6 aprilie 2017- Seară literară cu Dan Perșa

Spuneam, la început, pentru scriitorul Dan Perșa care a venit prima oară la Atelier, că noi la cafenea, promovăm scriitorii prin operele lor, le discutăm, vrem să le înțelegem și să le asimilăm, pentru că lansările de carte, foarte binevenite, de altfel, nu oferă dezbateri pe text, este un atelier literar chiar. Așa că am purces la discuții pe seama romanului recent lansat, Înapoi pe Solaris, Editura Meditative Arts, 2017. Astă seară au participat la Atelier criticii Petre Isachi și Liviu Chiscop, scriitorii Cecilia Moldovan, Theodor Calcan, Cornel Galben, Sorin Coadă, Ramona Roman, Constantin Jurebie, Telu Leonte și poeta Atena Ivanovici, dar și debutantul în poezie Costel Hongu.

După ce am citit fragmente din roman, am precizat și opinii ale altor scriitori care au prezentat romanul la Biblioteca Județeană Bacău, dar și la Iași,la casa Cărții,  iar considerentul meu asupra acestei cărți vorbea despre oniricul acestui roman:

“Romanul lui Dan Perșa… cum îmi pare mie? Un amplu oniric… atât de oniric încât acest gen face la Dan Perșa un salt spre viitorul visului și îmi pare cea mai frumoasă metaforă citită vreodată. Visul devine știința de a se împlini. O dorință mare a speciei noastre, care în viitor va pricepe că ne războim pe aici ca niște copii proști în loc să ne creăm lumi, alte lumi, sau poate chiar nemurirea… pentru că prin vis putem fi nemuritori. Vom putea crea planete, dar vom putea opta și pentru o planetă a viselor care ni le va împlini… un fel de lume virtuală pe care ne-o vom asuma să o trăim dacă așa vom alege și vom ține morțis la acea alternativă de destin. Vom dori să fim cu un anume om lângă noi? Trecem pe Solaris! Vom dori să fim bogați? Trecem pe Solaris! Acolo visele se împlinesc! De ce nu am putea fi nemuritori în somn dacă în trezie nu reușim asta…este tot o stare fiziologică moștenită genetic, o treime din viață o petrecem dormind, și în lumea viselor suntem alții, haotic alții, nereușind să ne dirijăm visele cum am vrea…“ Cristina Ștefan.

Atena Ivanovici a făcut o recenzie romanului și chiar l-a citit de două ori pentru a aprofunda opiniile care au urmat:

“„Visele sunt haos, viața e haos. Haosul viselor noastre ne deosebește de materia inertă, de organizarea cosmică…”

Citind ”Înapoi pe Solaris” e posibil să te lași păcălit, la început, de povestea de dragoste aparent banală, dacă nu ar fi inserțiile care încep să contureze treptat o lume unicat, una onirică și fascinantă. Banala ninsoare care pare a nu se opri niciodată, zăpada pentru care ai nevoie de picioare de cal pentru a păși prin ea, fulgii de regulă mici și deși care se întețesc halucinant atingând paroxismul odată cu sentimentele din ce în ce mai puternice și cu spaima de a pierde totul, sunt poate primul semn al plasării întregii povești de dragoste sub semnul visului, al imposibilului posibil. ”

Visul a fascinat mereu omenirea, care a încercat să îi descifereze mesajul, întrebându-se de multe ori, care este de fapt visul și care realitatea. Oricare dintre cele două ar reprezenta la fel de bine starea de trezie, așa cum se întâmplă și în romanul lui Dan Perșa, în care visul și nevisul se întrepătrund până la identificare. Diferența constă în faptul că aici vorbim de un vis aproape conștient, cursiv și logic, nu un ”haos” ca în citatul de la început.

Romanul ”Înapoi pe Solaris”, nu este un pas înapoi ca loc și nici măcar ca timp, ci înspre înauntru, spre autocunoaștere și auto împlinire.

A.I.

Fascinantul roman a iscat păreri uneori polemice, dar s-au emis comentarii critice interesante:

Petre Isachi: problematica visului, capacitatea noastră de a trăi un vis ca pe realitate, un fel de  “căci e vis al nefiintei universul cel himeric” făcând trimitere la metafizica eminesciană, dar și comentarii la structura foarte bine gândită a romanului.

Liviu Chiscop s-a referit la aparteneța romanului la genul SF, la mijloacele folosite de prozator și la incursiunea omului prin sistemele sociale cu scop de a fi fericit în ultimă instanță.

Au fost comentarii cu referire la alte lucrări de gen, la filozofia timpului și a libertății, romanul în sine deschizând porți de interpretare imprevizibile. Autorul a vorbit despre avatarurile scrierii romanului. L-am întrebat când a stabilit finalul în parametrii care îl fac captivant și răspunsul a fost că: exact la final…Cartea trebuie citită și recenzată pentru că lasă o plajă mare de dezbatere și analiză. Un roman bun, spunea și Cecilia Moldovan care a citit și alte romane ale prozatorului iar acesta îi pare ceva cu totul diferit de scrierile anterioare. Un prozator bun care ar trebui tradus și cunoscut în mai mare măsură.

La final, Dan Perșa mi-a spus că e foarte constructiv ce facem noi la Seri literare pentru că autorul vede direct cum îi este înțeles scrisul, ce anume a interesat, ce anume a fost trecut cu vederea, fiindu-i util pentru scrierile viitoare…

Da. Un scriitor, trebuie să fie și un cititor analizator.

 Consemnează Cristina Ștefan