TĂICUŢU NECULAI

 

dscf4399 dscf4405

– data naşterii: 05.02.1950

– localitate: Rm-Sărat. jud. Buzău nic-1

– anul primirii în USR: 2008

– publicaţii:

Susur; La pas prin câmpie; Liricele; Fi-voi câmpie;Piatra, piatră de e piatră; Poema râmniceană; La început a fost câmpia.

– activitate, distincţii, premii:

Geologul   NICOLAI  TĂICUŢU, după debutul adolescentin cu versuri în „Cadranul literar” al Buzăului (1968) a adunat încă 32 de ani pentru a publica volumul de versuri Suav (2000);

Născut în data de 05.02.1950 în localitatea Lanuri, comuna Ziduri, judeţul Buzău. Studiile primare le-a urmat la Şcoala generală din Lanuri). Cursurile liceale le-a făcut la Liceul teoretic „Al. Vlahuţă” din Rm. Sărat. Studii superioare – Facultatea de geologie a Universităţii „Al.I.Cuza” Iaşi.

Primele versuri i-au fost publicate în 1968, în pagina „Cadranului literar” din ziarul „Viaţa Buzăului”, sub îngrijirea lui Mircea Ichim. A mai publicat poezie în ziarele şi revistele: „Studium” din Suceava, „Muntenia”, „ Opinia” şi „Renaştarea culturală” din Buzău, „Helis” din Slobozia, „Axioma” din Ploieşti, „Amphitrion” şi „Vitralii” din Rm. Sărat, „Oglinda literară” din Focşani şi „Luceafărul”. A fost antologat în culegerea de versuri a cenaclului „Al. Sihleanu” „Vitralii râmnicene”. Este vicepreşedinte al Asociaţiei culturale „Renaşterea buzoiană” şi secretar al Asociaţiei culturale „Valman”.

Debutul editorial s-a întâmplat în anul 2000.

 

Referinţe critice 15181370_707809119383153_2357764537037491362_n

 

Dacă poezia actuală are (şi) tendinţa de a se revigora prin sentimentalism, printr-o altă sensibilitate, înseamnă că Nicolai Tăicuţu este, în sfârşit, răsplătit pentru credinţa sa în lucrurile, stările şi împrejurările sfinte. (Marin Ifrim)

 

Pentru Nicolai Tăicuţu poemul însuşi este supremul stăpân căruia poetul i se supune necondiţionat, cu toate simţurile răvăşite de bucuria ameţitoare a vieţii simple, în mijlocul unei naturi care-l striveşte blândă cu troscotul, arborii, caii şi norii ei, cu munţii ei de frunze şi de iarbă. (Grigore Leaua)

 

… Nicolai Tăicuţu, cu o încărcătură lirică profundă, cu un limbaj sugestiv, reuşeşte ipostazierea eternului sentiment al „dragostei de câmpie” până la identificare cu lumina ei, cu sufletul ei, cu neliniştitoarea ei nemărginire. (Victor Sterom)

 

Nicolai Tăicuţu scrie din simţirea sa intimă şi adâncă ce o închină câmpiei, ca pe o neuitată iubire. O iubire pornită din şi după arderea neîncetată a sufletului, cu lumina cuvântului. (Miron Ţic)

 

Discursul poetic al lui Nicolai Tăicuţu se răsfrânge neîncetat asupra lui însuşi şi se deschid nebănuite ferestre în zidurile de mătase ale universului care se edenizează prin prospeţimea înveşnicită a metaforei revelabile doar celor aleşi. (Ion Roşioru)

 

Cultivând poemul de mici dimensiunu, Nicolai Tăicuţu surprinde, ca-ntr-o sclipire de blitz, tainele nepătrunsul, faţa misterioasă, glasul abia auzit al câmpiei ce pare a comunica cu bardul într-un limbaj secret doar de cei doi ştiut. De aceea metafora este de o prospeţime ce aminteşte roua zorilor dintr-o zi însorită de vară, când ierburile şi arborii asteaptă aurul soarelui şi deopotrivă cântecul privighetorii şi pe cel al pitpalacului. (Florentin Popescu)

 

… prefer modestia de atelier timidă şi delicată a lui Nicolai Tăicuţu, care, în nu mai mult de 80 de pagini, îşi autopsiază îngerul strecurat în sine, cu o voluptate tandră, dar neiertătoare în acelaşi timp. Geolog fiind, el pipăie cuvintele ca pe nişte pietre colţuroase, dându-le rotunjime şi diafanitate, cu o economie gestică studiată, astfel că multe poezii, pictural-sincretice, capătă relieful senzual al unor adevărate haik-uri. (Gheorghe Istrate)

 

Rostirea este clară, fără volute, şi plină de limpezimea zorilor de vară îngropaţi în umbra cailor,, în bobul de rouă gata să dea în copt. Fi-voi câmpie de Nicolai Tăicuţu îngroaşă cu tuşe poetice, asemenea lui George Alboiu, misterul câmpiei dându-i dimensiune cosmică. (Emilian Marcu)

 

Fermecat de-a dreptul de tot ceea ce îl înconjoară, el se lasă absorbit de natură, se simte al acesteia cu toate fibrele fiinţei sale, chiar şi atunci când aceasta nu este cea pe care şi-o doreşte poetul. Fără a cădea într-un lirism facil, fără a scrie pasteluri edulcorate, Nicolai Tăicuţu poate fi considerat un poet al pământului pe care calcă, al pomilor pe sub care se plimbă (sau este plimbat de viaţă), al ierburilor în care se simte cu adevărat fericit, dar şi al furtunilor devastatoare, al cădurilor sufocante, al geologicului din care se revendică cu tărie, fără ostentaţie. (Marian Nicolae Tomi)  

 

Nicolai Tăicuţu, sfătos, fără a fi confesiv, este parcimonios în folosirea cuvintelor / metaforelor, nu face risipă de tropi, agreează versul scurt, mai curând bogat în sugestii decât în sentinţe / „explicaţii” aducându-ne prin această carte – Fi-voi câmpie, ca de altfel şi prin celelalte ale sale, „poemul câmpie” care „se descrie” ca apariţia zorilor după o noapte de vară cu ploaie (descriere) până la uşa inimilor noastre, unde bate cu degete năimite din „o încercare a zborului / doar prin cuvinte” (zbor de interior). Lectura poemelor din această carte nu degajă tristeţe, ci dorinţa de introspecţie, de căutare, de re-răsfirare a amintirilor, dar, după ce l-ai terminat de citit, poţi asculta minute bune muzica lui Brahms şoptind şi despre „Singurătatea câmpiei”. (Marius Chelaru)

 

După volumele Suav (2000), Susur (2001), La pas prin câmpie (2003), şi Liricele (2004), Fi-voi câmpie (2006) e cartea de maturitate a poetului Nicolai Tăicuţu, ea excelând prin prospeţimea zicerii, unitatea tematică, acurateţea lirică, ingeniozitatea ecuaţională, îndrăzneala imagistică şi forţa de impact asupra cititorului, saturat, sperăm de elucubraţiile şi exhibiţionismele care au proliferat în sillage textualist. (Ion Roşioru)

Discursul poetic al lui Nicolai Tăicuţu se răsfrânge neîncetat asupra lui însuşi şi se deschid nebănuite ferestre în zidurile de mătase ale universului care se edenizeaăa prin prospeţimea înveşnicită a metaforei revelabile doar celor aleşi). Fi-voi câmpie, cartea de maturitate a poetului Nicolai Tăicuţu excelează prin prospeţimea zicerii, unitatea tematică, acurateţea lirică, ingeniozitatea ecuaţională, îndrăzneala imagistică şi forţa de impact asupra cititorului, saturat, sperăm de elucubraţiile şi exhibiţionismele care au proliferat în sillage textualist”…

(Ion Roşioru)