– data naşterii: 26.10.1953

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 2009

– publicaţii:

Suntem fiii acestui timp etern (2000); Însemnări de pe acoperişul vieţii; Vară târzie; A obosit lumina; Pe muche de poem (ediție bilingva româno-engleză); Pelerin la templul cuvântului; (antologie ”opera omnia”); Condamnat la dragoste, Destrămarea lumii (Editura Ateneul Scriitorilor, 2016), „Poeme pentru mai târziu”2018. 

– activitate, distincţii, premii:

Debut editorial literar în pragul semicentenarului, Dumitru Brăneau (n.26 octombrie 1953) a publicat câteva cărți de versuri care l-au plasat în plutonul de frunte al autorilor băcăuani.  De tot interesul sunt și lucrările doctorului în agronomie. (de profesie horticultor)

Studii: Institutul de Agronomie “Ion Ionescu de la Brad” Iaşi, Facultatea de horticultură
Profesie de bază: inginer agronom

Experienţă profesională
1979-1989 inginer şef: CAP Plopana, AICVL Odobeşti, SMA Traian, CAP Lipova
Activitate politică
1990-1992 – deputat, membru Adunarea Constituantă
1992-1996 – deputat, Camera Deputaţilor
1996-2000 – consilier parlamentar, Camera Deputaţilor
2000-2004 – vicepreşedinte Consiliul Judeţean Bacău
2004-2008 – consilier parlamentar Camera Deputaţilor
2008-2009 – consilier judeţean
2009 – vicepreşedinte Consiliul Judeţean Bacău

Activitate culturală
– membru al Cenaclului “Eugen Lovinescu” din Fălticeni, 1970-1973
– membru al Cenaclului literar-artistic al Institutului agronomic Iaşi, 1976-1978
– secretar al Cenaclului de cultură “Octavian Voicu” Bacău
– debut cu poezii în revista “Începuturi” a Liceului de horticultură Fălticeni, 1971
– debut cu poezii în revista “Ateneu”
– articole şi poezie publicate în revistele: Ateneu, Cartea, Plumb şi în ziare locale; colaborator la posturi de radio şi televiziune locale, mai ales în perioada 1990-1996
– membru fondator al Fundaţiei “România Generaţia Următoare”
– membru fondator al Asociaţiei culturale “Stele Româneşti”
– membru fondator şi vicepreşedinte al Asociaţiei culturale “Octavian Voicu” şi director Editura Ateneul Scriitorilor
– redactor la Revista de Cultură “Plumb”
– din 2009, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Bacău

–din 2018, Președinte al Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România

”Poeziile lui Dumitru Brăneanu sunt adevărate confesiuni, dar nu ca ale ziaristului ce observă lumea și pe sine cu un ochi rece, ci confesiuni ce se umplu de forța lirismului, a sensibilității poetice care le da ființă. Și le dă ființă îmbrăcate în haina unor nostalgii, a dorului (ce) revine neîncetat, de multe ori trasfigurat el însuși într-o obsesie a trecutului), a unui pesimism vibrat și răzvrătit ce se naște dintr-o presimțire, aceea a sigurătății.  (Dan Perșa)

”Un scriitor în toată puterea cuvântului, un om,  împovărat de patima nobilă a scrisului curat, mai crezând în poezie, într-o vreme în care atentatele la bunul simț și la cele sfinte ne umplu sufletele de multă mâhnire”.  (Calistrat Costin)

“Dumitru Brăneanu nu este un poet mistic, deși ultimul volum vine de la cuvânt, de la cuvântul care deschide Sfânta Scriptură, trimite la Geneza, la Calea pe care omul a străbatut-o de la păcatul originar și până astîzi. Poemele ultime sunt dominate de pioșenie, accente mesianice, credința, lumina, angelic, cristic, virtute, conștiinșa păcatului și dorința de puritate” – (Grigore Codrescu).

“Poezia lui Dumitru Brăneanu nu intră în sfera postmodernă, temele volumului sunt relația omului cu Divinitatea, problematica trecerii timpului, întrebări și dorința de a găsi răspunsuri la ceea ce ne așteaptă dincolo de moarte.” (Adrian Jicu)

“Dumitru Brăneanu (1953) debutează în 2000, după care scoate mai multe plachete de versuri, unele bilingve. Volumul cel mai recent, Destrămarea lumii, e unul conceptual atât în ceea ce priveşte forma versurilor, cât şi fondul lor. Acesta e un volum de sonete, al căror camerton sunt imnul, de fapt un fel de odă bucuriei, şi jelania. Din capul locului trebuie spus că axul cărţii îl constituie Dumnezeu şi tematica religioasă adiacentă. Cele două cicluri ale cărţii au drept motto un fragment din Cântarea cântărilor (cheie de lectură) şi o strofă dintr-un sonet eminescian.
Referinţele religioase se conţin, explicit sau implicit, în fiecare poem. Tonul dominant este cel de smerenie şi împăcare: „Nu am dorit să fiu. Mă străduiesc/Să trec prin viaţă fără de mânie/Că totu-i scris în veac strămoşesc” (Se deşteaptă în noi sufletul altui veac). S-ar putea invoca drept sursă de inspiraţie şi Ecleziastul, şi Vasile Voiculescu în calitate de poet al sentimentului religios.
În numeroase texte poetul se autodefineşte evident în strictă conformitate cu laitmotivele călăuzitoare: „În a ta grădină sunt pom înflorit” (Cuvintele înfloresc trecute primăveri), „Sunt mielul blând, m-aşteaptă ghilotina” (Mă luptam cu timpul), „Sufletul mi-e un plâns de lumină” (Mă strecor prin frigul din cuvinte).
Deseori sonetele transpun dialoguri/lupte continui purtate cu transcendentul. În unele poeme, cum sunt Psalm 6 ş.a., asistăm la descrierea unor peisaje post-apocaliptice, peste care se înalţă împărăţia Domnului raportată la om, la nevoile lui.” (Grigore Chiper)

“Cartea „Poeme pentru mai târziu”, de Dumitru Brăneanu (Ed. TIPO MOLDOVA, Colecţia BIBLIOFIL, poezie contemporană, 2018) este una  care, prin versurile ce le conţine, te îmbie, cu un freamăt al delicateţii, să o deschizi ori de câte ori vei avea nevoie să saluţi zorii zilei unei iubiri continuu de viaţă, dar şi să-i admiri amurgurile doar în măsura în care acestea s-ar anunţa curs opţional de studiere a culorilor sufletului universului, cu o ulterioară resetare imediată, pentru a te lăsa pradă poznaşelor zbânţuieli valoroase ale eului prin hăţişurile adorabilelor, pline de miresmele paradisiace trăiri, ce te-ar face să te identifici cu el, ordonându-ţi şi odihnindu-ţi gândurile.” (Lidia Grosu)

“Construind un filtru special de percepere a lumii şi sinelui, într-o coerenţă remarcabilă a gîndirii şi expresiei lirice, Destrămarea lumii este cea mai bună carte de poezie a lui Dumitru Brăneanu.” (Ioan Holban)