VLAD SORIANU- VASILE SPORICI

 

Vasile Sporici (Vlad Sorianu), critic, estetician si traducator reputat.

Născut la 14 ianuarie 1931, decedat 4 sept. 2004

A fost membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Dupa ce a absolvit Liceul Ferdinand I din Bacau, Vasile Sporici a urmat Facultatile de Biologie si Filozofie ale Universitatii din Bucuresti. A studiat la Universitatea Lomonosov din Moscova. Intreaga sa activitate s-a desfasurat in orasul lui Bacovia, Vlad Sorianu facand parte din ceea ce istoria literaturii romane contemporane a consacrat ca fiind gruparea de la revista “Ateneu”, publicatie aparuta intr-o noua serie, in 1964.

Vasile Sporici a fost prezent constant in paginile tuturor revistelor importante din ultimele cinci decenii, inclusiv in “Adevarul literar si artistic”, cu cronici, eseuri literare si pe teme de filozofie. Bibliografia sa cuprinde carti de exegeza, dar si de proza, precum si numeroase traduceri dintre care amintim: volumul “Stephane Lupasco – Logica dinamica a contradictoriului”, aparut in 1982, cu prefata lui Constantin Noica, si “Evolutia creatoare” de Henri Bergson, editata in 1998, la Institutul European din Iasi. Intre anii 1969-1977, a fost directorul Teatrului dramatic Bacovia.  La ceas de toamna melancolica, lumea culturala, in primul rand cea din orasul lui Bacovia, pierde un slujbas devotat, cu vocatia constructiei in spirit si a promovarii valorilor autentice.

adevarul.ro/cultura/istorie/ne-a-parasit-criticul-traducatorul-vasile-sporici-1_50b9f7797c42d5a663ad537a/index.html

 

 Vlad Sorianu (pseudonimul literar al lui Vasile Sporici) (14 ianuarie 1931, Comăneşti, judeţul Bacău) – critic literar. Fiul lui Zaharia Sporici, miner, şi al Mariei (născută David). Studii elementare la Bacău şi Comăneşti (1938-1943); Liceul „Ferdinand I”, apoi Liceul teoretic de băieţi din Bacău (1943-1950). Licenţiat al Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Biologie (1954). Urmează, între 1954 şi 1955, Şcoala Superioară de lectori de ştiinţe sociale (Bucureşti). Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti cu teza: Determinare şi structurăîn biologia modernă (1977).

Redactor-şef adjunct al revistei „Ateneu” (1966-1969); director al Teatrului Dramatic „Bacovia”, din Bacău (1969-1977). Din 1977, revine în redacţia revistei „Ateneu”. Colaborează la „Ateneu”, „Cronica”, „Convorbiri literare”, „Contemporanul”, „Tribuna”, „Revista de filosofie”, „România literară”, „Era socialistă”, „Familia” şi „Luceafărul”. Debutează cu versuri în ziarul „Luptătorul”, Bacău (1948). Debut editorial cu volumul de eseuri Glosecritice (1968), urmat de Contrapunct critic (1971). Autor al unui roman pentru tineret (Timpuldezmoşteniţilor, 1983). Realizează prima antologie reprezentativă din opera filosofului francez de origine română, Stephane Lupasco, Logica dinamică a contradictoriului (1982).

Critica e pentru Sorianu un demers ideologic, opera aflându-se faţă de contextul ei teoretic într-un raport de ireductibilă inferioritate. Textul literar devine astfel un pretext pentru definirea conceptelor (angoasă, înstrăinare, adevăr al artei), în general principiile cunoaşterii ştiinţifice substituindu-se reconstituirii afective şi contemplării în idealitatea ei a creaţiei. Semnificaţiile acesteia par să se consume într-un fel de istorie a existenţei sociale, faţă de care esenţa umană şi conştiinţa individuală reprezintă doar puncte de reper într-un univers filosofic pre-existent. Meditaţia ia deseori forma dezacordului dintre unitatea categoriilor abstracte şi diversitatea valorică a receptării.

„Integrarea valorilor” rămâne un deziderat, deşi soluţia de omogenizare (ştiinţă-artă) presupune un tip de coerenţă care nu mai e a cărţii, ci a interferenţei mediilor şi a comandamentelor civice, funcţii mai degrabă educativ-documentare în procesul transfigurării. La Bacovia, de pildă, alienarea ţine de structura şi de sensibilitatea poetului, stilul, de punerea în scenă a suferinţei şi a „profeţiilor politice”. Resorbţia în spectacol a mesajului face ea însăşi parte din definiţia scriitorului. Pledând pentru critica ştiinţifică şi pentru înscrierea ei într-o dialectică a întregului, Sorianu a sperat să-şi găsească acel „echilibru reflexiv” în dinamica valorilor deceniului şapte, faţă de care a adoptat ulterior o atitudine de binevoitoare indiferenţă.

Opera literară

• Glose critice. Critică şi eseistică literară, Bucureşti, 1968;

• Contrapunct critic. Valori, idei, tendinţe, Iaşi, 1971;

• Timpul dezmoşteniţilor, roman pentru tineret, Iaşi, 1983.

(sursa metrolinks.ro)

REFERINTE CRITICE:
Ov. S. Crohmălniceanu, in Romania literara, nr. 2, 1968;
T. Tihan, in Steaua, nr. 11, 1968;
Mircea Popa, in Tribuna, nr. 43, 1968;
C. Costin, in Ateneu, nr. 3, 1972;
Al. Dobrescu, in Convorbiri literare, nr. 13, 1972;
M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 3, 1972;
T. Tihan, in Steaua, nr. 3, 1972;
Adriana Iliescu, in Viata Romaneasca, nr. 4, 1972;
R. Cârneci, in Ateneu, nr. 1, 1981;
I. Neacșu, in Cronica, nr. 48, 1984;
N. Georgescu, in Luceafarul, nr. 10, 1984;
Adriana Iliescu, in Convorbiri literare, nr. 12, 1984.