Nume:   Rodica Luminiţa Zaharia

Data şi locul naşterii:  30 septembrie 1964, Turnu Măgurele, judeţul Teleorman

Profesia: economist

Date de contact: lumi_zaharia@yahoo.com, tel.: 0741086396

Debut publicistic cu versuri la ziarul Teleormanul (1992); debut în volum în 1997 (versuri)

Volume publicate:

Brutus adoratu’, un pisoi cum nu e altul (versuri pentru copii), editura PIM (2024);

Et Dieu créa le chat (versuri), Cluj, editura Neuma (2024);

Regina trifoiului (versuri), Cluj, ed. Neuma (2023);

Vremea lui floppy disk (versuri), Cluj, ed. Neuma (2022);

Tricefal (antologie proză), Viena/Oravița, ed. Clubul Mitteleuropa, 2022;

Iulius Tescovin (proză), București, ed. AM Press (2021);

Singură-n simulator (versuri), București, ed. Astralis (2020);

Rapsod popular (versuri), București, ed. Astralis (2019);

Bogații nu visează niciodată scoici (versuri),Craiova, ed. Sitech (2018);

Yeti într-un bloc de gheață (versuri), București, ed. Astralis (2017);

Acronimele lui Pascal (proză scurtă), reeditare, Timişoara, ed. Eurostampa (2016);

Acronimele lui Pascal (proză scurtă), Bucureşti, ed. Semne (2015);

Călătorie de plăcere (versuri), Adjud, ed. Armonii culturale (2015);

Luminiţa de la capătul tunelului (versuri), Râmnicu Sărat, ed. Rafet (2015);

Fantezii cu Mişu (proză scurtă), Adjud, ed. Armonii culturale (2015);

Transcrierea fonetică a iubirii (versuri, antologie de autor), Adjud, ed. Armonii culturale (2014);

Singularia tantum (versuri), Buzău, ed. Editgraph (2013);

Tu însămi, însuţi eu – dialoguri lirice (versuri), coautor Cristian Ţîrlea, ed. Editgraph, Buzău (2012);

Băiatul cu cărţile (versuri), Bucureşti, ed. Eminescu (2009);

Are mama două fete (versuri), Bucureşti, ed. Eminescu (2008);

Totul cîntă-n jurul meu! (versuri), Bucureşti, ed. Eminescu (2007);

Contraste (versuri), Bucureşti, ed. Eminescu (2005);

Fulgerul loveşte o singură dată (versuri), Alexandria, ed. Teleormanul Liber (2003);

Singură prin Uchronia (versuri), Alexandria, ed. Teleormanul Liber (1999);

Lecţii de melancolie (versuri), Alexandria, ed. Teleormanul Liber (1997).

Apariţii în antologii, dicționare, volume colective:

apariții în peste treizeci de volume colective, antologii, cărți de interviuri, dicționare și almanahuri.

Apariţii în reviste literare:

Viaţa Românească, Expres cultural, Convorbiri literare, Algoritm literar, Caiete silvane, Plumb,

ProSaeculum, Argeș, Banchetul, Portal Măiastra, Discibolul, Rotonda valahă, Caligraf etc.

Premii pentru poezie:

– premiul pentru poezie pe anul 1999, acordat de Inspectoratul pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Teleorman;

– premiul Dumitru Crăciun la Festivalul literar internaţional „Titel Constantinescu”, 2015, cu volumul de poezie Luminiţa de la capătul tunelului;

– premiul III la Festivalul Naţional de creaţie „Vrancea literară” – poezie, cu volumul Transcrierea fonetică a iubirii, 2016;

– premiul pentru volum publicat – Yeti într-un bloc de gheață – Concursul Național de Literatură Eminescu la Oravița, 2018, constînd în publicarea volumului de poezie Bogații nu visează niciodată scoici, Craiova, ed. Sitech, 2018;

– premiul III la Concursul național de poezie „Adrian Păunescu”, 2018, Craiova;

– mențiune la Festivalul Național de Poezie Octavian Goga, 2018, Cluj;

– premiul III cu volumul Rapsod popular la Festivalului Naţional „Strehaia Literară și Umoristică”, Strehaia, 2020;

– premiul revistei Literadura pentru volumul Vremea lui floppy disk, Buzău, 2022 ș.a.

Premii pentru proză:

– premiul I la concursul Peregrinări – proză, 2015, Dublin, cu povestirea A Little Bit of Green;

– premiul III la concursul Ars poetica, Călărași, 2016, cu volumul de proză Acronimele lui

Pascal;

– premiul III la Festivalul Naţional de Literatură şi Folclor „Armonii de primăvară”, Vişeu de

Sus, 2016, cu volumul Acronimele lui Pascal;

– premiul II la Festivalul Internaţional de creaţie „Vrancea literară” – proză, Panciu, 2016, cu

volumul Fantezii cu Mişu;

– premiul „Constantin Ţoiu” pentru proză scurtă, concurs Apollon, 2016;

– mențiune la Concursul de proză scurtă Nicolae Velea, organizat de revista Arena literară,

București, 2017, cu povestirea Rolling on the floor;

– premiul III la Concursul Național de proză „Alexandru Odobescu”, Călărași, 2018;

– premiul I (proză scurtă) la Festivalului Internaţional de Umor „Ion Cănăvoiu”, Târgu-Jiu, 2019;

– premiul I la Festivalul Național de Umor de la Brăila, ediția a V-a, 2021, cu volumul Iulius Tescovin ș.a.

CRONICI

[…] Acest mixaj de ludic, realizat cu inserții de urmuzian și postmodern, se reliefează ca-ntr-un basoerlief, în care figurile proeminente sunt ale scriiturii. Construcția de personaje nu vizează realizarea de tipologii realiste, cât schițarea unor contururi care să sugereze umbrele de pe pânza vremii, așa cum le vede, auctorial și naratorial, Luminița Zaharia.

Scriitura este, deopotrivă, autoreferențială, incluzând o viziune auctorială, și fantezist-transfiguratorie, incluzând o viziune naratorială, când obiectivă, când subiectivă, într-un reglaj al perspectivelor narative pe care le experimentează în toate treptele – persoana I, a II-a, a III-a.

În Fantezii cu Mișu, ultima secvență, a treisprezecea, Întotdeauna, va urma, volumul cu o construcție simbolică sugerând un fel de cină de taină a celui care scrie și care, posibil, poate fi trădat, epicul se convertește în eseistic. […]

            (Ana Dobre)

           Luminiţei Zaharia trebuie să-i citeşti integrala versificată, motivat de plaja întinsă a abordărilor lirice. Fiecare poem e un reper pe magistrala poeticii şi cuprinde alt unghi sau vector din acest parcurs. Opera ei este viaţă! Şi nu una banală ci viaţa ca trecător singur.
           În primele volume lecturate, Contraste, ed. Eminescu, 2005 şi Are mama două fete, ed. Eminescu, 2008, am citit o poveste de viaţă, într-un epic lirizat, uneori înrimat melodios şi cuprinzător trăirilor unui destin, în spaţialitatea şi temporalitatea sa.
           Elementele componente sunt simbiotice eului liric de la oraşul care „nu e niciodată acelaşi” până la căpşunile cu frişcă desenate pe pereţii copilăriei, şi până la perceperea ştirilor şi a muzicii. Însă adăpostul acestor trăiri e montat pe structura rezistentă a iubirii.
           Luminiţa Zaharia îşi demonstrează imensa capacitate şi detaliul de analizare a sentimentelor într-un mod foarte realist. Multe poeme de iubire sunt aforistice punînd ca elemente bilanţiere iubirea şi negarea iubirii. Stilul ludic, acest balans între sintagme filozofice şi umor hâtru, fac din poezie scenarii scurte, regii atente, cu finalul în general anecdotic sau neaşteptat concluziv.
           Toate poeziile emană o stare de veghe. Trec visând de la o margine la alta în spaţiul liric cu ritmuri schimbate sau vers alb melodios.
           Te obişnuieşti să înţelegi la sfârşitul poemului o idee profundă în limbaj humoresc.
           Luminiţa Zaharia nu se citeşte uşor! Nimic nu e facil sub aparenţă facilă şi tocmai abordarea simplificării voite ajută la savurarea completă a sensurilor.

                      (Cristina Ștefan)

[…] Condiția umană este o altă temă gravă pe care poeta o tratează în răspăr. […] Trebuie însă precizat că Luminița Zaharia, care are întotdeauna rime la îndemână, nu cade niciodată în versificații facile, fiindcă marii poeți, cei autentici (v. Ion Barbu ori Gellu Naum, ca să dăm doar două exemple) rămân mari chiar și atunci când scriu poeme pentru copii. Pe acolo aș plasa-o și pe Luminița Zaharia, o poetă pe deplin formată, poate că prea sedusă uneori de ironie și autoironie, dar inventatul nostru areal al luminii nici nu prea merită altceva: „sunt eu/ am nasul gogoșar/ tichia de mărgăritar/ haine largi, peticite/ în pantofii mei pot ascunde/ șoricei, beteală, caviar// dar mai ales fițuici/ pentru lecția viață” („clovnul clasei”).

                    (Valeria Manta Tăicuțu)

              Luminița Zaharia – o poetă cu antecedente foarte cunoscute în poezie, dar și în proză – a ales un titlu cu trimitere chiar la a șaptea artă: … et Dieu créa le chat. Aproape 80 de ani au trecut de la premiera celebrului film al lui Roger Vadim Et Dieu créa… la femme în care strălucea debutanta Brigitte Bardot, care va deveni pe 28 septembrie nonagenară. Poeta schimbă doar specia și ne amintește că, în franceză, substantivul „chat” e masculin, ea fiind slujitoarea și admiratoarea motanului Brutus căruia a avut grijă să-i mai dedice o carte: Brutus adoratu’, un pisoi cum nu e altu’.

              Luminița Zaharia exprimă și ea dorința de dragoste și armonie – în care iubirea de pisici este numai o latură – într-un heart storming, nu într-un brain: „să facem un heart/ storming, să lucrăm în echipă/ până când un sentiment se înfiripă/ nu contează ce nume îi dăm/ e așa o penurie de sentimente în lume/ încât ca indivizi nu mai contăm”.

                        (Horia Gârbea)

             […] Sunt multe diamante în poezia Luminiței Zaharia, strălucind și invitând la o lectură atentă cititorii iubitori ai genului sau comentatorii preocupați de starea literaturii române din ultimii ani. Volumul de-acum, Bogații nu visează niciodată scoici  (Craiova, editura Sitech, 2018), reprezintă o altă etapă din creația poetei noastre și unele texte par să anticipeze schimbări semnificative.

   Re-semantizări flagelând monotonia și artificiosul, se simt la tot pasul iar în ceremonialul ironic-fantast al eului „ordinii interzise” îndepărtarea declarată de senzitivitățile adolescentine  transformă verbiajul aparent insignifiant în materie prelucrată atent și dă roadă bună în celălalt plan, al dozării senzorialului prin actul resorbțiilor realului. E adevărat că ideea scrisului-sacrificiu e acum ludism și se poartă și la case mai mari dar aici, la Luminița Zaharia, nimic nu e gratuit așezat în magma textelor, promisiunea unui spectacol fascinant se împlinește fiindcă, nu-i așa, recursul la memorie este și el sărbătoare.[…]

                 (Ionel Bota)

       Luminița Zaharia nu va înceta niciodată să mă fascineze prin ușurința cu care trece prin toate registrele lirice, pe toate subiectele. E ca un programator – că tot a scris despre „Vremea lui floppy disk” – care valsează prin diverse limbaje, pe diferite sisteme de calcul, sub diverse sisteme de operare.

        Și în acest volum, ca în toate celelalte ale sale, pe lângă faptul că poeziile sunt încântătoare și deseori străbătute de ironie și autoironie, există versuri, imagini și expresii memorabile, precum – ca să pomenesc doar una, heart storming, ca alternativă sclipitoare la brain storming…

        Ar fi multe de adăugat, dar, având în vedere spațiul limitat, mai adaug doar: Cine știe ce film de referință parafrazează titlul volumului riscă să fie în grupa de risc…

                              (Tudor Călin Zarojanu)

Cu ceva umor, ceva ironie și acea libertate vizionară în confecționarea unor măști „epice/de viață”, folosite ca trucuri în a poza curajos în plan estetic, trucuri specifice poeților autoironici, Luminița Zaharia este poeta care nu plătește tribut nici uneia din direcțiile poetice ale momentului.

În planul emoției afective, imagismul liric al poetei Luminița Zaharia presupune o reinventare a imaginației poetice în lumea cuvintelor, râsului, a poftei de joacă. Iar „cuvintele îmi pică-ades în plasă”, chiar așa cum ne mărturisește ea. Și o face într-un mod manierist de a ironiza cu rafinament realitatea înconjurătoare, chiar folosește măști diversificate când ironizează viața asta uimitoare ca un univers-spectacol, cu toate acele componente ale unui eșec plenar jucat de niște ursitoare la ruletă.

            Avem certitudinea că întrezărim pe viitor o poetă care îl continuă pe acel transcreator în timp şi acordă textului ironic, în speţă, un aspect de arhitectură poetică pentru un nou gen de scriere sprințar-ludică; și unde încărcătura emoțională a unei vieți, în joaca de-a râsu-plânsu, are ceva din realitățile celor care citesc și trăiesc poezia.

                     (Tudor Cicu)

După ce şi-a folosit magnetul vocaţiei ca pe un bici şi, desigur, zăhărel, constatând adesea că acela acţiona cu atracţia inversă (la fel ca un ochean întors care, în loc să apropie cum ai vrea, îndepărtează de ochi oferta de orizont), de fapt (ca-n vestitul proverb chinezesc, unde înţeleptul oferă înfometatului undiţă nu peşte) poeta (zic doar atât ca să nu scriu tabletista-eseista-lirică-prozatoarea-experimentalistă-umorista-dramatică!) oferă gurmandului lecturii un magnet special, nu direct pilitura de metal preţios, „gadget” a cărui utilizare poate (după vrednicia fiecăruia) atrage şi folosi comorile beletristice ori, dimpotrivă, poate risipi şi, dacă ne-am referi la corola de minuni blagiană, strivi.

Da, asemenea ei, care ciopleşte mult pentru a ajunge să ne dea impresia de lejeritate dialogică ori narativă şi logică absurdă sau intuitivă, şi eu mă văd nevoit (atras!) de lumina dulce a harului acestei femei să scriu la fel de… modern despre postmodernismul modulat al textelor propuse de imprevizibila dresoare.

                    (Nicolae Rotaru)

Precum teatrul anilor ʼ50, poezia Luminiței Zaharia devine una a deriziunii. Umorul, ironia, burlescul, absurdul, de multe ori, sunt semne clinice ale unei lumi în declin. Iubirea este constant pusă sub semnul întrebării, nu ca sentiment, ci, mai degrabă ca percepție (greșit denumită ca atare, iubire) a unui gol sufletesc ce ascunde spaima de moarte: iubirea e bisexuală/ ea stă în două bănci la școală […] cum e ultima iubire?/ e mireasă fără mire/ mire fără papion (ce e iubirea). Poezia și cohorta de poeți infatuați și hipersensibilizați sunt periodic ironizați, iar zeflemeaua atinge și poezia care se creionează în fața ochilor noștri: opera mea poetică a rămas literă moartă. Ca să răspund întrebării din finalul volumului, trebuie să o contrazic. Nu e literă moartă, cât timp s-a atentat îndeajuns la integritatea ființei domestice […] a cititorului. Numai și pentru atât lucru, poezia merită citită!

                     (Raluca Faraon)

          Luminița Zaharia, care-i o neastâmpărată a versului, se lasă – chiar dacă nu stă o clipă locului – scrisă de poezie, iar textele ies lizibile, unele lizibil dadaiste, fermecătoare în ironia caldă. Poezia nu se lasă intimidată de coala mișcăcioasă – stai, femeie, să nimeresc o rimă pe spinarea ta! –, iar versurile îmi plac mult și am bănuială că și ție îți vor fi dragi, cititorule! Poftă bună, fiindcă poezia e de mâncat ca murele, ca dudele, ca fragii sălbatici, cu ochii și cu sufletul care e și el un mare stomac al poeziilor!

          Poezia e cea mai elocventă expresie a râsu-plânsului inventat de Nichita Stănescu. Ironică, poeta își povestește singurătatea cu „perna udă”, cheamă și ceartă, luându-l peste picior,  iubitul  iluzoriu. Singurătatea ei vinovată e învinsă doar de duetul în oglindă, cu toate că spune că nu are oglinzi în casă spre a nu-și surprinde goliciunea.

          Luminița Zaharia e singura poetă care, scriind despre tristețe și singurătate, te binedispune cu un har luminos.

                    (Lucian Avramescu)

          Luminiţa   Zaharia   se   simte  ca peştele în apă atunci când scrie în această formulă absconsă, derutantă, deloc la îndemâna cititorului obişnuit cu o poveste frumoasă, dacă se poate, cu happyend. Scriitoare prolifică, având volume de versuri şi proză bine apreciate de critica de specialitate, Luminiţa Zaharia se prezintă acum cititorilor cu romanul Iulius Tescovin, apărut de curând la Editura AM PRESS.

          Din perspectiva omului care studiază atent lumea cu vibraţiile ei, dar, mai ales propriile vibraţii ale căror legi încearcă să le ridice la rangul de principii cu valabilitate universală, Luminiţa Zaharia construieşte în acest nou roman  scenarii-metafore  în care totul levitează între posibil şi imposibil,  între util şi inutil, scenarii cu multiple înţelesuri. Alăturând   comicul tragic apocalipticului  –   nu tot ce e real este şi raţional, nu-i aşa?, autoarea transpune într-o alegorie iraţionalul, prezentat în aspectele sale asemănătoare – alarmant

–    cu   realitatea   contemporană.   Volumul   poate   fi   considerat   un   sugestiv   comentariu   asupra  condiţiei umane în derivă, o reprezentare parabolică a existenţei ca eşec, urmând linia bekettiană, în  care   omul  se retrage în  singurătate în urma confruntării cu realitatea,  o realitate ce  se prefigurează sub semnul epuizării şi dispariției.

                   (Evelyne Croitoru)