– data naşterii: 22.06.1940, Udești, Suceava

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 2000

Absolvent de filologie ieşeană, profesor de literatură, universitar, redactor şi șef de revistă (”ATENEU”), publicist de elită al Bacăului (și nu numai) Constantin Călin  s- a consacrat doctoral punerii în valoare a operei lui George Bacovia. Astfel a dedicat poetului Plumbului câteva cărți de referinţă: Dosarul Bacovia (eseuri despre om şi epocă); Dosarul Bacovia II (o descriere a operei); În jurul lui Bacovia. De o aparte sunt volumele adunând eseuri, articole, opinii diverse despre istoria noastră de toate zilele şi epocile: Despre şapcă şi alte lucruri demodate  (Două drumuri la Malmo); Gustul vieţii; Provinciale; Cărţile din ziar (Interviurile). A alcătuit antologii și ediții din Delavrancea, Hogaș, Bacovia.  Despre lucrările sale au scris: C. Stănescu,  Mircea Popa, Theodor Codreanu, Constantin Trandafir, Mircea A.Diaconu, Adrian Voicu, Dan Mănucă, Vasile Iancu, Emil icolae, Vasile Spiridon, Florin Mihailescu, Daniel Ștefan Pocovnicu, Adrian Jicu, Rodica Lăzărescu ș.a.

Critic şi istoric literar, jurnalist.

Studii: Liceul Militar „Ştefan cel Mare” din Iaşi (1953-1956), Şcoala Militară din Braşov (1956-1958), Universitatea „Al. I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Filologie (1958-1963). Doctor în litere (2000).

Activitate profesională:
Preparator la Institulul Pedagogic din Bacău (1963).
Redactor (1964-1969), redactor-şef adjunct (1969-1971), redactor-şef (1973-1974), redactor de rubrică (1974-1989) la revista „Ateneu” din Bacău.
Preşedinte al Comitetului Judeţean de Cultură Bacău (1972).
Şef secţie „Cultură-învăţământ” la ziarul „Deşteptarea”, coordonator al suplimentului săptămânal „Sinteze literare-critice-sociale” (1990-1995, 1997-iulie 1999).
Redactor al paginii „Opinii” din „Monitorul de Bacău” (1995-1996).
Lector universitar asociat (1990), lector universitar (1996) la Universitatea din Bacău, Facultatea de Litere (unde a predat Literatura română veche, premodernă şi modernă, Istoria criticii literare şi Ziaristică).

Activitate literară:
Debut publicistic, cu o recenzie la cartea „Pe Valea Bistriţei” de Fănică N. Gheorghe, în ziarul „Steagul roşu”, nr. 3395, 30 decembrie 1963, p. 2.
Volume publicate:
– „Dosarul Bacovia. I. Eseuri despre om şi epocă”. Bacău : Agora, 1999. 484 p. Coperta: Dany Madlen Zărnescu.
– „Despre şapca şi alte lucruri demodate (Miscellanea). Două drumuri la Malmö (Memorial)” : [publicistică]. Bacău : Agora, 2001. 584 p. Coperta: Dany Madlen Zărnescu.
– „Dosarul Bacovia. II. O descriere a operei, glose, jurnal”. Bacău : Agora, 2004. 650 p. Coperta: Dany Madlen Zărnescu.
– „Gustul vieţii. Varietăţi critice” : [publicistică]. Bacău : Agora, 2007. 506 p. Coperta: Gheorghe Zărnescu.
– „Stăpânirea de sine. Miscelaneu” : [publicistică]. Bacău : Ateneul Scriitorilor, 2010. 664 p. Coperta: Gheorghe Zărnescu.
– „În jurul lui Bacovia. Glose şi jurnal”. Bacău : Babel, 2011. 382 p.
– „Provinciale. Fragmentarium 1975-1989”. Bacău : Babel, 2012. 476 p.
– „Cărţile din ziar. I. Interviurile”. Bacău : Babel, 2013. 716 p. Coperta: Paul Ciobăniţa.
– „Scrisori către un redactor”. Vol. I: de la Eusebiu Camilar, Şerban Cioculescu, Constantin Ciopraga, Al. Dima, Mihai Drăgan, Al. Husar, I. D. Lăudat, Ion Maxim, Haralambie Mihăescu, Ion Rotaru, N. Gr. Steţcu, N. V. Turcu, Mircea Zaciu. Bacău : Babel, 2014. 456 p. Coperta I şi IV: Desene de Ilie Boca.
– „Cărţile din ziar. II. Pagini de critică literară”. Bacău : Babel, 2015, 614 p. Coperta I şi IV: Desene de Ilie Boca.
– „Cărţile din ziar. III. Acorduri şi conflicte locale”. Bacău : Babel, 2015. 574 p. Coperta I şi IV: Desene de Constantin Ciosu.
– „Dosarul Bacovia. III. Triumful unui «marginal»”. Bacău : Babel, 2017.562p.

Ediţii, antologii:
– Calistrat Hogaş. „Amintiri dintr-o călătorie”. Bucureşti : Minerva, 1974.
– Eusebiu Camilar. „Călăreţul orb”. Bucureşti : Minerva, 1975.
– Barbu Ştefănescu Delavrancea. „Discursuri”. Bucureşti : Minerva, 1977.
– Calistrat Hogaş. „Amintiri dintr-o călătorie”. Bucureşti : Minerva, 1980.
– Eusebiu Camilar. „Cartea de piatră”. Cluj-Napoca : Dacia, 1981.
– Calistrat Hogaş. „Pe drumuri de munte”. Bucureşti : Minerva, 1983.
– George Bacovia. „Opere. Poezie şi proză. Alte scrieri”. Text îngrijit, Argument, Cronologie şi Postfaţă („Încetăţenirea” lui Bacovia) de Constantin Călin. Bacău : Babel, 2011.

A publicat articole în: „Steagul roşu”, „Deşteptarea”, „Monitorul de Bacău”, „Ziarul de Bacău”, „Meridian 27”, „Iaşul literar”, „Cronica”, „România literară”, „Tribuna”, „Orizont”, „Luceafărul”, „Pagini bucovinene”, „Bucovina literară”, „Ramuri”, „Vitraliu”, „Baaadul literar”, „Ateneu”, „Acolada”, „Polemici” ş.a.

Premii: Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi (2000), Premiul revistei „Ateneu” (2000), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (2000), Premiul revistei „Acolada” (Satu-Mare), Premiul Societăţii „Bucovina”, Premiul Centrului Internaţional de Cultură „George Apostu” (2011), Premiul Uniunii Scriitorilor din România (la Festivalul „Toamnă Bacoviană”, 2011), Premiul special al Revistei „Ateneu” (2011), Premiul Festivalului Naţional „George Bacovia” (2017).

„Obligat să privesc în urmă, îmi dau seama că am realizat puţin, raportat la vîrsta la care am ajuns. Am, dacă mi-i îngăduit să spun, o «operă», însă una restrînsă (12 volume, plus ediţii, antologii, prefeţe şi postfeţe), marcată de «tîrziu», care nu mi-a adus promovări sau beneficii materiale. (…) am stat, aproape permanent, cu un picior în învăţămînt şi cu unul în presă. Din învăţămînt, deşi aveam un doctorat «Magna cum laude» şi făcusem de toate, de la literatură veche la istoria criticii, stilistică şi retorică, am ieşit (ajutat de «prieteni») ca lector şi cu sentimentul de om exploatat. În presă, am urcat şi am coborît: redactor – redactor-şef adjunct – redactor-şef – redactor al revistei «Ateneu”. După ’90, redactor la «Deşteptarea» şi «Monitorul de Bacău». Ca atitudine generală, am fost şi am rămas profesor. Prozele mele critice au ca suport informaţia de bibliotecă şi, subsecvent, sînt educative. Relativ la ceea ce am publicat în volume, s-au scris vreo 80 de recenzii, în reviste ca «România literară», «Contemporanul-ideea europeană», «Viaţa Românească», «Cronica», «Cultura», «Convorbiri literare», «Dilemateca», «Bucovina literară», «Conta», «Pro Saeculum», «Baaadul literar», «Litere», «Tribuna învăţământului», «Ateneu», «Viaţa medicală» etc. Să mai adaug că figurez în cîteva enciclopedii şi dicţionare judeţene şi în «Dicţionarul general al literaturii române» (fără fotografie), ori că am primit mai multe premii? À quoi bon? Ar însemna să ies din rolul personajului în care – parte voluntar, parte nevoit – am fost distribuit.” (Constantin Călin, în antologia „Vreme trece, vreme vine…”, coord. Dumitru Barău, Ed. Lucas, Brăila, 2019, p. 34).

“Operaţiunea de istorie literară pe care Constantin Călin o stăpâneşte cel mai bine şi o exploatează cel mai mult este contextualizarea. La sfârşitul secolului al XIX-lea, poeţii “constituiau o minoritate exotică şi misterioasă care contraria” (p. 11), cu atât mai evident cu cât luăm în seamă un târg de provincie cum e Bacăul. Numărul poeţilor creşte simţitor în Regat în intervalul 1899-1916, adică de la debutul lui Bacovia în revistă până la debutul în volum, depăşind 300, după cum ne încredinţează istoricul literar (p. 15), bazat pe explorări proprii. Exegetul urmăreşte auto-reprezentarea sau proiecţia de sine a lui Bacovia în operă ca poet (pe de o parte) sau ca personaj (pe de alta). Rezultatul e prins într-un paradox sclipitor despre derutanta fugă de sine a poetului Bacovia: “Pe de o parte, se fereşte să pozeze în poet, însă, pe de altă parte, se teme de perspectiva de a nu mai fi âpoet>. (…) Pentru Bacovia, maximum de dramă nu e să mori, ci să fii un fost poet>” (p. 25). Comparaţiile pe tema condiţiei scriitorului le face, aşa cum a promis, cu minorii şi marginalii, de felul lui Oreste, Păun-Pincio, Neculuţă, Petică, Traian Demetrescu şi alţii, prozatori ca Ioan Adam şi Teodor Scorţescu. Sociologic, istoricul literar îşi duce investigaţiile foarte departe când ne spune care era situaţia tubercolozei prin 1901-1913 (v. în note p. 459-460), deşi Bacovia nu suferise de această boală, dar ea exista printre obsesiile simboliştilor, cu mulţi poeţi morţi prematur (numele lor, obscure, poate cu excepţia lui Panait Cerna, sunt contabilizate la p. 22-23). Foarte interesantă e şi observaţia despre prestigiul literar al anarhismului la început de secol XX, urmată de constatarea că “Bacovia avea fibră de anarhist” (p. 137). Ce implicaţii în operă au avut goana socialistă după ideal şi criza acestui ideal vedem din alte contextualizări şi raportări la Ibrăileanu, Vlahuţă, Macedonski, Delavrancea, Iosif şi mulţi alţii, din categoria minorilor scuturaţi de praf pentru a ţine din nou companie lui Bacovia. Stăruitor în detalii, Constantin Călin ajunge la concluzii incitante, aforistice, despre percepţia bacoviană a timpului, chiar dacă invocă explicaţii prozaice, din zona biograficului şi a geograficului: “Un ins epuizat prematur, Bacovia percepe timpul ca un bătrân (l-au îmbătrânit eşecurile şi celibatul prelungit), locuitor al unui târg de provincie dintr-o regiune cu climă aspră. Pentru bătrâni, provinciali, ânordici> timpul trece greu, âmonoton şi chinuit>. Sentimentul de âtârziu> le modifică atât ritmul mişcărilor, încetinindu-le, cât şi valorile afective ale cuvintelor care se referă la timp” (p. 81).”RL- 2005, articol de Ion Simuţ