le priveşte pe toate fiicele evei, de astăzi şi din urmă cu zece mii de ani. Violeta Savu crede în poezia de dragoste şi poezia de dragoste crede, la rîndu-i, în ea.” (Ioan Es.Pop)