DINCESCU ŞTEFAN

 

– data naşterii: 22.09.1954

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 2006

Ştefan Dincescu – pseudonimul lui Ştefan Dincă, născut pe 22 septembrie 1954, în comuna Carpen, judeţul Dolj. Licenţiat al Facultăţii de Filologie a Universităţii din Craiova (1977-1981), master al Facultăţii de Litere a Universităţii Vasile Alecsandri din Bacău (2007-2009), profesor al Şcolii Gimnaziale „Octavian Voicu” Bacău (1981-2020), Ştefan Dincescu – poet şi critic literar, gramatician şi editor – este membru al Uniunii Scriitorilor din România (Filiala Bacău), din 2006, director al Editurii Amphion, Bacău, din 2001, şi al revistelor Anteu şi Athanor, Syrinx şi Corn de melc. A debutat editorial, prin concurs, în antologia Prier (Cartea Românească, 1988).   

           Publicații : Între anii 1991-2021, Ştefan Dincescu a publicat volumele de versuri:

  1. Turnir cu Demostene (Ed. Eminescu, 1991);
  2. Viaţă în pielea goală (Ed. Plumb, 1993; Eugen Budău – prefaţator);
  3. Lancea lui Ahile (Ed. Amphion, 2002; antologie; Gheorghe Iorga – prefaţator);
  4. Cel de pe urmă Laocoon (Ed. Amphion, 2003; antologie);
  5. Ultimele rubaiate ale lui Omar Khayyãm în traducere imaginară de Ştefan Dincescu (Ed. Amphion, 2004; Gheorghe Iorga – prefaţator);
  6. Ieşirea din cetate (Ed. Amphion, 2005; antologie);
  7. Decesul trompetei (Ed. Amphion, 2005);
  8. Fiu al Maicii Lot (Ed. Amphion, 2005);
  9. Pandaliile fericitului Iov (Ed. Amphion, 2006; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator; Petre Isachi – postfaţator);
  10. Se spânzură condeiul! (Ed. Amphion, 2007; Petre Isachi – prefaţator);
  11. Clóţele Şeherezadei (Ed. Amphion, 2009; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator);
  12. Fiii alambicului (Ed. Amphion, 2009; prof. univ. dr. ing. G.V. Puiu – prefaţator);
  13. Jelind mălinii viscoliţi ▪ Serghei Esenin ▪ Traducere imaginară de Ştefan Dincescu (Ed. Amphion, 2010; prof. univ. dr. Eugen Negrici – prefaţator 1; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator 2);
  14. Adio, Mister Bashô! (Ed. Amphion, 2010; Gheorghe Iorga – prefaţator);
  15. Metaforă tăiată la gât (Ed. Amphion, 2011; antologie);
  16. Licuricii din infern (Ed. Amphion, 2013; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator);
  17. Ultimul asalt (Ed. Amphion, 2015; antologie; prof. univ. dr. Dumitru Micu – prefaţator);
  18. Cele din urmă elegii ale lui R.M. Rilke în traducere imaginară de Ştefan Dincescu (Ed. Amphion, 2018; Petre Isachi – prefaţator);
  19. Mâţe pe soclu (Ed. Amphion, 2021; Petre Isachi – prefaţator).

            A publicat versuri în Ramuri, Ateneu, Deşteptarea, Ziua, Catedra, Luceafărul, Argus, Plumb, 13 Plus, Vitraliu, Literatura şi arta, Tecuciul literar-artistic etc., critică literară în Ramuri, Ateneu şi Plumb, dar şi în volume colective: Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Muşatinii, Suceava, 2014); Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2015); Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Babel, Bacău, 2016); Simpozionul Internaţional „Displonibilităţi creative în lume” (Editura PIM, Iaşi, 2016); Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2017); Simpozionul Internaţional „Universul ştiinţelor” (Editura PIM, Iaşi, 2017); Simpozionul Internaţional Cucuteni 5000 Redivivus. Ştiinţe exacte şi mai puţin exacte (Editura Tehnica-Info, Chişinău, 2019) etc.; între anii 1995-2016, a tipărit peste 25 de lucrări de gramatică practică a limbii române.

     REFERINŢE CRITICE

 „Asemenea majorităţii poeţilor de vârsta sa, Ştefan Dincă vrea să şocheze, violentând, în manieră argheziană, limbajul şi simţul comun. Teribilist, el uzitează cu mare frecvenţă limbajul argotic, cultivând pamfletul. Paradoxal însă modelul acestei poezii îl constituie «contrastele» din poezia cu acelaşi titlu a lui G. Călinescu. E de presupus că el va părăsi această formulă, a cărei supralicitare nu poate duce decât la manierism. Schimbarea se întrezăreşte de pe acum în poemele într-un vers pe care le scrie alături de cele «invectivă». Ştefan Dincă reprezintă o promisiune lirică, a cărei împlinire va depinde, în primul rând, de seriozitatea cu care trebuie să­-şi privească demersurile, de îndrăzneala cu care se va apropia de poezia gravă; căci, să nu uităm, nu e niciun poet teribilist de la început până la sfârşit.” MARIN SORESCU (În „RAMURI”, Nr. 7, 1980, Craiova)

▪▪▪

„Remarcabile mi se par poemele lui Ştefan Dincescu, poet de factură eseniană, cu lecturi şi din imagiştii mai noi: «Cine peţeşte bezna din mine?» («Villon»); «Decembrie îmi dă târcoale, / Vocea mi-e fragedă şi dreaptă, / Cu ouăle păunilor în poală / Prin parcuri veşnicia mă aşteaptă.» («Decembrie») Nu toate metaforele sunt reuşite, unele sunt chiar uzate, convenţionale, dar acest necunoscut poet are în confesiune un limbaj mai direct şi o imaginaţie mai puţin calculată, care place: «Parcă se deşiră gheme de greieri, / Parcă se mişcă în ziduri oase pe oase. / Noaptea şi-a pierdut condurii în sufletul meu, / Vidul scutură pe case poame zemoase. // Mistreţii cu ochii de ceară / Caută jir în ţipătul meu. / Femeia de-alături mărturiseşte c-aş fi / Strop de sânge din rană de zeu. // Cuvintele mi se fărâmiţează pe limbă. / Mi-e teamă în vis şi tare urât. / Mâna Menadei, / Nervoasă, mi se plimbă pe gât.» («Visul»)” EUGEN SIMION (În „ROMÂNIA LITERARĂ”, Nr. 6, 1989, Bucureşti)

▪▪▪

          „Iubitor al metaforei – pe care o scenarizează în maniera şaptezeciştilor – dar şi comentator iconoclast al realităţii imediate – în stilul direct al generaţiei pierdute, cu adaos de colocvialitate în felul optzeciştilor, Ştefan Dincescu se arată a fi un poet interesant tocmai prin abilitatea contopirii celor două direcţii într-o dicţiune personală. (…) Fără îndoială, Turnir cu Demostene este cartea unui poet adevărat a cărui evoluţie o vom urmări cu interes.” LAURENŢIU ULICI  (În „LUCEAFĂRUL”, Nr. 41, 1991, Bucureşti)

▪▪▪

„Iată de ce, considerând că volumul Turnir cu Demostene e adevăratul debut al poetului băcăuan, putem afirma fără nicio reţinere că, paradoxal, e un debut al recuperărilor în timp, de fapt, o antologie poetică ilustrând o evoluţie în timp, un palimpsest în mişcare. Acest sincretism al imagisticii, dublat de unul al retoricii fulgurante – niciodată egală cu ea însăşi, mereu abandonată şi mereu curtată – vine dintr-o estetică ireductibilă la un numen poetic, la un arhetip de creaţie recognoscibil. (…) Poet tulburător în multe privinţe, memorabil mai ales în versurile de scurtă respiraţie, Ştefan Dincescu este o expresie autentică a crizei de limbaj pe care o traversează lumea literară postmodernă.” GHEORGHE IORGA (În „CATEDRA”, Nr. 23-24, 1991, Bacău)

▪▪▪

„Profesorul ştie că poezia este o materie celestă şi subtilă  (o materie imaterială – după expresia lui Ion Negoiţescu), îi ştie principiile, condiţiile, implicaţiile, îi ştie mai ales istoria şi pe cei care au înfăptuit-o, iar poetul ştie alchimia poeziei, adică formula magică de a recurge la vocabule şi sintagme capabile de a releva că lirismul din Turnir cu Demostene şi Viaţă în pielea goală, fără a fi în sine dramatic, expune drama proprie unei existenţe poetice, a unei existenţe obligate să scrie «gemând, cu inima înnodată / pe-o fărâmă de pâine!».”  PETRE ISACHI  (În „VIAŢA  BĂCĂUANĂ”, Nr. 29, 1995, Bacău)

▪▪▪

„Aşa cum arătam în prefaţa cărţii Viaţă în pielea goală (Editura Plumb, 1993), poezia băcăuanului Ştefan Dincescu stă, indubitabil, sub semnul urgenţei. (…) Poate că sintagma de «poet al veacului» să pară prea pretenţioasă, dar ea izvorăşte, cu siguranţă, dintr-o explozie a gândului mărturisit, în fapt strigăt. (…) Cum spunea, cu fineţe, Virgil Ierunca, un alt observator avizat al veacului, «revolta nu este numai o contorsiune efemeră a conştiinţei, ci o graţie a spiritului», Ştefan Dincescu acumulează şi prin această carte o experienţă tensionată, exprimabilă printr-un verb de nuanţă argheziană, cu sonorităţi de bronz şi reverberaţii profunde, de origine balcanică. (…) Ştefan  Dincescu, în Viaţă în pielea goală, se dezvăluie ca un răzvrătit al acestui veac, în care, cu totul întâmplător, vieţuieşte. Oricum, este un poet cu un verb tăios şi sigur, dar mai ales original.” EUGEN BUDĂU (În „ZBURĂTORUL”, Nr. 1-2-3, 1995, Oneşti)

„Poeme de speţă decadentă, cu libertăţi de limbaj nelimitate, sunt cuprinse în volume şi, multe, sunt grupate în cicluri prevăzute cu motto-uri din poeţi români şi străini şi poartă titluri eminamente livreşti: Turnir cu Demostene, Lancea lui Ahile, Cel de pe urmă Laocoon, Ultimele rubaiate ale lui Omar Khayyãm în traducere imaginară de Ştefan Dincescu, Fiu al Maicii Lot, Valea Sidim, Spoon River. (…) Nu doar lexicul, ci toate componentele limbajului, implicit toate mijloacele de plasticizare, sunt organe ale unei poetici a demitizării şi a desacralizării.”

Prof. univ. dr. DUMITRU MICU (Din prefaţa antologiei CLÓŢELE ŞEHEREZADEI, Editura AMPHION, 2009, Bacău)

„Gândurile de mai sus m-au adus, iată, în perimetrul poetic (ce poate fi, de data aceasta, un triunghi) prin superbul volum de poeme Fiii alambicului, ultimul semnat de poetul Ştefan Dincescu. Volumul, în exuberanţa lui, trădează ştiinţa cuvântului stăpânit total de adevăratul profesor de limba română (…). Este greu de conturat coordonatele poetice ale unui om de cultură erudit şi poet talentat cum este Ştefan Dincescu. Oricum, fiecare exprimare a sa, scrisă ori vorbită, face din personalitatea poetului o enigmă estetică de invidiat şi, mai ales, de preţuit.”

Prof. univ. dr. ing. VASILE GEORGE PUIU

(Din prefaţa volumului FIII ALAMBICULUI, Editura AMPHION, 2009, Bacău)