– data naşterii: n. 15 februarie 1955, în Bacău – deces 26 sept. 2020, Roman, Neamț

-localitate: Roman, Neamţ

– anul primirii în USR: 2009

– publicaţii:

Sabia cu lunetă(2000); Dimineaţa adormiţilor; Alb umed; Chirurgia cuvintelor; Cu Dumnezeu înainte şi dracu-n cârcă;  Antologia de autor Hamlet la psihiatru, Proprietarul de fericire.

– activitate, distincţii, premii:

Băcăuanul…romașcan Mircea Bostan  scrie dezinvolt  poezie, eseu, articole de istorie, ”beneficiind” de o biografie și de un itinerariu spiritual demn de invidiat, (ofiţer, funcţionar public, psiholog, publicist, poet).

”…stăpânește meșteșugul poetic pe care îl pune în slujba harului cu care a fost înzestrat pentru a da naștere poeziei adevărate, moderne în adevăratul sens al cuvântului, lipsite de exhibițiile postmoderiste..”

(Constantin Tomșa)

”..în recuzita sa poematică am dat de rostiri memorabile, esențiale, de literat elaborat, cultivat, inspirat în  autoscopii de extremă finețe…”

(Calistrat Costin)

”Mircea Bostan își este propriul cronicar. Sensibilitatea lui poetică e sincronă cu insensibilitatea acestui început de veac”, ….”pune la încercare adesea cu grație limbajul poetic inventând verbe riscante, rezolvate nu odată ingenios”.

(Lucian Strochi)

”Aici s-a desfăşurat o  intervenţie chirurgicală poetică, cu funcţie de diagnosticare şi nu de refacere a metabolismului contemporan, în urma căreia organismul bolnav nu a mai fost dus la reanimare, ci s-a aşezat pe un raft la vedere, deasupra căruia e prins un indicator de muzeu: „Anomalii”.”- Gheorghe A.M. Ciobanu 

Mircea Bostan (15 febr.1955 – 26 sept. 2020) – LA DESPĂRȚIREA DE „PROPRIETARUL DE FERICIRE”

Niciodată nu ne sărbătorim îndeajuns poeții… și atunci când pleacă spre eternitate, plângem vinovați! Azi, 26 septembrie2020, a plecat din lumea noastră covârșită de rele poetul MIRCEA BOSTAN, la numai 65 de ani. Dumnezeu să-l odihnească în împărăția sa!

Mircea Bostan (n. 15 februarie 1955) este poet și membru al Uniunii Scriitorilor din România. Dintre volumele sale de versuri amintim „Sabia cu lunetă” (2000),  „Dimineata adormiților” (2001), „Alb umed” (2003), „Chirurgia cuvintelor” (2004), „Cu Dumnezeu înainte și dracu’-n cârcă…” (2008), „Hamlet la psihiatru” (2011), „Evadat din carcera nopții” (2014) și „Proprietarul de fericire” (2016). Printre premiile pe care le-a obținut se numără cel de  la Concursul „Ion Creangă” (Iași, 2000), de la Concursul „Europoezie” (Paris), organizat de Asociația „Rencontres Europeénnes” (2000). În anul 2017 a primit Premiul pentru poezie, din partea USR Bacău.

„Poezia se respiră. Ea are materialitatea văzduhului. Că Ea îşi va însuşi noi forme de materializare şi transmitere este un fapt cert, dar pe palierul reprezentării admirabilului, Doamna Poezie va trona suverană şi va fi eternă. Şi cum aş putea să mă resetez?” MIRCEA BOSTAN – (Sursa: http://zch.ro/interviu-cu-poetul-mircea-bostan/)

veştmântul judecăţii de apoi

s-a dichisit văpaia
cu fuste largi de gheaţă
iar ziua îşi replănuieşte luminarea
strecurându-şi trupul
în veştmântul beznei hoaţă
mondene flori de toamnă
îşi scutură tristeţea
în peisajul brumărit
precum măria sa minciuna
se-ncolăceşte pe adevărul travestit
mor stelele de boala
fugii printre galaxii
precum se-avântă-n dans sfârşelnic
cărăbuşii exaltaţi de lira lui Orfeu
din dragoste pentru lumină
dând aripii eternitatea morţii drept trofeu
şi domnul frig ieşit la promenadă
rigid
apatic şi greoi
dă ordine de luptă
ca într-un veritabil şi cumplit război
mobilizate-n mare grabă
se-aştern zăpezile
cu grija albului peste gunoi
e vremea minţii înturnate
din exil
şi sus la judecata de apoi
vorbesc în limbi nedesluşite
păcatele ce îşi făcură cuib în noi.

Interioare
dragii mei…
dăruiţi-mi stânca lui Sisif
înjugaţi-mă la carul caznelor
dar…
scutiţi-mă de aprecieri subiective…
de rime hiperbolizate
de mincinoase
şi dulci rostogolite ploconeli…
că…sunt…
dar nu ce vreţi…
ci sunt
nesuntic cioc de vultur
şi neînţelegând geometria aripii
urlaţi în interioarele voastre peşterite
în sus pe stalactite criminale
în jos pe stalagmite mortuare
şi năpădiţi de neuroni amnezici
şi-nvolburaţi de ură
plonjaţi înveninaţi în denigrare
sfidând deliberat legenda lui Icar
şi peroraţi emfatici…
că sunt…
poltron
afemeiat
gligan
că sunt un trădător
că sunt nevindecabilul ratat
că sunt oportunist
şi făcător de-ntortocheate intrigi
ce-nalţă-n rang nemeritat
că sunt înveninat de drum înalt
un profitor
un mercenar al lui Satan nesăturat
lăsaţi-mă…
că astfel de portrete am mai vizualizat
şi fost-am de nemernici cu ele gratulat…
că vreau să cresc ca deal
că vreau să curg ca râu…
mânca-mi-aş vorba de diliu
ca capra neagră vreau să fiu
ca cocoşat de datorii
să identific adâncimi năucitoare…
şi…transferat din lac în puţ
să mă întindeţi la uscat
pe sârma vieţii
ca pe o cârpă de călcat…
zvântat ulterior ideologic
să-mi dăltuiţi manifestarea
şi-apoi cu ură proletară
să mă-ndesaţi în gâtul sticlei
cu forme de fecioară
şi torturat în introduceri
să simt plăcerea dopului ucis de smoală…
lăsaţi-mă să fiu Napoleon la Austerlitz
şi ducele de Wellington la Waterloo…
şi travestit în vânzător de vise
să-mi smulg din barbă fir de iarbă supt de rouă
apoi…să muşc cu colţii mei de lup bătrân
din lună…
din luna văduvă
din luna răvăşită şi nebună
lăsaţi-mă să mă şcolesc veleitar
şi mincinos parlamentar
să rup cu dinţii cariaţi de ştiucă ştirbă
din carnea albă-alunecoasă de ţipar…
daţi-mi statut de bişniţar
de intrigant
de cocalar
de fără de nimic şi de golan plenar
plângând în hohote printre ruine
precum eternul hoţ al tristelor destine
înnobilaţi-mă cu diplome de hahaleră
de activist tembel cu păpădie impozantă sus…
la butonieră şi daţi-mi premiu’ întâi
de prostul zilei cu miros nocturn
de mâncător de torsuri
de primul troglodit nebun
confecţionaţi-mă ciocan turbat
să bat în fiece palat
măcar un cui al suferinţei
în viaţa asta exacerbată-n parşivism
şi desenată prea alambicat
lăsaţi-mă să mă curbez în seceră
simbol al foamei şi al lumii amărâte de la sat
ostilă, revendicativă, revoluţionară
şi vajnică îmbujorată curvă torţionară
de bob de grâu şi de secară…
şi migăliţi-le pe toate astea apăsat
să creadă gloata că totul e veridic şi nicidecum falsificat…
scuipaţi…huliţi…
întoarceţi lumea de la ţâţă…
cu cracii-n sus
sau cum doriţi…
şi cultivaţi-vă deasupra
la mansarda denumită cap
plăceri de-ncarcerat deliberat
să întreţineţi o grandioasă nebunie
să faceţi toate astea
oare…
nu-i păcat?
ştiu…
sunt personajul cel inconfortabil
şi rebut de neîntrebuinţat
sunt un idealist utopic
şi nebun
dar…
fiţi mai domoli
în crăcănata voastră judecată
lăsaţi-mă să fiu
mai bun…

Autobiografie – Mircea Bostan

„Născut în orașul lui Bacovia (Bacău) în anul belirii ochilor Tratatului de la Varșovia, forcepsat și comod, am transformat lenea în virtute. Muncind pe unde mi-au permis tovarășii, prin fabrici si uzine, cazarmi, școli și C.A.P.-uri, m-am ales cu superbul praf de pe tobă. Arzând plenar, ca poet (după patru volume de versuri publicate) m-am cam săturat de mirosul hoției mioritice, al haznalei, în care mă chinui de 50 de ani. Doresc în fiecare clipă să fiu mai bun în segmentul existențial următor.Voi reuși? Poate…-se apropie examenul de licența al celei de-a doua facultăți. Oare îmi va ajuta? Poate pe alte meleaguri mai însorite. Grele biografiile astea!”

• Cartea de poezie: Mircea Bostan: „Proprietarul de fericire“

Dintre numeroasele cărți de versuri publicate în 2016 (de poezie mai puține) am reținut placheta cu titlul de mai sus și la aceasta ne vom referi în cele ce urmează. Încă de pe prima copertă atenția cititorului este reținută de o imagine sugestivă ce reproduce Tripticul „Grădina desfătărilor umane“ de Hieronymus Bosch, iar de pe coperta a IV-a va afla câteva aprecieri critice ale diferiților condeieri referitoare la cărțile anterioare ale autorului, așezate aici, ca un certificat de garanție asupra poeziei pe care o practică, de câțiva ani, scriitorul Mircea Bostan.

Înainte de a ne referi la textele incluse în cuprinsul acestei plachete, prezentăm, pentru cine nu știe, câteva repere biobibliografice ale autorului.

S-a născut în 1955 în familia Mariei (n. Nour) și a lui Mircea, funcționar public, devenit ofițer de carieră. A absolvit Academia Militară Generală, București (în prezent Universitatea Națională de Apărare „Carol I“), Facultatea de Sociologie-Psihologie a Universității „Spiru Haret“, București, precum și cursuri postuniversitare de pregătire în domeniul psihologiei.

A debutat la Cenaclul literar „Cezar Petrescu“ din Roman (1974). Este laureat al mai multor concursuri. A debutat editorial cu „Sabia cu lunetă“ (2000), după care a urmat alte cărți de poezie: „Dimineața adormiților“ (2001), „Alb umed“ (2003), „Chirurgia cuvintelor“ (2004), „Cu Dumnezeu înainte și dracu’-n cârcă…“ ( 2008), „Hamlet la psihiatru“ (2011), „Evadat din carcera nopții“ (2014). Este membru al USR. (2009).

Pentru cine cunoaște cărțile de poezie ale lui Mircea Bostan, care au precedat placheta de acum („Proprietarul de fericire“), textele acestea nu constituie o surpriză, ele fiind o continuare firească, deoarece autorul se află mai iritat față de anii din urmă de societatea bolnavă în care trăiește și a cărei însănătoșire nu o întrevede. De altfel, chiar de la prima pagină cititorul este avertizat într-un poem în proză („Un fel de argument“) că în cele ce urmează va avea ocazia să descopere aspecte mai mult sau mai puțin văzute de ochiul simplu, toate selectate și prezentate metaforic de poetul care a ajuns aproape în situația în care nu-i mai rămâne de făcut decât să se izoleze de lumea în care trăiește, interzicându-le să-i calce spațiul în care s-a retras: „Și într-o dimineață răsărită din buzunarul meu să atârn de gardul sălășluirii o pancartă interdicțională pentru seminția din care mă trag“. („Un fel de argument“)

Și totuși, înainte de această izolare, parcă nu se îndură să facă gestul extrem până nu mai prezintă câteva aspecte care murdăresc existența umană de astăzi.

Mircea Bostan revine și de data aceasta la obișnuitele și bătătoritele teme majore ale poeziei sale, dar parcă, mai mult ca oricând, originalitatea metaforică a textelor este mai pregnantă, reținând atenția cititorului. Chiar din primele poezii în mintea cunoscătorului de poezie rămân pentru o vreme imaginile inedite decupate dintr-o natură contaminată de aceeași boală de care suferă și societatea: „și-ntr-un hău apocaliptic/ ca tumorile Sodomei/ moartea urlă după viață/ pe ruinele Gomorei. („sus“)

Pe măsură ce înaintăm cu lectura, o idee se insinuează stăruitor, născută din dorința autorului de a ne convinge că tot ce se întâmplă de la nivelul microcosmosului și până la nemărginirile universului, toate cele ce ne înconjoară parcă sunt programate să concureze la un final apocaliptic: „de-atâte nopți aud plouând/ și-mi bate litera în gând/ când noaptea depresivă/ orbecăie prin arabesc de vânt/ sunt singur… și-i harababură pe pământ“. („Á la Bacovia“).

Din când în când, revenind din înaltele sfere existențiale, versurile lui Mircea Bostan pline de sarcasm ne atrag atenția asupra stării de fapt a politicii care ne-a inundat existența, dominată de: „…dobitoci la guvernare/ în țara năucită de năuci“ („imnul năucilor“).

Semnificativă pentru această stare de lucruri este în întregul ei, poezia intitulată „portret“, pe care din lipsă de spațiu, nu o cităm dar o recomandăm în mod deosebit cititorului.

Se pare că întreaga poezie din această carte, deși poetul nu afișează un patriotism ostentativ, are un substrat patriotic chiar dacă sarcasmul demn de pagini antologice de pamflet arghezian, este prezent peste tot. Această calitate se poate observa cu ochiul liber în textul intitulat „avem o țară“.

Ajuns cu lectura la ultima poezie a plachetei „Proprietarul de fericire“ cititorul va rămâne o vreme încurcat încercând să descifreze poezia lui Mircea Bostan. Și de această dată ni se oferă un amestec interesant de teme, motive și idei tratate original, predominantă fiind nemulțumirea permanentă a poetului față de situația actuală a lumii în care trăim. El încearcă surmontarea, salvându-se, măcar pentru un moment de amenințarea eternă a morții care pune punct oricărei existențe umane în această lume, în care nu știm cu exactitate de unde venim și încotro ne îndreptăm.

Indicăm cititorului textul care dă titlul acestei plachete și în care va descoperi sensurile metaforice ale sintagmei „proprietarul de fericire“.

Este posibil ca unii cititori, mai ales cei cârtitori (cârcotași), să „descopere“ unele texte ce conțin mai puțină poezie, dar nici un poet încă nu a reușit să scrie numai capodopere.

Încheiem aceste câteva considerații pe care le socotim o invitație la lectură, nu înainte de a constata că cea mai reușită prezentare a poetului Mircea Bostan și a cărții sale de acum (poate chiar a întregii sale opere literare) este realizată de el însuși într-o pagină intitulată „În loc de postfață“ – un veritabil poem în proză. –  Constantin TOMȘA

*„Lirismul lui Mircea Bostan este ca sarea în bucatele vieții. Poetul nu ezită să îmbine ironia cu duioșia, causticul cu candoarea, zeflemeaua fină cu tumultul dorului și al sfâșierii.

Această abordare a poeziei cu o doză de detașare și de autocontrol nu exclude însă trăiri și emoții năvalnice, exprimate deseori într-o pletoră de metafore, personificări și simboluri dintre cele mai insolite, mai pline de miez și mai pătrunzătoare. Însăși figura de stil din titlu ne pune gândurile în mișcare chiar înainte de a deschide cartea.

Găsim de asemenea în poezia lui Mircea Bostan referințe artistice și culturale – intertextualitatea fiindu-i autorului un instrument la îndemână, pe care îl folosește rafinat. Adesea trimiterile la capodopere plastice sau muzicale din cultura românească și universală deschid cititorului noi perspective și revelă unghiuri din care rareori privești. Aceasta arată prospețimea plină de delicatețe și rafinament pe care eul liric al acestui important autor român contemporan o poartă cu sine indiferent sub câte platoșe dorește (auto)criticul Mircea Bostan să îl ascundă pe Poetul (cu P mare) Mircea Bostan.

Toate aspectele semnalate mai sus și multe altele, pe care cititorul le va descoperi pe cont propriu, fac din cartea Dezmeticirea întregului un volum frumos structurat, cu multe straturi de înțelesuri, o carte care va cânta pe corzile sufletului nostru o gamă nesfâșită de trăiri, emoții, idei – fiecare poezie îndemnându-ne la zâmbet (deseori amar), dar și la meditație.” – Editura eLiteratura 

• Muşatinul… povestitor”  de Gheorghe A.M. CIOBANU – 

„Mircea Bostan, căruia i-au decernat „Diploma” celei de-a X-a ediţii a Concursului „Ion Creangă”. Afirmat mult în ultimii ani, mai ales ca poet, autorul nostru de azi îmbogăţeşte continuu zestrea spirituală a oraşului său natal, alăturîndu-se, cu unanimă recunoaştere, la constelaţia muşatină a creatorilor de artă. Prin aceasta, Mircea Bostan duce mai departe, pînă în zilele noastre, tradiţia acestui gen epico-basmic, pe care îl cultivase, în perioada interbelică, scriitoarea romaşcană Ana Niculescu-Codreanu, prin volumul ei: „Poveşti de sărbători”.

Basmul premiat al lui Bostan se intitulează: „Împăratul povestitor”, pe ecranul căruia se perindă, în continuare, ca o permanenţă a genului, Capete Încoronate, Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosînzene. Nota de miracol aici nu mai e generată din afară, înfruntîndu-se, ca o excepţie, legităţile de existenţă ale lumii. Nu ne mai întîlnim cu acele „uite-l, nu e”, sau cu obişnuitele proliferări ale „capetelor de balaur”, trăite cu „paloşe fermecate”. Nu mai acţionează acele metalegităţi ale fantasticului, care supun şi spaţiul, şi timpul, la metamorfoze nefireşti. Aici, la „Împăratul” lui Bostan, realul alunecă spre realism, iar fantasticul capătă farmec romantic. Pare mai mult o „nuvelă băsmuită”, o „Cronică de familie”, în care relaţiile interumane rămîn şi „umane” şi „inter”.

Supranaturalul din basm izvorăşte de „supernaturaleţea” cu care se povesteşte un astfel de basm. Arta comunicării şi vraja monologului determină minuni. E o concretizare epică a zicalei populare că: „vorba dulce, mult aduce”. E şi aici acea emanaţie de miraj ce transformă spiritualul uman, şi nu concretul din jur, care, în perimetrul învăluitor al unei alte lumi de basm, o făcea pe Șeherezada, prin arta povestirii ei, să-l îmblînzească pe crudul Șahriar, de-a lungul a o mie şi una de nopţi.

Coroanele împăraţilor cedează, acum, în faţa unor povestiri încoronate de măiestrie, devenite şi acestea din urmă, mai tîrziu, încoronări imperiale. În felul acesta, „Cartea Facerii” porneşte la drum cu o altă zicere: „La început a fost Cuvîntul… povestit”. De remarcat limbajul folosit, creionat în geometria unui narativism arhaic, dar şi punctat cu scînteieri moderne şi cu sensuri contemporane.

Povestitorul, asemeni personajului principal, Codrin, e sfătos, apropiat de cititori şi convinge, de la primele vorbe, că a participat şi el la toate episoadele basmului. Chiar dacă succesiunile de corelaţii metaforice sînt foarte largi, trimiterile la concretul realităţii din jur sînt şi ele repetate. Cu toate dimensiunile ponderate ale naraţiunii, autorul a zăbovit de cîteva ori la nişte zone sensibile, copleşindu-ne cu suite largi de metafore: bogăţia florală din grădina Raiului, abundenţa bucatelor de la masa nuntească sau portretul Zînei Poveştilor.

La strigarea continuă a omenirii: „Dăm un… mileniu pentru un basm”, prin povestirea recentă a lui Mircea Bostan i s-a dat acesteia un alt mileniu, cu un acelaşi arhaic, dar şi contemporan, basm.”

* LANSARE DE CARTE- PROPRIETARUL DE FERICIRE- MIRCEA BOSTAN/ 16 nov. 2017- noiembrie 16, 2017

Aș numi evenimentul de azi  “eleganță”, pentru că atât spațiul întâlnirii cât și distinșii invitați au avut prerogativele acestui cuvânt. La Biblioteca “George Radu Melidon”, din Roman, directorul acestei instituții, Cristina Panaite  a prezentat amplu atât cartea lansată cât și pe autorul Mircea Bostan, într-un discurs formulat literar, frumos, preocupat cu reperele determinante carierei sale literare, dar și biografice importante. Fiind născut în Bacău, membru al Filialei USR Bacău, aflându-se la al optulea volum editat, Mircea Bostan a primit aprecierile președintelui filialei USR, Calistrat Costin, ale colegei de filială, Cristina Ștefan și  ale scriitorului Gheorghe AM Ciobanu, discursul venerabilului om de cultură romașcan fiind amplu, in laudatio, argumentat, cunoscându-l pe autor de pe băncile școlii.  Prezența distinsului scriitor a fost cu adevărat un success al evenimentului.

Gheorghe A. M. Ciobanu (n. 25 martie 1925, Roman) este un profesor, care și-a consacrat eforturile promovării activităților culturale. S-a făcut remarcat pe plan local și ca eseist, publicist, critic de artă, muzicolog și scriitor.( WIKI)

A susţinut peste trei mii de conferinţe, pe diverse teme, e o adevărată enciclopedie. A publicat peste 1000 de articole, gen eseu, în peste 20 de publicaţii periodice: Ştiinţă şi tehnică, Convorbiri literare, Ateneu, Antiteze, Psihologia, Ziarul de Roman şi altele. A colaborat la realizarea a 15 volume colective şi a scris 15 cărţi.Câteva considerente ale invitaților:

Calistrat Costin: Mircea Bostan este un adevărat poet și mă bucur că a confirmat susținerea mea de a deveni membru al filialei noastre.  Cartea de față cuprinde poeme din mai multe genuri, reușite toate, și o recomand cu toată seriozitatea la lectură. Te felicit și așteptăm noi volume de calitate.

Cristina Ștefan: Nu întâmplător titlul cărții este Proprietarul de fericire– poezia care dă titlul volumului este cheia acestui volum de sorginte existențialistă-  tematica favorită a autorului- răspunsul poetic fiind revolta, sarcasmul, autoironia, sugestia permanentă a denaturării vieții, a decadenței, din “zona sfârșeniei”, cum spune autorul. Limbajul colocvial, arțagul poetic, foarte la modă azi, exprimarea directă, aspectele sociale, politice, economice contrabalansează prin dinamică acest lirism bacovian. Nu este unul  al târziului, al pustiului, MB fiind un luptător, un revoltat și un revoluționar al vremurilor noastre. El propune soluții…

Gheorghe AM Ciobanu:  Mircea Bostan este un om erudit și astă- seară  îmi vine în minte numele Marin Sorescu… L-aș asemăna cu Eugen Ionesco pentru că nu-i  scapă nimic din tarele omenirii și are el acidul bostanian cu care le tratează. I-am fost alături încă de la debut și mă bucur să mă aflu aici …

La  final am fotografiat splendida clădire a Bibliotecii Romanului, recent restaurată și oamenii zâmbitori care ne-au găzduit. Da, un eveniment elegant. Mircea Bostan, azi înconjurat  de familie, de colegi, de prieteni a fost pentru un timp Proprietar de fericire.

Cristina Ștefan, în site www,usrbacau.ro

 *  Mircea Bostan și profilul său psihosomatic

Semnele de dragoste fie nu au nume, fie nu pot deveni simboluri decodabile: „Din viaţa ei fără de nume/Se desluşeau/Semne de dragoste.” Drum de îngeri Roman, 2 ianuarie 2018

Sărutul este o pecete, un ritual, într-un spaţiu sacralizat, aureolat, secret: „Minunată şi desăvârşită/Îi rarefia aerul pe care îl respira./ Debarasată de orice convenţii/Îl săruta într-un ritual numai de ei ştiut.”  Fără reţineri Roman, 3 decembrie 2018

Portretul iubitei e năucitor de „modern”, punând în dificultate chiar un trubadur de cartier: „Nebuna mea cu ochi de semafor,/Când verzi dând liber pentru-amor,/Când roşii-atinşi de-anomalii,/Când asaltaţi de stări hepatice de gelozii./Nebuna mea cu capul printre nori/Cu hachiţe şi repoziţionări,/Cu omenesc brăzdat de mult imprevizibil,/Cu multă elocinţă adunată din polifonii,/Învaţă-mă să mă dizolv în armonii.” Nebuna mea Roman, 3 ianuarie 2018

Refugiat în versuri „folclorice”, poetul poate spune orice, rima fiind dictatorială, dar rezultatul ansamblul e convingător, traducând aproape literal zbaterea întru dragoste şi lume a eroului, respectiv eului liric: „Foaie verde de ce n-am/Mi-aş dori mereu să am/ Dar dorinţa e în van./  Foaie verde de cocor /Mă bate un gând să mor./Şi foaie de verde de arţar/Mă bate un gând gregar./Foaie verde de-un cal sur/Ce m-aş înhăma la drum,/Şi-apoi frunză de mălin /Mă bate un gând divin/Când să plec/Şi când să vin./Foaie verde de alun/Mă bate un gând nebun/Să dau lumea de pământ/Şi-apoi să mă scufund./Foaie vede chiparos/Tare-aş vrea să fiu chipos.//Şi foaie verde şi un praz/Doamne, de-aş avea răgaz/M-aş muta în altă viaţă /Cu iubiri sculptate-n gheaţă,/Şi de-acolo din înalt/Aş cânta ca un berbant,//Despre dragoste şi cal/Despre jale şi amar,/ Despre dragoste şi dor,/Despre teama să nu mor,/Despre plante şi ogor/, Despre ce dorim în zbor,/Despre vise şi ocol,/Despre cele ce ne dor/Şi… cum migrează/În nupţiala-i aventură un somon.” Foaie verde de ce n-am Roman, 5 ianuarie 2018

E un univers asemănător cu cel generat de „viermuiala” din tablourile lui H. Bosch ( o colecţie de proverbe ilustrate şi comentate din Ţările de Jos), dar originile versurilor sunt româneşti, cum ar fi de pildă cele  amărui dintr-o doină sau strigătură de „păţit”: „Foaie verde de dai-nai/ Ia nu da să vezi cum ai…”

Iubirea nu doar acutizează simţurile, ci le şi maturizează, le converteşte, le înţelepţeşte, trecându-le prin cultură şi religie: „În vreme ce văzul se maturiza/Privind  rotunjimea formelor ei,/Epiderma i se transforma în papirus/Pe care se înşirau alfabete de dragoste. /Şi când se rostogoleau prin iarbă/Împărţind înălţimile/Şi el îi simţea pântecul roditor ca pământul/Era ca şi cum se afla în vârful unei turle de biserică/De unde îl zărea pe Dumnezeu!/ De pe înălţimi  Roman, 7 ianuarie 2018

Poetul uită uneori (în favoarea poeziei!) că trebuie să fie aţos, agresiv, permanent în stare de alertă, atacând continuu. Rezultă atunci versuri romantice, sonore, muzicale, cu iz bacovian sau chiar eminesciene: „Umbre prelungi interpretau sensibile sonete/Care îi readuceau aminte de mişcătoare melancolii/Risipite  în partituri de necântat compuse de suflet.” Umbre Roman, 10 ianuarie 2018

Mircea Bostan are abilitatea de a transforma abstractul în concret, iar rezultatul este delicat, convingător, parabolic: „Din nopţile destinate ei/Confecţionă o scară/Pentru a urca iubirile nocturne/În intimitate.”Intimitate Roman, 17 ianuarie 2018

Parcă speriat de fisurarea propriei sale intimităţi, poetul simte nevoia de a se răfui cu oricine şi începe cu cei mai redutabili adversari, timpul şi iubita: „Limbile ceasornicului se rătăceau printre ore,/Precum ţiparul prin mâl,/Forfecând cu necruţare felii de timp.//Se rostogoleau peste săruturi/Într-un joc dominat de ambiguităţi./ Meticulos până la rigiditate/El căuta cheia magică/A înţelegerii de sine,/În vreme ce ea/Confecţiona un colier drept zgardă/Pentru haos.” Zgarda Roman, 18 ianuarie 2018

Autenticitatea rostirii ne face să uităm teribilismele poetului: „Cancerul imaginarului îl devora./Draci care-i populau interesele/Esenţele,/Ba chiar şi iubirile.”Când…Roman, 18 ianuarie 2018

Ambiguitatea e şi ea prezentă şi, la un moment dat, nu mai ştim dacă receptorul e femeia, iubita, clepsidra sau chiar „expresia”, traductibilă sau nu prin cuvinte:„O admira în doze digerabile!/Stăpână pe sine,/Expresia/Avea puncte de pornire oneste,/Iar sentimentele/Drapate în nori şi furtuni/Erau asuprite de asalt.” Femeia nisipurilorRoman, 21 ianuarie 2018

În „Vagabond”, poetul devine un „căpcăun”, adică un „cap câine”, om cu cap de câine, zeitate egipteană, dar şi joc al unui  imaginar dezinvolt şi devorator:„Schingiuit de dorul de ea/Străbătea străzile oraşului/Ca un câine vagabond/Lătrând iubiri neîmplinite./Devora poemele despre ea/Şi fabrica în atelierele minţii/Cheia de la centura ei de castitate.//Avea de toate,/Şi nu avea nimic!/Era neîntreg/Pentru că EA nu se dizolva în existenţa lui.”Vagabond. Roman, 29 ianuarie 2018

Ipocrit sau sincer, poetul scrie sau declamă versuri unice iubitei şi ea unică (la propriu!) într-o traducere liberă a Cântării Cântărilor: „Şi când sărutul tău, mai dulce e ca vinul/Se-amalgamează pe pământ umanul cu divinul/Şi când ca mirul făptura-ţi /Se va revărsa în mine/Venit-a vremea să te iubesc numai pe tine./Tu, cea care doseşti iubirea între sâni/Şi între sâni m-ascunzi pe mine/Din munţi de nestemate şi câmpuri de bijuterii/Palate de iubire îţi voi făuri,/Şi mirosul parfumului de nard/Întreaga lume o va cuceri.” De dragoste şi dor precum în Cântarea Cântărilor Roman, 15 februarie 2018

Cam atât despre prima secţiune a volumului DEZMETICIREA ÎNTREGULUI, intitulată  „Despre Dragoste I”.

A doua secţiune, intitulată „Şi despre altele II” nu are coerenţa interioară, ideatică, atitudinală şi sentimentală a primei părţi, dar este mult mai dinamică, mai puţin monocordă, având mai mulţi „adrisanţi”.

Ironia poate ataca acum incultura şi impostura, politică sau nu, oricum notorie. „EVA” devine acum „EBA”:  „Când aia mică a ciripit şăgalnic că:/„este unii care nu vrea să vorbeşte cu tine”,/ întreaga suflarea a intelighenţiei a luat-o la frecuş,/apoi când a stâlcit pluralul de la succes de i-a ieşit „succesuri”, /unii au şters cu ea pe jos,/ iar alţii au demonstrat pluralul multiplu./Însă când deştepţii neamului în aranjarea literelor şi ideilor/se opinteau în exprimare la televizor/de teama „coşmarelor” şi a „monoloagelor”/nimeni nu a scos un cuvinţel./Toţi erau pe „mute”!//Fiţi oportunişti!/Duceţi geanta măgarului /dacă astfel mai căpătaţi o sinecură!/Linguşiţi, minţiţi, escrocaţi, /depuneţi mărturii mincinoase,/furaţi, tâlhăriţi, violaţi, treceţi peste cadavre./Intraţi în repaus numai atunci /când pravăţul vostru se va îndeplini!” Scopuri de toată lauda Roman, 15 decembrie 2017. – Lucian Strochi

• „Lui Mircea Bostan îi șade bine ca poet mai ales că este un poet în trendul literaturii de azi. Abordând stiluri diferite de poezie, de la pamflet urzicător, la lirisme profunde, de la bacovianisme mortuare la veselii idilice de bun umor rural, MB scrie o poezie a actualității.

Nu întâmplător titlul cărții este Proprietarul de fericire – poezia care dă titlul volumului este cheia acestui volum de poezie existențialistă, care este tematica favorită a autorului, răspunsul poetic fiind revolta, sarcasmul, autoironia, sugestia permanentă a denaturării vieții, a decadenței, din zona sfârșeniei, cum spune autorul. Limbajul colocvial, arțagul poetic, foarte la modă azi, exprimarea directă, aspectele sociale, politice, economice, contrabalansează prin dinamică acest lirism bacovian. Nu este unul al târziului, al pustiului, M.B. fiind un luptător, un revoltat și un revoluționar al vremurilor noastre. El propune soluții…“mă gândesc să mă duc dracului pe un deal, să-mi construiesc o cocioabă cu acoperişul aproape de cer“.

Mircea Bostan  are un palmares bun de poezie…a fost numit cronicar al vremurilor de azi, chirurg al cuvintelor…mie imi pare un liric în turnul lui de fildeș, argumentându-și singurătatea prin poezie.

Liric, echilibrând eventualele manierisme cu răceala realității, ba chiar cu nesuferita, crunta, criminala realitate, exercițiul său poetic se dovedește propria terapie menită cunoașterii de sine, pe de o parte dar și clasificării, catalogării, lumii înconjurătoare și a frumosului rămas din ea, pe de altă parte. Iată exerciții cu adevărat lirice: “gerul prindea în oase înşurubându-se dictatorial în perimetrul fiinţei precum peniţa s-ar înfige în muşchiul literei generând trupul poeziei şi literele“.

“mondene flori de toamnă îşi scutură tristeţea în peisajul brumărit precum măria sa minciuna se-ncolăceşte pe adevărul travestit“.” Cristina Ștefan în Volum Însemnări necritice III, ed. ArtBook, 2019.

 

Consemnează Cristina Ștefan, omagiu poetului Mircea Bostan