NEAGU GHEORGHE

neagugwb

 

– data naşterii: 04.09.1949

– localitate: Focşani, jud. Vrancea

– anul primirii în USR: 1999

– publicaţii:

  • Arme și lopeți
  • Moartea șobolanului
  • Tarantula
  • Templul iubirii
  • Aesopicae
  • Purtătorul de cruce

– activitate, distincţii, premii:

Premiul pentru proză acordat de Academia Internațională Mihai Eminescu sub semnătura domnului președinte de juriu acad. Eugen Simion. Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România Filiala Bacău pentru volumul Purtătorul de cruce. Cetățean de onoare al orașului Panciu.

 

“Scriitorul este un personaj emblematic pentru cultura vrânceană, de numele său fiind legate proiecte care au contribuit la dezvoltarea vieţii spirituale a urbei noastre.
Astăzi, scriitorul Gheorghe Neagu administrează revista „Oglinda Literară” şi conduce cenaclul literar „Duiliu Zamfirescu”.” (Ştefan Borcea)

“O lecturare mai atentă a unei cărţi de povestiri nu poate fi decât incitantă pentru criticul literar de întâmpinare ce va încerca să-şi răspundă lui şi cititorului, de ce tâlcul cărţilor de rezistenţă îşi au cheia lor, în coridoarele vremii celor care le-au scris, pavate acum cu sugestia unor existenţe frânte, a unor suferinţe omeneşti nemărturisite? Cartea de proză intitulată „Purtătorul de cruce” (21 povestiri), 198 pag., de Gheorghe Andrei Neagu, a apărut la Ed. Transilvania, 2009, şi e cartea unui prozator talentat, exersat şi matur unde autorul ei cultivă atmosfera prozei realiste ce comunică în plan epic cu magicul şi fabulosul mitic, într-un „peisaj vrâncean postmodernist” (după George Anca). Lumea redată de autor este atât de diversificată încât a-l încadra într-o grilă anume e cu neputinţă. Toate astea ne duc cu gândul la acei scriitori care au gândit mai întâi o lume şi apoi au redat-o în scrierile lor, însă originalitatea scrierii lui Gheorghe Andrei Neagu ne conduce la faptul că, mai curând lumea reală a câmpului arat şi iscodit cu mintea îşi revarsă în urmă înţelesurile acelei lumi mirifice şi la intersecţia lor cititorul va trăi şi el ceea ce l-a înzestrat Ce de Sus pe autor cu darul privirilor.”(Tudor Cicu)

“proză sapienţială, iluminată într-o construcţie alegorică, ambiţionează să contureze o parabolă a iubirii dincolo de bine şi dincolo de rău, în care moralistul cu rădăcini biblice intervine mereu. Uneori abstractă, nu lipsită de o anumită uscăciune – poate şi pentru insistenţele (sau ambiţiile) autorului de a emite adevăruri generale, de a vorbi de arhetipuri şi de a căuta sensuri universale – proza rămâne unitară şi uni-tonală până la capăt. “(Aureliu Goci)