MUNTEANU ŞTEFAN

BALTATESCU-prof-stefan-munteanu

– data naşterii: 05.03.1951

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 2000

– publicaţii:

Dimensiuni ale spiritualităţii indiene; Filosofia indiană şi creaţia eminesciană; Picături de filosofie; Noi picături de filosofie; Fulguraţii eminescologice; Alte picături de filosofie; Domenii ale filosofiei;
Ipostaze ale spiritului filosofic românesc ş.a.

– activitate, distincţii, premii:

Absolvent al facultăţilor de filosofie şi drept, premiat de Academia Română, profesorul universitar, Ştefan Munteanu (n. 5 martie 1951) cu participări la congrese şi simpozioane internaţionale de prestigiu, doctor în filosofie cu teza Filosofia indiană şi Creaţia eminesciană a publicat cărţi care s-au bucurat de o bună primire în mediile academice, dar şi de aprecieri din partea marelui public.

De-a lungul carierei, profesorul universitar Ștefan Munteanu a mai publicat „Integrarea europeană – o perspectivă juridico-filosofică, Editura C.H.Beck, 2006, „Raționalitatea metafizicii lui Ion Petrovici”, Editura C.H. Beck, 2007, dar și „Repere în istoria filosofiei dreptului”, Editura Walters Kluwer, 2009.

„Vrem – nu vrem (mă gândesc la inamicii pe care îi are), Ştefan Munteanu este singurul eminescolog băcăuan: o referinţă. Dintre elementele sale comportamentale care s-au modificat de-a lungul anilor de când îl cunosc, cel mai important este creşterea siguranţei de sine, a aplombului în abordarea şi susţinerea temelor.
La început putea fi sesizată o oarecare circumspecţie. Comentând, el se purta ca un horticultor: cu grijă să nu veştejească sensibilitatea unuia sau a altuia. Între timp, articolele sale au devenit mai ferme, mai aspre, mai incisive. Vocea critică i s-a accentuat. Nevoia delimitărilor în atitudini l-a împins spre polemica deschisă. E una din orientările pe care i-o laud fără reţinere. În fine, Ştefan Munteanu nu-i doar profesor de filosofie, ci şi un gânditor, om de reflecție, cu expresie concisă, condensată în „picături” cu gust moralizator, subtil. Pe lângă claritate, ar fi de evidenţiat calmul cugetării sale, din care iritarea e mereu alungată. E nuanţat şi decis. „Profită de nuanţe doar cei care nu se împiedică în ele”, crede el, mărturisind o psihologie de om care se vrea învingător”. (Constantin Călin)

„Fără complexe, stăpân pe mijloacele specifice studiului comparatist, bun cunoscător al doctrinelor filosofiei indiene, dar şi al esenţei filosofice a poeticii eminesciene, Ştefan Munteanu aduce în cercetarea sa argumentele hotărâtoare ale unei receptări a operei eminesciene din perspectiza universalităţii ei autentice.” (Constantin Cubleşan)

„Orice întâlnire cu Ştefan Munteanu este şi o revedere cu Eminescu. Puţini sunt oamenii atât de fericit cuceriţi de Eminescu, precum acest eminescolog care spune că «suntem şi vom rămâne în Europa, uniţi întru Eminescu» şi ne invită, în manieră pascaliană, să medităm în preajma sa; «Dacă cineva refuză apropierea de Eminescu, nu are nimic de câştigat, iar Eminescu nu are nimic de pierdut, pentru că a avut tăria să ne ofere totul, fără ca măcar să se întrebe dacă merităm». Credem că de la George Călinescu încoace puţine sunt cuvintele atât de frumoase care s-au spus despre cel care ne mărturisea tulburător de simplu: «Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor, cum soarbe soarele un nor de aur din marea de amar»”. (Ion FERCU)

„Evident, dl. Ştefan Munteanu are o cuprindere bibliografică largă, interesându-l, ca filosof, nu numai relaţiile istorice dintre Eminescu şi India, ci şi vocaţia filosofică a poetului, care obligă la o extindere în spaţiul european şi, fireşte, românesc. Ne-am aştepta ca autorul să vină cu o doctă cercetare comparatistică, de tip sursologic, cum sunt majoritatea covârşitoare a studiilor despre Eminescu. Dar nu e aşa, deşi sursele îi sunt la îndemână. Sau poate tocmai de aceea. Tipul de comparatism cultivat de Ştefan Munteanu nu este sursier, adică de echivalare, ca în «clasica» apreciere a lui G. Călinescu, conform căreia gândirea filosofică a lui Eminescu ar fi un comentariu în marginea filosofiei lui Schopenhauer. Ne ducem mai degrabă cu gândul la comparatismul deschis, creator al lui Etiemble, după norma Comparaison n´est pas raison”. (Theodor CODREANU)