TĂICUŢU-MANTA VALERIA

pozaValeriamanta

– data naşterii: 20.01.1956

– localitate: Rm.Sărat, jud Buzău

– anul primirii în USR: 2003

– publicaţii:

După Monolog pentru o vară târzie (2001, proză scurtă) a publicat romanele: Slalom sentimental; Zece la puterea infinit; Anul lui Irod; cărţile de versuri: Citeşte, Ulise şi plângi, Regatul baroc  şi o antologie pentru elevi, Basmul cult.

– activitate, distincţii, premii:

Profesoară de filologie (română, franceză, engleză), VALERIA MANTA -TĂICUŢU (n. 20 ianuarie 1956) scrie cu talent deopotrivă poezie, proză, comentarii literare, fiind distinsă cu importante premii ale unor festivaluri şi ale revistelor de cultură.

 

                                                                                    *

            „Cartea Valeriei Manta- Tăicuţu, Citeşte, Ulise, şi plângi, cuprinde 130 de sonete, ceea ce rimează cu o performanţă în sfera virtuozitătii. Avem de a face cu un discurs poetic scrâşnit şi vizând polemic pseudovalorile vremii nefaste pe care o traversăm. Societatea contemporană poetei nu mai are nimic sfânt şi statornic. Miturile şi crezurile morale se degradează galopant Adevărul e strivit sub copitele civilizaţiei tehnologizate până-n măduva oaselor,  ori, în cel mai bun caz, pus în lanţuri. Citeşte, Ulise, şi plângi dovedeşte şi prin pana strălucită a Valeriei Manta- Tăicuţu perenitatea sonetului.”

     (Ion Roşioru)

           

„La marginea dintre realitate şi ficţiune, Anul lui Irod de Valeria Tăicuţu, propune explorarea, cu mijloace prozastice moderne, a unui teritoriu atât de aproape nouă. Cu un simţ al detaliului foarte bine pus la punct, Valeria Tăicuţu face o trecere subtilă în revistă a lumii contemporane, mereu în pragul dezastrului, al dezintegrării, dar mai ales al suprimării individului.”

 

(Emilian Marcu)

 

A cultiva sonetul într-o vreme în care poezia capătă o tot mai aiurită formă de existenţă, dusă deseori la simple enunţuri triviale şi, culmea, chiar aplaudate de cei care ar fi obligaţi să ia atitudine, constituie, înainte de orice, o îndrăzneală. Dar prin îndrăzneală nu vreau să se înţeleagă altceva decât o acţiune singulară şi într-un anume fel dificilă. Şi Valeria Manta-Tăicuţu îşi asumă acest risc şi aş spune că reuşeşte din primele enunţuri să-şi onoreze intenţia; altfel zis, Citeşte, Ulise, şi plângi devine asemeni unui reper ce face dovada demonstraţiei ei împlinite. Poetul este cel care priveşte realitatea, o scrutează şi-i depistează elementele semnificative. Şi să nu uităm încă ceva: îndrăzneala Valeriei Manta- Tăicuţu de a-şi provoca cititorii printr-o abordare sigură a formei, fixe a textului poetic. Care reprezintă o excelentă reuşită”.

( Ion Beldeanu)

Cu multă bucurie am citit unul dintre ultimele volume ale Valeriei Manta Tăicuţu – mai precis, e vorba de „Laudate Dominum”, apărut în 2012 la Editura Valman. Textele cărţii compun un demers solid, asumat existenţial întru totul; sunt mărturie a voinţei personale de a tălmăci semnele apropierii de Dumnezeu. Autoarea ne aduce la cunoştinţă că avem de-a face cu o sută cincizeci de rugăciuni poetice care amintesc de psalmii biblici, topindu-şi totodată înţelesurile adânci în forma sonetului. Astfel, demersul autoarei rămâne inedit în contextul unei poezii contemporane ce este interesată mai degrabă de zonele abisale ale neputinţei umane. Aş apropia cartea Valeriei Manta Tăicuţu de psalmul o sută şaptesprezece: „Lăudaţi pe Domnul că este bun, că în veac este mila Lui”. Acesta devine în cheia interpretărilor pe care le-am dat alfa şi omega volumului „Laudate Dorninum.” A scrie poezie religioasă de calitate constituie o provocare deloc lesnicioasă. A o mai aşeza şi în forma dificilă a sonetului presupune o experienţă îndelungată într-ale poeziei, dublată de un bagaj de cunoştinţe din literatură universală iar mai apoi, fireşte, de o întreagă alchimie a prozodiei. Altfel spus, ceea ce reuşeşte autoarea prin cartea în discuţie e o înţeleaptă întemeiere a Cuvântului dintâi, Asemănătoare psalmilor biblici, textele din „Laudate Dorninum” devin semne grăitoare ale prezenţei divine. Menirea lor este aceea de a ordona o lume personală pe care autoarea i-o încredinţează doar cititorului dornic de adevăr.”

(Marius Manta)