22 iunie 2017- Întâlnire cu scriitori. Protagonist:VIOREL SAVIN
iunie 22, 2017 în Cenaclu de administrator
Întâlnire cu scriitori. Protagonist:VIOREL SAVIN
Un grup de scriitori din Filiala USR Bacău a răspuns invitației dramaturgului Viorel Savin la o întâlnire amicală la sediul USR. Am sărbătorit astfel premiul Festivalului “Alecsandriada” pentru dramaturgie, premiu care reprezintă o nouă recunoaștere a operei scriitorului Viorel Savin, în diferite genuri literare de la jurnalism și eseu, la poezie, roman, cu precădere la dramaturgie.
Un cerc al scriitorilor de care VIOREL SAVIN se simte apropiat, autori și prieteni vorbind timp de două ore, la o cafea aromată, despre acest premiu, despre ce îi leagă de Viorel Savin și opera sa, despre amintiri din tinerețe și munca voluntară în cultură, odinioară.
Criticul Grigore Codrescu și-a amintit cum în anii șaizeci îl întâlnea pe Viorel Savin în toate locațiile destinate culturii, de la o expoziție etnografică devenită celebră, la Revista Cartea, de la Biblioteca Județeană Bacău la Filiala USR Bacău de a cărei înființare s-a legat ca fondator.
Victor Mitocaru, scriitorul coleg de generație cu dl Savin, a relatat amintiri de la Ateneu, un alt reper de cultură băcăuană care a rezistat vremii și schimbărilor survenite. Au participat profesorul Ioan Dănilă, Virgil Mocanu, Ioan Prăjișteanu, Petre Isachi, Theodor Calcan iar președintele filialei, Calistrat Costin a moderat întâlnirea cu umorul binecunoscut.
Printre amintiri și tachinări colegiale, Victor Mitocaru ne-a adus o carte abia scoasă de la tipar, impresionantă cu atât mai mult cu cât protagoniștii sunt strămoși de ai scriitorului Viorel Savin. Și nu a fost o simplă coincidență: “Preotul Econom Stavrofor PAVEL SAVIN”, autor VICTOR MITOCARU, la Editura Rovimed, ediția a II-a revăzută și adăugită, este o monografie completă a vieții și operei preotului, strămoș al scriitorului Viorel Savin. A fost un nou motiv aniversar amintind de autorul celebrei cărți “Mica Biblie cu icoane la Îndemâna tuturor creștinilor” tipărită în 1913 și cunoscând mai multe reeditări.
A fost o întâlnire estivală fructuoasă pentru că s-au discutat și proiectele culturale în curs, o nouă ediție a proiectului “Dintre sute de catarge”, proiectul “2017-Anul Ovidiu”, chiar și despre perspectiva “Toamnei Bacoviene”.