18.01.2017/ CENACLUL “GEORGE BACOVIA”-USR FILIALA BACĂU
ianuarie 18, 2017 în Cenaclu de administrator
Astă-seară, un grup de scriitori a marcat Ziua Culturii Naționale, printr-o întâlnire la sediul Filialei, în cadrul Cenaclului “GEORGE BACOVIA”al USR BACĂU.
Au participat Calistrat Costin, președintele Filialei, Dumitru Brăneanu, vicepreședintele Filialei, criticul Petre Isachi, Viorel Savin, Doru Ciucescu, Tincuța Horonceanu Bernevic, Cristina Ștefan, Alexandru Ungureanu.
Din subiectele abordate, au incitat la discuții: situația actuală din Uniunea Scriitorilor, conflictele care au marcat ultima perioadă, ce soluții s-ar propune pentru destinderea acestora, faptul că din filiala noastră s-a aprobat un singur membru în ultimii 3 ani, fiind păreri și atitudini diferite.
S-au amintit evenimente care au marcat Ziua Culturii Naționale, dar și acordarea Premiului Național “Mihai Eminescu”, la Botoșani.
Câteva planuri pentru anul acesta, speranța că la viitoarele întâlniri vor participa mai mulți scriitori din Filiala Bacău, dar și perspectiva aprobării de noi scriitori făcând parte din USR: “probabil, lucrurile se vor așeza la locul lor, odată cu primăvara”, a spus Calistrat Costin.
A consemnat Cristina Ștefan