IN MEMORIAM  NICOLAE DABIJA

                      „Vă las amintire acest fulger

                       care am

                       fost.”

                       A plecat dintre noi, spre înveșnicire, în acest început de primăvară, trist și rece, academicianul, scriitorul, jurnalistul și omul politic Nicolae Dabija. Coborâtor din Plăieșii Măriei sale, în agitata sa existență a purtat în suflet, ca pe o comoară de preț, diamantul limbii române și dorul de țară reîntregită. Nicolae Dabija este și va rămâne un mare scriitor al literaturii române contemporane. Cu siguranță că își are locul său în Panteonul marelor personalități ale culturii românești. Trăiește și va trăi prin opera sa, prin cititorii săi, prin familia sa și mai ales prin prietenii săi. Generos, amabil, prietenos, atent la suferințele semenilor săi, dar mai ales a limbii române în R. Moldova, luptător pentru libertate și dreptate, lasă un gol greu de umplut în sufletul celor care l-au cunoscut. Suntem mai săraci cu un suflet nobil și o bucată de cer albastru. Dumnezeu să-l ierte și să-l așeze în raiul poeților de pretutindeni!

                    „Tăcerile sunt pline de cuvinte.

                     Iar în urma ultimei plecări-

                     numai tăcerea te va ține minte…

                     Și poate-o carte, plină de tăceri.”

——————————————————————————————————————–

S-a stins din viață scriitorul Nicolae Dabija. Acesta a fost internat luni, 9 martie, în Spitalul de Urgență, fiind infectat cu virusul COVID-19. 

Nicolae Dabija avea 72 de ani. Originar din localitatea Codreni, raionul Cimișlia, a fost un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei, din 2012.

Ireparabilă pierdere a literaturii române, a Academiei Române, a ideilor de unire a Basarabiei cu România, a cititorilor și în primul rând a Filialei noastre USR-Bacău. Nicolae Dabija a fost un mare prieten al scriitorilor din Bacău, din Moldova, în general, fiind prezent la toate marile evenimente culturale din ultimii ani. Este Membru de Onoare al Comunitatii Academice „George Bacovia”.

Iată-l la Evenimentul Caravana Scriitorilor, Roman, 2019, la care a fost prezent pe tot parcursul celor 3 zile culturale cu zeci de conferințe și lansări de carte.

Iată-l la Târgul de carte de la Piatra Neamț în 2018, despre care avem cele mai frumoase amintiri: „Prezența academicianului Nicolae Dabija la evenimentul lansarii cărții Contra amneziei, editura Papirus media, 2018, volum susținut de criticul Lucian Strochi, dar și de părintele Cornel Paiu, a realizat ca viu simbolul Unirii Basarabiei cu țara mamă…”Noi nu suntem moldoveni sau basarabeni, sau găgăuzi, sau transnitreni. Noi suntem români rupți din țara noastră”, spunea Nicolae Dabija în discursul său cutremurător. Discursul lui Nicolae Dabija, acest erou al unirii Basarabiei cu țara mamă, cutremură și pietrele din Prut nu numai albia hotar dintre noi. Am fost iar înlăcrimați de emoție…am fost bucuroși să-i dăruim volumul simbol al unirii și al nesfârșitului amar al despărțirii “O lumânare pe malul Prutului” al lui Victor Enășoae… Așa sună o întâlnire între scriitori, dincolo de spații și timp…” Cristina Ștefan, atunci…

Odată cu academicianul Nicolae Dabija pierdem un erou al iubirii de țară și de literatură românească. Spunea într-un interviu dat ziarului Adevărul:

„Aveam cărţi româneşti. Am spus şi cu altă ocazie: m-am născut într-o bibliotecă! Pentru că am deschis ochii pe nişte cărţi. Toată casa era plină cu cărţi, pe sub masă, pe sub pat. Ce se întâmplase? Părintele arhimandrit Serafim Dabija, stareţul Mănăstirii Zloţi, înainte de a fi arestat în 1947 şi trimis în Siberia – a fost condamnat la 25 de ani de închisoare fiindcă, citez, „a construit o mănăstire în scopuri antisovietice“ -, a salvat biblioteca mănăstirii şi a dus-o în casa bunicilor mei, unde am văzut lumina zilei. Eu nici nu ştiam alfabetul chirilic, rusesc. Citeam după alfabetul latin. În clasa întâi am avut note de 1, de 2, pentru că confundam literele alfabetului. Ţin minte şi acum că am citit prima dată din Abecedar: „Mi-e «dop» de Lenin“, în loc de „mi-e dor de Lenin“. Învăţătorul, un transnistrean, Nicolae Coconu, mă certa mereu că nu ştiam bine literele. M-am dus la bunica şi i-am spus: „Alfabetul matale nu este bun“ – că doar ea m-a învăţat. Şi bunica mi-a răspuns: „Alfabetul vostru nu este bun, ăsta e alfabetul în care a scris Eminescu, în care a scris Alecsandri“. Era o femeie cultă, deşi avea doar patru clase româneşti în perioada interbelică. Bunicul meu, la fel, păstra după icoană o carte mică de Eminescu. Ne îmbrăca în haine de duminică, cobora cartea de după icoană şi ne citea versuri. Eu credeam de fiecare dată că el ne citeşte rugăciuni: „O, rămâi, rămâi la mine,/ Te iubesc atât de mult!“. Mult timp am crezut că aceste poezii sunt rugăciuni, nu versuri de Eminescu.”

Dumnezeu să-l odihnească în pace! Condoleanțe, literatură română!

consemnează Cristina Ștefan