– data naşterii: 20.06.1938

– localitate: Piatra Neamţ, jud. Neamţ

– anul primirii în USR: 2002

– publicaţii:

Cărţi: Vânătoarea princiară; Catedrală de azur; Scriere cuneiformă; Întâlnire de rod; Împărăţia clipei; Arca lui Petrarca; Împăraţia frigului; Geometrie lirică;Miresme celeste; (versuri) şi Repere literare şi stilistice (eseuri)

– activitate, distincţii, premii:

Mihai Merticaru (n. 20 iunie 1938, Rediu, Neamț): Poet reflexiv și sentimental, deschis spre metafizică cu mai multe registre de limbaj, Mihai Merticaru îmbină armonios ecourile unei culturi temeinice cu prospeţimea expresiei şi forţa imaginativă. (Ioan Holban)

Mihai Merticaru este absolvent al Liceului “George Bacovia” din Bacău și al Facultății de Filologie din cadrul Universității din Iași. După debutul său din anul 1992 din revista „Literatură și artă” (Chișinău), Mihai Merticaru a publicat mai multe poeme în revista „Flacăra” (coordonator de G. Arion), a colaborat cu revista “Asachi” (Piatra-Neamț, redactor șef  Constantin Cucu) și s-a implicat în coordonarea și editarea revistei “Muguri”. Mihai Merticaru  a publicat primele sale trei volume de poezie la editura „Cronica” din Iași. În 2018 a văzut lumina tiparului volumul „Vis și abis”, cel de-al 20-lea volum al poetului. Mihai Merticaru a obținut mai multe premii și mențiuni, cele mai prestigioase fiind Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău (2014) și premiile internaționale Prix Litteraires Naji Naaman – Prix d’Honneur (pour oeuvres completes) (Liban, 2016), și Premiul literar internațional Corona (Italia, 2017).

Volume publicate:

Vânătoare princiară (1992), Catedrală de azur (1994), Scriere cuneiformă (1997), Întâlnire pe pod (2003), Imperiul lupului (2006), Împărăţia clipei (2007), Arca lui Petrarca (2008), Împărăția frigului (2009), Geometrie lirică (2010), Umbra păsării (2011), Arta euritmiei (2012), Veșnicia dintre clipe (2013), Miresme celeste (2013), Fiordurile memoriei (2014), Flacăra din piatră (2015), Urciorul de aur (2016), Culori viscoite (2016), Zbor lăuntric (2017), Vis și abis (2018).

Debutul editorial târziu l-a impus totuşi pe Mihai Merticaru  în lumea  literară ca pe un poet de distinsă condiţie.

„Sătul că «Ion din Pont se tot spală pe mâini», Mihai Merticaru ne mai oferă o lecţie de viaţă, privită cu sarcasm şi detaşare, abordată din toate unghiurile într-un o registru când hâtru, când moralist, semn că deşertăciunile acesteia nu l-au copleşit cu totul şi că «nicicândul adeseorilor» poate schimba «albastra miazămoarte» într-o poezie parcă mai vie şi mai expresivă decât în volumele precedente. Iar ca să încheie şi mai bine cercul, autorul (sau editorul) adaugă o «Fişă biobibliogrofică» şi o suită de «Referinţe critice», întregind astfel imaginea unui creator ajuns la deplina maturitate, pe care îl aşteptăm în continuare cu acelaşi interes.”(Cornel Galben)

„Poet reflexiv şi sentimental, deschis spre metafizică cu mai multe registre de limbaj, Mihai Merticaru îmbină armonios ecourile unei culturi temeinice cu prospeţimea expresiei şi forţa imaginativă”

(Ioan Holban)

„Într-o lume invadată până la refuz de experimente care mai de care mai „haioase” a te avânta în poezia clasică şi mai ales în sonet este o probă de curaj. Şi Mihai Merticaru are curajul când abordează acest gen, pentru mulţi poeţi un gen vetust, dar pentru alţii o probă de măiestrie artistică”(Emilian Marcu)