+++ Filiala Bacău a Uniunii Scriitorilor din România anunță cu mare întristare despărțirea întru cele veșnice de mult stimatul nostru coleg, Ion Maftei-Flavus, scriitor de veritabil talent. O mare pierdere a literaturii și a educației românești. Condoleanțe, familiei! Dumnezeu să-l odihnească în pace!+++

– data naşterii: 14.11.1937- decedat: 12 03.2023

– localitate: Iaşi

– anul primirii în USR: 2011

• Ion Maftei (Flavus) s-a născut în satul Bogata, comuna Baia, jud. Suceava, la 14 noiembrie 1937. A urmat clasele primare şi gimnaziale la şcolile din Bogata şi Baia, apoi a învăţat la Liceul “Nicu Gane” din Fălticeni (1951 – 1954), după care a frecventat cursurile Facultăţii de filologie a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi (1954 – 1958). Profesorul universitar Octavian Tcaciuc l-a “botezat” și cu supranumele Flavus, adică Blondul. Ziarist de prestigiu, realizator de emisiuni culturale la Radio Iași, dar si remarcabil om de litere.Profesor de limbă si literatură română la Dolhasca, Bogdănești (jud. Suceava), Onești (Bacău) și la Liceul ”Garabet Ibrăileanu” din Iași, jurnalist-radio, prozator, poet, publicist. A fost Redactor, Șef Redacție Cultură-Artă  la Radio Iași. A fost Secretar General de Redactie la Radio Iași. Trăiește în Iași

Colaborări la revistele : Cronica – interviuri, eseuri, comentarii; Convorbiri literare – interviuri; Ateneu – însemnări culturale; Baaadul literar – poeme.

Cărți publicate :

 “Singurătate publică…”, proză, 2004,  ed. ”Junimea”, Iași

“Capăt de lume –( false poeme)”, 2007, ed. ”Junimea”, Iași

 “Noaptea târziu – (alte false poeme)”,  2009 , ed. ”Junimea”, Iași

 “ Mâine – (numai false poeme)”,  2010 , ed. ”Junimea”, Iași

 “ Sufletul singur…(tot false poeme)”, 2012, ed. ”Junimea”, Iași

“ Umbra așteptării…(din nou false poeme)”, 2014, ed. ”Junimea”, Iași

”Tăcerea cuvintelor”(antologie ), 2017,ed.”Printis”, Iași

Referințe critice

        Ion Maftei (Flavus) scrie în cărţile de poezie ca și în proza autobiografică texte de celebrare a vieţii, a energiei și sărbătorii ei ; nu e nimic idilic în evocarea satului Bogata, de lînga Baia : e un portret în mişcare dinspre ieri înspre mîine, iar vehicolul e, ca în toată literatura sa, un prezent definit prin absenţă (…)

   Toate aceste ipostazieri lirice ale Edenului pierdut, foarte diverse și acroşante din punctul de vedere al expresiei poetice, trimit spre tema renașterii, a regenerării, fie că aceasta se adună în „tinerețea vie” a frunzei de fag, a firului de iarbă, căutînd a se transmite celui ce se culcă în apropierea lor, sau in ziua cea nouă a unei noi Geneze : „Din genele nopţii/ Şi din prea curata rouă/ Se naşte şi urcă spre cer/ O mult aşteptată zi nouă”. (…)    Ioan Holban, Revista BUCOVINA LITERARA, ianuarie-februarie 2011

***

Ion Maftei (Flavus) ştie, şi reuşeşte să-şi exprime cu o mare calmitate şi consistenţă trăirile lirice fundamentale, trăiri acumulate de-a lungul timpului şi redate acum în aceste volume de poezie.(…) Poetul Ion Maftei (Flavus) este convins că „o silabă din cuvintele mele” va fi ghid pentru „cei care vor să ajungă/ La capătul lumii” într-o călătorie , desigur imaginară,  aşa cum imaginară, deci şi iluzorie, este propria sa călătorie prin timpul măsurat mereu de ceasul de la Universitate sau, şi mai sigur, de ceasul din inima sa. Ion Maftei (Flavus) se caută mereu în trecut, în copilărie, în satul natal, în înaintaşi, adică este o adevărată reîntoarcere la rădăcini, loc de unde îşi extrage esenţa lirică. Adesea, însă, constată cu o profundă tristeţe (pentru că poemele lui sunt dominate de o subtilă tristeţe) că reversibilitatea este generatoare de asemenea stări. „Haide acum/ Să fii iarbă curată şi moale/ În care să zburde iezii jucăuşi,/ Iarba sub care adânc/ Dorm fără vise cei duşi.” Acesta este îndemnul- simbol, îndemnul-efigie spre o anume stare de linişte şi de împăcare în faţa veşniciei, în faţa înţelegerii pacifiste, cu timpul trecut dar şi cu vremurile viitoare, în care omul este un fir de iarbă şi nimic mai mult…(…)Emilian Marcu, CONVORBIRI LITERARE, februarie 2010

***

(…) Poetul este, şi aşa trebuie să fie, un donator de sânge şi asta îl singularizează, îl scoate din grup făcând din el o entitate neliniştită şi vulnerabilă. Aşa se explică înclinaţia lui Ion Maftei(Flavus), în versurile sale , către singurătate, tăcere, stări emotive crepusculare, meditaţie sub aripa nopţii (…) Mai dominant, însă, în poemele sale, ne pare a fi sentimentul de alienare existenţială pe care omul îl încearcă în faţa nepătrunselor legi ale universului. Pentru poeţi, faptul că nu au aripi este similar cu o ratare. Trecerea prin viaţă îi pare un efort nefinalizat,forma consumă esenţele: „De-atunci acolo am rămas să fiu/ Semn de adâncă mâhnire – /Fântâna care şi-a băut izvorul.”(…)

De multe ori angoasele noastre nasc dintr-un război al cuvintelor, sau dintr-o nostalgie a Facerii pe care cuvintele o însumă: ”Cuvintele se ascund/Să nu mai fie gândite,/Să nu mai fie spuse,/Să nu mai fie scrise,/Să se facă o linişte mare/Din care să se nască/Tăceri fără margini.”  Dar sunt în cartile sale şi spaţii de înseninare. Nu se poate altfel, căci poezia nu e un linţoliu, ci un zbor. (…)

Poetul Ion Maftei e un om ca toţi oamenii. Uneori ne fură gândurile nerodite şi le pune în versuri. Suntem miraţi şi bucuroşi pentru el şi pentru noi ! VIOREL DINESCU, Revista PLUMB, iulie 2010

***

(…)„Poemele lui Ion Maftei (Flavus) îmbracă forma unui lirism curat, adânc, natural, încât impresia cititorului este cea de împlinire şi desfătare sufletească, de întîlnire cu literatura poetică sinceră, zămislită de un har impregnat de afectiv, de virtutea echivalentă cu binele şi frumosul ce decurg dintr-o viaţă interioară bogată în spirit, dar şi din contradicţiile generate de lumea exterioară.

(…) Obsesiile tematice ale lui Ion Maftei (Flavus), care revin cu insistenţă în poemele sale, sunt cuvântul, timpul, destinul, viaţa şi moartea, bucuria şi tristeţea, într-o derulare esenţială ca “un amestec ciudat de iubire şi plâns”, gânduri şi idei care dau profunzime versurilor prin autenticitatea trăirii interioare. (…) “Diseară voi scrie-n jurnal / Ca bătrânul poet Horaţiu /  Eheu! fugaces … labuntur anni / Vai, ce repede zboară anii …/Şi printre corăbii bătrâne /Trase la cheu /Singur pe punte uitat voi rămân/ Eheu …”

Se observă, de asemenea, preferinţa poetului pentru formele armonioase, un fel de veneraţie împinsă spre asceză, un travaliu obsedat de disciplina solitudinii, de aici transparenţa şi puritatea verbului, simbioza dintre sentiment şi expresivitate. (…) Poezia lui Ion Mafei (Flavus) reprezintă o nesfârşită stare emoţională, după cum nesfârşite pot fi reverberaţiile ei.  Nicolae Busuioc, REVISTA ROMÂNĂ, septembrie 2008

***

(…) Ion Maftei (Flavus) e un raţional care în veşmântul tristeţii se simte apărat, fără a se teme că ar putea deveni vulnerabil.(…) E o stare unică, posibil repetabilă, care prin avatar, e când topos cu rădăcinile în existenţial, când sfârşenia aceea pe care n-o poate nutri decât extazul în faţa clipei pe care o gustăm puţin, dar ca s-o oprească nu a fost nimeni în stare. Poetul nostru e un pansiv, fiindcă, mai înainte    de toate, observă stăruitor  toată mişcarea din juru-i. La lumina zilei. După înserare, amintirea diurnă se preface în pretext de reflecţie. Şi pe măsură ce înaintezi în noapte, oboseala scade şi vine clipa aceea, târzie, când numai judecata arde. (…) „Noaptea târziu, / Pe-nchipuite  fuse orare / Ceasurile toate / Bat fără-ncetare / Aceeaşi secundă / Şi nu mă lasă să trec, / Sleit de puteri, / În ziua de mâine / Şi nici să mă-ntorc şi să plec / Spre veacul de ieri…/

(…) Tristeţea din versurile lui Ion Maftei (Flavus) nu este o manieră. Tristeţea lui este umană şi de aceea n-o exacerbează, ne-o aminteşte numai ca pe ceva firesc.

Cărţile de poezie ale lui Ion Maftei (Flavus) produc puternice impresii cititorului avizat, superficialul neavând ce cărări să bată pe „câmpiile aurii” ale poetului. (…) Gruia Novac,  BAAADUL literar, februarie 2010

***

(…) Fiecare carte a lui Ion Maftei – Flavus reprezintă un şir de mărturisiri şi bucuria tăcută a vieţii care guvernează tot ce se află în preajmă : bătrânul cireş din coastă, floarea de măr, firul de iarbă, spicul de grâu, frunza galbenă a toamnei sau zăpezile sub care stă uşor adormită pădurea.. (…) Dar peste toate tronează parcă singurătatea omului de azi (…) Sunt singur/ Şi mi-i urât (…) este mărturisirea cea mai dureroasă şi cea mai adevărată.(…) Poezia lui Ion Maftei – Flavus este o apă lină care vine din multe generaţii, poetul fiind doar purtătorul lor de cuvânt. Şi se ştie că apele line sunt adânci. Lipsită de gesturi largi şi de felurite podoabe, înțelegem că această poezie se rupe dintr-o aparentă linişte, că în ea se zbate un suflet biciuit de întrebări, copleşit de cuvântul spus cu zgârcenie. Este o poezie realizată sub semnul şi la izvoarele unei mari tristeţi (…) Observ că laboratorul poetic tăinuit, cuvintele lui Flavus nasc tăcere, iar tăcerea aceasta naşte veşnicie.(…) Cămaşa de iarbă a poetului este cămaşa morţii, pe care o vom îmbrăca fiecare când ne vom găsi un loc în vecinătatea veşniciei. Ion Popescu – Sireteanu Revista CRONICA,  ianuarie 2011

***

Ion Maftei (Flavus), cunoscut om de radio, ne-a  dat prilejul să constatăm că dintr-un laborator, pe care-l ghicim exigent și viu, ies la iveală cărți de cea mai aleasă calitate. (…) Sunt încântătoare confesiuni lirice, caligrafiate în ceasuri de tihnă și trimise spre  noi pentru a media pe seama vieții și a morții, a rostului omului în lume sau, metafizic aproape, a locului nostru în universul larg. (…)„Falsele poeme”, cum își subintitulează Ion Maftei (Flavus) fiecare dintre volumele de poezie de până acum, sunt în realitate emoționante confesiuni, trimise nouă fără urmă de încrâncenare ori de căutare cu orice chip a insolitului. Ioan Dănilă, Revista ATENEU, aprilie 2013