– data naşterii: 08.02.1947

– localitate: Tecuci, jud. Galaţi

– anul primirii în USR: 2007

– publicaţii:

• Prier ’88 (1988) –volum de debut colectiv cu ciclul de poeme ”Inima soarelui”.
• Vămile nesomnului (1993)
• Infrastructura păcatului (1999)
• Fărădelegile ochiului (2000)
• Cratere cu lacrimi (2002)
• Patimile cuvântului (2005)
• Moloz și oase (2007)
• Teama de mine (2008)
• Lacrimi de vânzare (2008)
• Prisaca din imima verii (2009)
• Cerul de lângă inimă (2009)
• Vești de pe o planetă in agonie (2009)
• Ambrozie și otravă (2010)
• Harta adâncurilor (2011)
• Vaccin împotriva morții (2011)
• Glutamatul de sodiu (2012)
• Fărădelegile ochiului(antologie) (2012)
• Valul care cheamă furtuna (aforisme) (2012)
• Fericirea de a urla în gând (aforisme) (2012)

– activitate, distincţii, premii:

Până la vârsta de 35 de ani, tecuceanul Vasile Sevastre Ghican (n.19 iunie 1947) a participat la numeroase concursuri şi festivaluri de poezie la care a obţinut frumoase distincţii. A debutat  în volumul colectiv Prier 88.

La ediţia 2010 a premiilor Uniunii Scriitorilor Români filiala Bacău, a cărei preşedinte este scriitorul Calistrat Costin,  i s-a acordat “Diploma de onoare” pe anul 2009.

«UN ÎNVERŞUNAT… Vasile Sevastre Ghican(debutant într-ale literelor de foarte tânăr, și după ce a publicat, între timp, nu puține plachete de versuri) scrie acum, aproape de bătrânețe, cu o înverșunare demnă de invidiat, dar și de respect! Moldoveanul (tecucean) oferă de astă dată cititorului un tom de aforisme, vorbe care mai de șagă, unele mai triste, altele mai vesele, toate însă bogate în înțelepciune, semn că omul a învățat destule în păcătoasa sa viață…Spiritual, săturat de umori si umoruri, mai plătind poliţe în stânga și în dreapta, Vasile Sevastre Ghican e, certamente, un autor de seamă nu doar al urbei sale, dar şi al întregii noastre obşti scriitoricești.»  (Calistrat Costin)

Contemplarea unui obiect de artă, trebuie, cu adevărat, să
deştepte în unele fiinţe resorturi asemănătoare cu cele ce au făcut
posibilă realizarea obiectului cu pricina – altminteri, de unde legenda
despre omul care, privind un tablou, a exclamat: „Şi eu sunt pictor!”
Iubirea de poezie naşte, precum se vede, poeţi – iar Sevastre
– Ghican este unul dintre aceştia. Căci admiraţia nu este numai un
exerciţiu impus de valoare, ci una dintre căile cele mai sigure ale
cunoaşterii de sine. În apropierea rugului dogorâtor al Poeziei,
autorul acestei cărţi a desoperit lumea unei nelinişti ale cărei
contururi necontenit mişcătoare fascinează văzul în chip aproape
dureros, aşa cum se întâmplă în unele zile de vară, când aerul
înfierbântat transformă priveliştile cele mai simple în dovezi ale
misterului şi ale prezenţelor inefabile.
(Mircea Ciobanu)

Poezia lui Vasile Sevastre Ghican, deşi lasă impresia că se
scrie dintr-o răsuflare violentă, ca răsuflarea morţii în agonia lumii, e
profundă, puternic sugestivă, livrescă şi modernă, cu o merafizică
proprie (cu adânci rădăcini rurale), ce rivalizează cu meditaţiile
consacrate asupra „omului recent” mereu în derivă. Lirismul lui
Vasile Sevastre Ghican se întruchipează pe un program propriu,
discret şi solemn, dizolvat cu seninătate creatoare în poeme
autentice şi surprinzătoare ideatic. Verbele se împerechează
meşteşugit sub pana sa într-un discurs de o forţă demnă de un poet
adevărat, născut din şi întru Poezie.
(Dan Movileanu)

Autorul continuă investigaţia lirică într-un univers dominat
de trăiri şi de arderi intense. Călăuzit de metafore ce-l fac pe Vasile
Sevastre Ghican să se numere printre fidelii scrierii acelui gen de
poezie care împacă fericit linia clasică a sentimentalismului
nevindecabil cu recurgerea la receptarea lirică modernă. E un poet
consecvent cu sine, interesant şi cu profil literar distinct printre
colegii de generaţie.
(Ion Trif Paşa)

În cazul volumului “ Cratere cu lacrimi ”, semnat de Vasile Sevastre Ghican, posibila alunecare în desuet este interzisa de modul direct în care poetul gaseste sa îsi construiasca o lume atent imaginata, lume ale carei limite congratuleaza propriile asteptari desenând astfel conturul spiritual al celui ce vâneaza cu ajutorul cuvintelor. Circumscrisa de un altfel de normal, rostirea nu este tensionata ci, dimpotriva, stabileste un tempo larg, asociind în acest fel spatiului creat întelegerea ultimelor esente. Efortul creator indica prin urmare certitudinile unei maturitati poetice. Placerea ludicului este dozata cu atentie, Vasile Sevastre Ghican dând importanta cuvenita propriilor pasi. Asumata organic, poezia volumului te învata ca fiecare lume îsi are rostul sau iar ezitarile fiecareia pot reuni experiente umane. Limbajul poetic este atent construit, nefacându – se rabat cuvintelor simple ce folosite in registre diferite provoaca metatextul. Ceremonia gestualului este de banuit în spatele unui ton reflexiv ce îmbraca câteodata haina elegiacului. Interesant în propria lui devenire, versul strabate lumea tonurilor calde si face reverente în fata certitudinilor ultime. (Marius Manta)