Nume, prenume :  PAUL SPIRESCU

Născut la:  26 iunie, 1950, în Moreni, Dâmboviţa.

În anul 1974 absolvent al Facultăţii de filozofie – Bucureşti, cu o specializare în Jurnalism.

Profesor de filozofie la Liceul „EMIL BOTTA” – Adjud,   1974 – 2014

Membru al USR, filiala Sud – Est. (din anul 2008)

Debut:  în anul 1970, în revista Amfiteatru, cu un grupaj de poeme, apoi, publicații sporadice până în 1990.

Cărţi publicate :

      –   Metafizica Lacrimei, ( poezie, Editura Salonul Literar, Focşani, 2000

      –  Strigăt clandestin (poezie, Editura Pallas, Focşani, 2004)

       –   Domnule Judecător  (poezie, Editura Andrew, Focşani, 2007)

       –   Eu, adică umbra mea (poezie, Editura Andrew, Focşani, 2009)

–   Natură moartă cu iluzii (poezie, Editura Fundaţia Culturală Antares,

    Galaţi, 2012)

–   Umila mea părere (publicistică, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2012)

–  Punctul de întâlnire (volum colectiv, cu Adrian Botez şi Liviu Ioan Stoiciu,

   Editura Docucenter, Bacău, 2013 )

–  Metafizica Lacrimei / LA Methaphysique des pleurs (volum bilingv, Editura Docucenter, Bacău, 2014)

–  Trepte (volum antologic, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2017) 

–  Singurătatea albatrosului în zbor (poezie, Ed. Eikon, București, 2019)                                                        

Toate cărţile au fost întâmpinate cu peste 40 de cronici favorabile, apărute in reviste ca: Viaţa românească, Astra, Salonul literar, Oglinda literară, Pro Saeculum, Spaţii culturale, Porto Franco, Plumb, Bucureştiul Literar şi Artistic etc.

Apare , cu grupaje de versuri, în cărţile antologice:

• LAUDĂ VINULUI  –  1997
• ANTOLOGIE LITERARĂ , Ed. Valman  –   2007
•  ÎN CĂUTAREA ÎNGERULUI  –   2002
• TEXISTENŢE , Ed. Fundaţia Culturală Antares  – 2009
• BALCANICA 7, Ed. Proilavia, Brăila –  2013
• ANTOLOGIE LIRICĂ, Ed. Fundaţia Culturală Antares –  2016
• BALCANICA  11  – 2017                     

Prezenţe în volumele critice:

• BORIS CRĂCIUN  – 1500 SCRIITORI ROMÂNI, Iaşi –  2010
• PETRE ABEABOERU  – CONSTELAŢII LITERARE VRÂNCENE –  2012
• MIRCEA DINUTZ  – SCRIITORI VRÂNCENI DE IERI ŞI DE AZI –  2011
• IONEL NECULA    – SPIRITUL VRÂNCEAN ÎN LECTURI ELECTIVE  -2010
• C.I. UŞURELU  -SCRIITORI CONTEMPORANI DIN VRANCEA  – 2012

În anul 2009 primeşte Premiul de poezie al USR, filiala SUD – EST, pentru volumul de versuri „ EU, ADICĂ UMBRA MEA”.

În 2012 primeşte acelaşi premiu pentru volumul „NATURĂ MOARTĂ CU ILUZII”.

Colaborator    la „Jurnalul de Vrancea”,  „Ziarul de Vrancea”  şi „Clujul Liber”, la rubrica OPINII.

Colaborator constant la revistele „Pro Saeculum”, „Oglinda Literară”, „Salonul Literar”, „Antares”, „Plumb”, ”Spații culturale”,„Târgoviştea literară”, „Caietele de la Ţinteşti” etc.

Cărţi în pregătire –    SUS, PE ACOPERIȘUL LUMII  –  poeme

• IADUL PÂNĂ-N POARTA RAIULUI   –   roman
• BALADĂ PENTRU ZECE LEBEDE ŞI O VIOARĂ   – povestiri
• UMILA MEA PĂRERE (vol.II)    – publicistică

1.     ”Paul Spirescu are cultul poeziei reflexive, atemporale. Fiecare cuvânt ( cântărit la nesfârșit ) e extras dintr-un ritual estetic original,  lepădat de romantism. O poezie a strigătului precarității omului și a misterului destinului lui, care-l judecă. Metafora sa dă senzația că se autodepășește de la un poem la altul, urcând și coborând pe o scară metafizică, incontrolabilă, intuitivă…

              Paul Spirescu – un poet adevărat, singuratic, senin ( ieșit din criza de identitate ), împăcat cu sine, care-și vede cu demnitate de drumul său.”

                                   Liviu Ioan Stoiciu, 15 ianuarie, 2008, București ( Recomandare de primire în USR )

• ” Poezia sa, melodică și exactă, e un scenariu existențialist al regretelor de cenușă depuse într-un jurnal liric cu volute moderne. De altfel, poetul exclamă: orice poem e o rană deschisă spre cer / și un semn de-ntrebare – și punctează pesimist:  mă sting cu fiecare poezie.

                În ciuda acestor intemperii lirice, poezia lui Paul Spirescu este de o prospețime tulburătoare, rafinată, cu armături filosofice filtrate subtil în substanțialitatea versificației. ”

                                            Gheorghe Istrate, decembrie 2007, București

•           „ Ne-am apropiat oarecum, confratern, la Câmpulung-Muscel. În 1973. Făceam acolo practica de antropologie culturală. Și pentru că tot eram în acest campus antropologic trei redactori de la Universitas, revista Centrului Universitar București, ne-am gândit să scoatem o ediție specială. Prim-secretarul Comitetului de partid al județului Argeș ( George  Năstase, dacă îmi aduc bine aminte, un om cu totul excepțional, mazilit politic mai apoi ) a fost încântat. Oricum, textele trebuiau să treacă și de cenzura locală.

          Singurele texte ( două poezii ) respinse au fost cele ale lui Paul Spirescu. Știam că poeziile lui sunt nonconformiste, dar nu bănuiam că sunt un pericol ideologic. Una dintre ele se numea Catedrala frigului. Probabil că, subconștient, ceva din acea primă confruntare cu judecata castratoare a cenzurii să se fi sublimat poetic și în cartea aceasta: Și frigul, vai frigul, / Domnule judecător, / Ce limpede ne străluminează oasele acestea / Bolnave de cancerul singurătății.

          În Domnule judecător Paul Spirescu rămâne același poet singur și pieziș. Ipostaza de frondeur, chiar dacă diminuată și diafanizată între timp, de un proces de conceptualizare, îl prinde cel mai bine. El lasă mereu impresia că scrie sub semnul urgenței, dintr-o senzație irespirabilă că are ceva foarte important de comunicat. Ceva ultimativ: Spune-mi, rogu-te, / Ce era atunci și azi nu mai este? / Zile și nopți, / Răvășite / Și atunci și acum, / Stele aprinse, înmiresmând / Cerul albastru, / Și atunci și acum, ploi de toamnă / Devastau ținuturile întinse / Ale singurătății. / Mai avem un singur pas, /  Îmi spuneai, / Numai că pasul acesta durează / O veșnicie. / Numai că veșnicia are miros / De lebădă moartă! Atât! […]

        Nu mai puțin, și poate în intimitatea sa cea mai profundă, Paul Spirescu este până la urmă un romantic răzvrătit.

                        Ștefan Ioanid, ”Un romantic răzvrătit”, Astra, Nr. 16(303), martie 2008

•             ”Atunci când posezi o logică a norilor, îți poți permite mișcându-te pe cerul Poeziei ” gâlceava înțeleptului cu lumea”, cu sine. Rememorând poeme din Metafizica lacrimei (2000 ), Strigăt clandestin (2004 ), Domnule Judecător ( 2007 ), Eu, adică umbra mea ( 2009 ), Natură moartă cu iluzii ( 2012 ),  Paul Spirescu antologhează în noul volum Trepte ( Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2017 ), chiar treptele suirii sale în cerul scoborât pe pământ.

               Când poetul se sprijină de un filosof și invers, drumul parcurs e al unui echilibrist pe o funie a frigului, sporind luciditatea: dar e frig și ne cresc aripi / ca de-un blestem, / ca de-un blestem, / ca de-un blestem… ( Întâiul cântec de adormirea fluturilor ).  […]

          Ciudată și minunată ființă, poetul acesta învins de boli astrale, nu pământești, care se recomandă eu, adică umbra mea, al cărui strigăt e clandestin, adică în secret, audibil pentru cei ce-l citesc și-l pot desluși, despre care s-a scris rar, din păcate, fiind singur ca o lebădă albă / înhămată la diminețile lumii (Apocalipsa ). […]  El? Vânzător de nori pe-această stradă / în care numai orbii pot să vadă…( Vânzătorul de nori ). Oarbă fiind, am scris aceste rânduri”

                       Passionaria Stoicescu, ”Echilibristul de pe funia frigului”, Pro Saeculum, nr. 7-8, 2018              

” … antologia 120 +1 trepte reprezintă un pertinent, autoritar şi necesar tratat de pedagogie poetică. Un îndreptar cu menire directă: să pună lucrurile la punct!              […] Absolut impecabile poezii în vers clasic se combină pe furiş cu altele, unde poezia în vers alb ori în vers liber capătă, pe neaşteptate, ritmurile şi rimele celor dintâi. Rezultă o extraordinară simfonie a exprimării de sine, complet necenzurată, dar riguros responsabilă faţă de „ limba poezească”, cum ar fi zis Nichita. […]

            Sunt aici aproape TOATE temele la care poezia rămâne atentă de la „Epopeea lui Ghilgameș” încoace! Sunt multe motive care se regăsesc în marile texte sacre ale lumii! Semn că, în contra părerilor viscolite ale unor confrați, care confundă literatura cu ideologiile geopolitice, poezia universală nu trebuie să evolueze, ci doar să se distileze! De la Altamira până acum, arta nu a livrat decât aceste câteva repere ontologice! Care, pe mine, de pildă, mă adaugă mult mai acut mie mie-mi, după ce le asimilez cât pot, ,decât poveștile lor, personale și mancurt-izante americanist, despre cum și-au tras în venă, cum s-au trezit, cum și-au aprins țigara, și-au băut cafeaua, și-au plimbat câinele, apoi și-au tras-o din nou…. și sentimentele care decurg de aici! Marile repere sunt finite și eterne. Depinde doar UNDEși  CUM pui „reflectorul” în platou”!

            Din această perspectivă, în opinia mea, antologia lui Paul Spirescu este una dintre puținele trepte lăsate poeziei contemporane de calitate să urce.

                           Ciprian Chirvasiu, Antares, nr. 235-236-237, Galați, 2017

•              Singurătatea albatrosului în zbor se dovedește o apariție datorată prestigioasei edituri ”Eikon”, București, 2019.[…] 

            Trimiterile, încă din mottoul baudelairean al cărții ( vezi „Albatrosul” ) la stânjeneala creatorului poet, din  „azurul” ideatic unde e „rege”, la traiul „jos pe pământ, printre batjocuri și ocări” ( trad. lui Al. Philippide ), prefigurează aceeași dramă a omului modern, apăsat de spleen, obsedat de ideea morții și însetat de absolut. […] Reflexivitatea deloc pretențioasă, sufletul uzat / abuzat de întrebări și mirări, căutând în ordinea dezordonată a acestei lumi o corespondență cu propiile trăiri, conștiința de sine și convingerea că singurul tratament pentru orice maladie trupească sau sufletească rămâne Poezia: Numai ele, poeziile tale, îți vor fi leacul tămăduitor / care să te mai țină în viață ( Învățătură de bună cuviință ) recomandă cartea spre lectură și relectură profundă.

                              Passionaria Stoicescu, Fluturi de tracțiune pentru caleașca de aur a poeziei, Pro Saeculum, nr. 7-8 / 2019