28 dec. 2021 – Cenaclul „George Bacovia”

decembrie 28, 2021 în Evenimente de administrator

Organizată de președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Dumitru Brăneanu, întrunirea membrilor cenaclului, ultima din acest an, s-a desfășurat la noul sediu al Filialei. Invitații, în număr restrâns, au făcut propriul bilanț al activității lor literare de anul acesta și au vorbit despre proiectele lor viitoare. Pe rând, urările pentru noul an au decurs într-o atmosferă colegială, cuvinte frumoase și de bun augur au avut și debutanții Elena Niculescu și Ramona Roman. Criticii seniori, Petre Isachi, Gheorghe Iorga, Grigore Codrescu, au adus noi propuneri de desfășurare nu numai a ședințelor de cenaclu ci și a modului de a citi și comenta literatura citită. „Literatura nouă, modernă, trebuie asimilată riguros”. ( Gheorghe Iorga) sau „Trebuie inițiate dezbateri tematice, la care să ne pregătim temeinic”.( Petre Isachi)

Scriitorii băcăuani: George Calcan, Violeta Savu, Dan Perșa, Silvia Miler, Florentina Stanciu, Cecilia Moldovan, Mara Paraschiv, Doru Ciucescu, Telu Leonte, Stanomir Petrovici, Mihai Botez, Alexandru Dumitru au salutat în scurte alocuțiuni întâlnirea noastră și a fost vizibilă bucuria de a ne regăsi sănătoși și de a face noi propuneri pentru anul care vine.

Profesorul Ioan Dănilă a apărut fugitiv, prezentând o nouă carte al cărei autor este domnia sa, împreună cu Corina Târnoveanu, o monografie a lui Giorge Pașcu, în seria Recuperatio.

PASCU Giorge (prenumele la naștere: Gheorghe), se naște la 1 dec. 1882, Bacău – moare în 16 apr. 1951, Zlatna. Lingvist și istoric literar. Fiul lui Grigore Pascu, funcționar, și al Mariei (n. Iliade).Și-a făcut studiile primare, secundare și universitare la Iași (licențiat în filologie modernă, în 1907, doctor în litere „magna cum laudae”, în 1909). În 1913, obține titlul de docent.

Întrunirea a continuat cu un mic dineu, oferit de participanți. La mulți ani cu sănătate, dragi colegi! Un an mai bun, vă dorim, cu realizări pe măsura așteptărilor și talentului vostru! 2022, un An Nou binecuvântat la scris!

Consemnează Cristina Ștefan