PALODA-POPESCU IULIANA

iuliana-popescu1

 

– data naşterii: 30.10.1960

– localitate: Bucureşti

– anul primirii în USR: 2012

– publicaţii:

Volume: Urme pe zăpadă; Dincolo de măceşii roşii; Cu privighetoarea pe umăr; 101 poeme, Lumină pentru Manuel.

– activitate, distincţii, premii

 Licenţiată în pictură, doctor în istorie, cercetator ştiinţific, Iuliana Paloda Popescu (n.30 octombrie 1960 s-a consacrat cu deosebire scrisului (poeziei) publicând (din 1992) cărţi de eseuri, laureat a numeroase concursuri. Membră şi a Uniunii Artiştilor Plastici din România, poeta desfăşoară şi o bogată activitate publicistică (în prezent face parte din colectivul de redacţie al revistei Bucureştiul literar şiartistic.

 

„Poetă a câmpiei, a spaţiului larg, încărcat de foşnete misterioase, Iuliana Paloda îşi relevă sensibilitatea în versuri luminoase şi limpezi, pline de de prospeţime şi îndelung şlefuite: „E toamnă-n poamele astrale/ Prin arbori flăcări rostuind/ rupe-n spaţii ancestrale/ Ecoul sferelor vibrând/ Muşcăm din mere şi ne pare/ Mai dulce aerul pocnind,/ De-atâtea stele căzătoare/ E toamnă-n poamele astrale,/ Prin sânge gustul cenuşiu.” (Florea Burtan)

 

„… poeme cu îngeri a scris mai întâi Vasile Voiculescu (anunţându-şi parcă, marile sonete de mai târziu), dar şi Blaga, dar şi Daniel Turcea şi, mai ales, Ioan Alexandru Dar şi alţii, înainte de (şi după aceştia), au scris poeme de inspiraţie religioasă, însă Iuliana  Paloda Popescu în bogata-i hărăzite îşi trăieşte tema – idee principală cu  abnegaţie aproape epuizantă. Repetând, fără a se repeta,  ineditele+i stări spirituale, poeta dă sacrului o concreteţe vizuală,  aproape fizică, umanizând relaţiile cu Nevăzutul – Marele Tot – căruia  i se încredinţează emoţionant. Se realizează astfel, o aurie comunicare cu Divinul, timpul topindu-se în Pasărea-de-timp proteguitoare. În acest fel, poezia sa se transformă într-un izvor infinit de iubire blând-tămăduitoare: „Îngerul nopţii venea şi se aşeza/în lumina stelelor şi vedeam/ cum aievea pe câmpul sălbatic/ năvăleau păsări, iar în cântecul lor/macii înfloreau sângele Domnului!”… Admirabil…!

(Radu Cărneci)