CALCAN TEODOR GEORGE

download (1)

 

Calcan George Theodor

– data naşterii: 07.11.1950

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 2007

– publicaţii:

      – StatuiAlbastre – Editura Litera, 1987;

  • Confesiuni despre Neant – Editura Panteon, 1996;
  • Carte pentru Copii şi Adolescenţi (Antologie) a poeţilor nemţeni – Editura Timpul, 2008;
  • Bărbierindu-l pe Kafka – Editura Vinea, 2001;
  • Atelierele lui Belfegor – Editura Junimea, 2009;
  • Anul şarpelui Glykon Editura Ateneul Scriitorilor, 2015.

 

– activitate, distincţii, premii:

Theodor George Calcan s-a născut la 7 noiembrie 1950 la Tg. Neamţ, jud. Neamţ.

Este absolvent al Institutului de Biblioteconomie din Bucureşti (1974). Debutează în presă în Revista Convorbiri literare (Iaşi). A publicat la Ateneu, Cronica, Contrapunct, Poesis şi altele.

A fost  iniţiator al fundaţiei Culturale“Ion Creangă” din Tg. Neamţ, s-a numărat de asemeni printre membrii fondatori ai Societăţii Scriitorilor Nemţeni şi  este coiniţiator al Colocviilor Naţionale de Poezie de la Tg. Neamţ.

Din anul 1997 este membru al Uniunii Scriitorilor din România şi activează în filiala de la Iaşi. Pregăteşte pentru publicare volumul de versuri“Anul Şarpelui Glicon”.

Începând din luna Octombrie 2010 se mută cu arme, acte şi bagaje la Bacău.

Activează în Cenaclul Octavian Voicu.

Din anul 2012 devine membru al filialei băcăuane al U.S.R. Colaborează la revistele Plumb şi13 Plus.

La Capitolul realizări cultural-artistice pot fi trecute şi cele două prezenţe cinematografice ca personaj în două pelicule de referinţă:

Filmul“Linişte”regia DoruNăstase alături de Aurel Giurunina, Aime Iacobescu şi alţii.

Film ce constituie teza de doctorat a regizorului Doru Năstase şi de asemeni documentarul artistic“Intrarea unui tren în gară” (2 serii) în regia lui Copel Moscu.

Este de asemeni membru activ al Fundaţiei Culturale Mircea Cancicov din Bacău şi activează şi în Cenaclul Avangarda al acestei fundaţii.

“George Calcan s-a maturizat, a parcurs experiențe existențiale şi poetice diverse, a ajuns, pot spune, în deplinătatea facultăților sale poetice… Dar parcă a rămas cel mai credicios – prin coerența imaginației și printr-un anumit tip de retorică – spiritului de început al Grupului de la Neamț. Și poate că și din acest  motiv, să zicem sentimental, îmi place poezia lui. ” (Petru Cimpoeşu)

“Theodor George Calcan,  convins că poezia poate să elibereze, se revendică de la sursele lirismului, intrând în competiţie doar cu propriu-i program, auster şi entuziast. Fără a lupta cu prejudecățile și cu inerțiile, el este poet, indiscutabil. Unul adevărat.” (Mircea A.Diaconu)

“Două planuri se absorb reciproc în poetica lui Theodor George Calcan. Unul ţine poate “de livresc” (Calistrat Costin, în prefaţa volumului)  şi al doilea plan, cel metafizic, expus dilatat, tensionat, în permanenţă pe sinusoida liric- prozaic. Un eu liric descătuşat, un eu liric pendulând  între marile proleme psiho-filozofice ale existenţei, un eu liric expus conştient  şi care, când dialoghează cu el însuşi, devine martorul apărării sau propriul terapeut.” ( Cristina Ștefan)