-data naşterii: 06.08.1937

– localitate: Vaslui

– anul primirii în USR: 2012

– publicaţii:

Norii cu melancolii; Ispite lirice; Neguțătorul de drum; Apele tăcerii;(versuri; Tărâmul interzis; Anotimpul imposibilei iubiri; Dincolo de bine şi de rău (proză); umor, poeme satirice, eseuri, critică, istorie literară.

– activitate, distincţii, premii:

Poet, prozator, publicist (n.6 august 1937, comuna Delești, Vaslui) – animator al mișcării literare vasluiene. Autorul a peste 20 de volume de scrieri, poezie, proză, critică şi istorie literară, inclusiv al unui cuprinzător dicţionar al personalităţilor literare şi culturale din judeţul Vaslui şi al unor importanţi oameni de cultură, creatori celebri, care au avut, de-a lungul vremii, legături cu aceste plaiuri.

***

“Ioan Baban este un autor harnic şi consecvent, cu o prezenţă activă în viaţa culturală şi literară a meleagurilor noastre moldave. Anotimpul imposibilei iubiri (Editura Timpul, Iaşi, 2005) este al doilea roman pe care autorul îl publică în decurs de câţiva ani. Conceput cu aproape două decenii în urmă şi ţinut prea multă vreme în sertar, romanul îşi propune, în mod ambiţios, să fie o radiografie larg cuprinzătoare societăţii româneşti din ultimul deceniu al epocii totalitare, când paranoia ceauşistă devenise evidentă pentru orice român de bun simţ. Modernist în formă şi realist în conţinut, romanul se întemeiază pe un nucleu epic fără mari complicaţii.” DANIEL DRAGOMIRESCU, Anotimpul imposibilei iubiri

“Poeziile, calm descriptive, declanşând o anume pace interioară, se derulează molcom fără asperităţi. ‘ Curând va creşte iarbă pe zăpadă / şi zeii toţi vor fi crucificaţi… / ne vom întoarce-n propria ogradă / mai neîmpliniţi şi mai blazaţi’ (de remarcat nota baladescă, adesea trimiţând la Radu Stanca şi Stefan Augustin Doinaş) (Poveste bizară, p. 112). Ioan Baban îşi construieşte poemele cu trudă deşi: ‘ Aş fi vrut să fie poate mai uşor / cînd intrase-n strană un stol de tăcere / şi pe ceruri noaptea se oprea-ntrun nor / aşteptînd să vină ultima-nviere’ (Ultima înviere, p. 110). Poezia de introspecţie a unor universuri mute rămâne teritoriul cel mai drag lui Ioan Baban. În poezia Chemare (p. 74) autorul spune: ‘ Visătorule, destăinuie fără sfială / toate bucuriile prin care vom trece / în marea călătorie / la bordul miraculosului vas…// nu trebuie să ne ascunzi nici o taină, / vrem să ştim cît de albastră e zarea, / cît hotarul vom cuprinde cu privirea / şi cam cît de eterni vom fi / adunaţi sub aceeaşi iubire’ . Iată întrebarea pe care autorul o cultivă cu obstinaţie, dar la care nu va putea să ne dea un răspuns: Cam cît de eterni vom fi. Doar măria sa cititorul va şti să ne descopere de sub cenuşa timpului şi să răzuiască încet colţişorul de eternitate destinat pentru fiecare din noi”. EMILIAN MARCU, vitrina cărţilor, în Convorbiri literare