– data naşterii: 21.10.1972

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 2011

– publicaţii:

1999 cu volumul de poeme Să mori de dragoste. Au urmat: Înger zăvorând clipa; Cauţiune pentru destin; Suflet de rezervă. 

– activitate, distincţii, premii:

Specializată în „management financiar contabil” Loredana Dănilă (n. 21 oct 1972) s-a preocupat oarecum în taină, de literatură încă din primul an de liceu, debutând semnificativ în „SINTEZELE” băcăuane.  Loredana Dănilă a întrunit bune aprecieri din partea comentatorilor de literatură (Eugen Budău, Cornel Galben, Ioan Dănilă, Marius Chelaru, Petru Scutelnicu, Violeta Savu, Aurel Pop, Elena Pârlog

***

„Universul de gândire şi simţire al poemelor din volumul
„Cauţiune pentru destin” transmite ideea poeticã şi sugestivã cã,
deşi realitatea amorfã, lumea biologicã, atinge centri vitali ai
existenţei, viaţa este purtatã mai departe de dragoste, de poezie.
Creaţiile sunt încercãri de a depãşi infernul, eul sãu fiind în postura
lui Orfeu, chemând la viaţã pe Euridice.”
(Daniel Nicolescu)
Poeta Loredana Dănilă ştie să-şi aleagă, cu mare grijă,
cuvintele – încât “plânsul vocalelor / rostogolindu-se / la picioarele
tale desculţe…” (Decor) duc la o poezie concentrată de mare
rafinament, iar în alte situaţii „cuvintelor le putrezesc vocalele”
(Canon de întuneric) – şi, cu toate astea, ele devin mesagerul stărilor
sale, constituind reale paradigme poetice.
Mereu, autoarea se află într-o inexplicabilă stare de
singurătate, pentru ieşirea din această situaţie e în stare să
plătească fie şi „cauţiune”, recomandând-o şi altora aflaţi în
asemenea situaţii: “Plăteşte destinului cauţiune / eliberându-mă de
singurătate.” destăinuindu-se de data aceasta public: “iubire trăită
în zori, / rugă / înaintea altor păcate…” (Cauţiune pentru destin).
Eliberarea de o asemenea stare o face să împărtăşească şi altora din
experienţa sa şi nu uită să le spună, pe un ton categoric: “Scrie-ţi
testamentul /pe fâşia unui nor / şi-ncarcerează trecutul / în
clepsidra verbelor” (Lepădare de sine). (…)
Obsesia unor cuvinte (de ex.: duminica) la care autoarea
face dese recursuri, creează rafinate stări poetice: “Pe cealaltă parte
a timpului / dimineţile scot la mezat / lacrimi – rouă de duminică /
relicve ale unui timp sfărâmat… ” (Rouă de duminică). (…)(Aurel Pop)