– data naşterii: 31.03.1954

– localitate: Berzunţi, jud. Bacău

– anul primirii în USR: 2002

– publicaţii:

– activitate, distincţii, premii:

Profesorul de română, poet, publicist, Dan Sandu (n.31.martie 1954) a debutat cu volumul de  versuri Vămi răstignite, în 1997; au urmat: Albind de-atâtea primăveri; Poeme la negru, (Herald în Talibania); Amintiri din Samsara. Prezent într-o seamă de „volume colective”, poetul din Berzeunţii Bacăului a fost distins cu premii la festivaluri dinţară, dar şi de peste hotare.

– note critice:

„Poezia lui Dan Sandu este’ provocatoare, în sensul bun al cuvântului:un poet care se mişcă,extrem de dezinvolt, prin variate registre ale limbajului poetic, reuşind să treacă firesc de Ia sugestia lirismului funciar Ia expresia cea mai nonconformistă şi mai apropiată de canoanele exprimării ismice de după anii optzeci, poposind cu egală măsură şi pricepere în atracţia parodicului şi a ironiei superioare, neuitând de forţa ce o capătă cuvântul paşnic în împerechiere de invectivă, derutând apoi prin strania apropiere creată între
gravitatea discursului şi manfişismul elegant  studiat şi aplicat un asemenea poet merită o mai atentă aplecare asupra operei sale, din partea unei critici contemporane, de multe ori prea grăbită şi atentă la propria-i alegere.” (Constantin Dram)

„Dan Sandu este un încifrat, adesea devine obscur cu bună ştiinţă, caută poezia adânc în sine însuşi, nu în lumea din afara, se înşurubează în cuvinte ca într-o protecţie a simţurilor, se oferă cuvintelor … Poemul sau porneşte de la natural, naturaleţe, şi se întoarce fără a se lăsa învins de tentaţiile bibliotecii, la aceeaşi stare. Aspectul radăcinos,mirosul de frunză fragedă după ploaie-dau concreteţea stilului, a întregului.” (N.Georgescu)

„Dan Sandu are puterea de a se sălta printre cuvinte asemenea fachirului,dezinvolt şi adesea galeş, mimând o candoare şi o naivitate credibile.Uşurinţa cu care trece dintr-o stare în alta, puterea de seducţie a cuvântului sunt liniile de forţă ale unui desen „liric” putemic.Metalimbajul aparent formal este al unui nonconformist, gata mereu să devină un sentimental. Toate acestea şi le asumă ca o mască pe chip,să nu i se vadă uşor tristeţea care în bântuie. (Emilian Marcu )