– data naşterii: 28.10.1951

– localitate: Bacău

– anul primirii în USR: 2011

– publicaţii:

– activitate, distincţii, premii:

Scorpion (n. 28 octombrie 1951) Ioan Prăjişteanu – de meserie tipograf, fondator și conducător de reviste (Magazin T, Plumb) şi de edituri (Plumb, ProPlumb) scrie nu de puţină vreme versuri (debut în 1967, revista Litere București) şi o face cu har şi sensibilitate dar mai presus de toate cu  talent. Director al Revistei PLUMB, revistă  sub egida USR.

„Motivele poetice se convertesc uneori în simboluri, sau generează metafore, polisemantice ce rămân prin plasticitate şi sens. Ele sunt din imaginarul calsic al poeziei, ori ţin de simbolistica romantică şi au puterea conotativă de a sugera stări de spirit: cercul, trecerea, pasărea, firul de iarbă, visul, palma, umbra, Prâslea etc. Este un imaginar poetic ce refuză experimentul, divagaţiile postmoderniste, precum şi violenţele de limbaj.” (Grigore Codrescu)

“Interesantă joncţiunea între exteriorul acestui cerc şi interiorul poetic, percepţia fiind detaşată, singulară şi delimitativă temporal, spaţial dar şi lăuntric. Translarea principiului geometric al concentrităţii şi paralelismului figurilor componente, aceste entităţi nefiind tangenţiale, duc la o proiecţie diferită, cu efect de înlocuire radicală şi aici apropii versul domnului Prăjişteanu de expresionismul lui Bacovia, unul al renunţării.” (Cristina Ştefan)

„Poezia lui Ion Prăjişteanu, (….), izvorâtă din blândeţea cu care  poetul contemplă lumea – deşi ar putea să fie doar ca „o groapă / de var nestins / în care de-arunci /un strop de apă, s-aprinde…”, îmbinând rafinamentul cu demnitatea asumării condiţiei fragile a omului, fără a fi elegiacă, reliefează, aşadar, eterna dramă a singurătăţii, venind din neputinţa de a străpunge cercul, din blestemul de a rămâne prizonierul cercului, ca o jertfă perpetuă, care nu vizează însă neapărat mântuirea, cu toate că, eul liric, la un moment dat, clamează: „aş vrea / un alt veac.” (Mioara Bahna)

“Din când în când prezente – notele idilice, melancolia, tușele pastelate sunt momente de repaus de-a lungul unui traseu al descoperirii propriului eu, consolidând un poem-refugiu în fața efemerului. Prizonierul cercului face parte din rara stirpe a damnatului victorios.” (Marius Manta)