LANSARE DE CARTE ADRIANA AMBROSIE

Aseară, într-o atmosferă distinsă, la Sala Ateneu a Filarmonicii “Mihail Jora“, din Bacău, evenimentul lansării de carte al Adrianei Ambrosie a strâns un public intelectual numeros, cu participarea multor scriitori băcăuani, profesori, elevi.

Pe scena încărcată cu flori,  au luat loc prezentatorii volumului, la mesele încărcate cu cărțile noi, abia ieșite de la tiparul Tipografiei Elena (director Ovidiu Marchiș).  Pe lângă cărți se puteau întrezări buchete de toporași, iar Televiziunea Literară al cărei director este scriitorul Cornel Galben își așeza aparatele în unghiuri favorabile. O carte de călătorie îndrăgită, care a deschis curiozitatea cititorilor și prin spațiul select în care se desfășura lansarea ei, și prin statutul recenzorilor: prof. dr. Gheorghe Iorga, criticul literar, prof. Petre Isachi, Președintele Filialei USR Dumitru Brăneanu, scriitoarea Oana Savin. A moderat evenimentul Cristina Ștefan. Cvartetul Fagotissimo, condus de Toni Ionescu a întregit atmosfera de sărbătoare a cărții. Așa ne-am simțit aseară la Ateneu, noi scriitorii, vorba profesorului Grigore Codrescu de mai târziu, în timpul lansării: “Scriitorii așa ar trebui să fie tratați mereu, într-un astfel de loc al culturii, dar în Bacău noi nu avem nici măcar un sediu.“

Dintre considerentele expuse:

Cristina Ștefan: “Acum, cu volumul REGĂSIRI, călătoria continuă și nu este mirabil pentru filologul ADRIANA AMBROZIE   ca itinerarul parcurs să devină o călătorie spirituală printre amintiri, portretistică bine detaliată, întâmplări și locuri parcă menite să fie spații literare inspiraționale. Mergem la Iași, căminele studențești, în Delta română, sau în Danemarca, la  Londra și trăim povești cu personaje bine creionate și întâmplări relatate cu tâlc. Jurnalul de călătorie în Peru, Bolivia, Paraguay, Argentina, Brazilia -2017, însumează adevărate aventuri și întâmplări neprevăzute, hazlii, scrise cu deliciul detaliilor. O carte de proză scurtă, cu aplomb, care urmează sfatul lui Dalai Lama: în fiecare an să mergem într-un loc în care n-am mai fost. O carte care îndeamnă, stimulează, energizează, un tonic lecturabil.

O călătorie ar trebui să devină un act cultural, ca la doamna Ambrosie prin această carte, și prin prima, lansată tot cu susținerea Uniunii Scriitorilor, Filiala Bacău. Sunt mulți oameni care călătoresc având bani, dintr-un anume snobism, dar nu rămân cu nimic, nu învață nimic, nu împărtășesc experiențele și lucrurile văzute. Adriana Ambrosie le scrie, le analizează, le transmite literar“

Gheorghe Iorga, a scris prefața și postfața cărții, două studii, de fapt, ample, duble ca analiză: Călătoria: mod de întrebuințare a lumii și Călătoriile ca miză literară și ca învățare a diferenței.

“Călătorul, aşa cum îl concep, e mai mereu produsul unui mod de viaţă. Pentru mine, „clivajul” existenţial a călători-călător e, cu tot paradoxul asocierii, încă simptomatic şi, uneori, chiar pilduitor astăzi, cum vom vedea.

Dar nici dacă aş fi avut o astfel de fericită chemare pentru călătoríi, n-aş fi avut, vai!, gândindu-mă la proiectele mele culturale şi, mai ales, literare, răgazul necesar pentru „ieşiri” consecvente, frizând statornicia unui astfel de gând, în lumea cea mare spre a cunoaşte locuri, lucruri şi oameni, spre a-l cunoaşte pe celălalt, cu diferenţele ce ne despart sau ne apropie. Aşa-ziselor mele călătoríi, câte au fost (cu excepţia celei de studii, în Iran), le-au lipsit iluziile explorării şi descoperirii lumii; le-aş putea numi „denotative”, ilustrative atât pentru laconicul „veni, vidi, vici”, cât şi pentru una dintre semnificaţiile cioranianului „pustiu valah”. Au avut ţinte precise, mărunte, pragmatice. N-au fost, nicidecum, nişte experienţe de viaţă. Dimpotrivă, uneori, am adăugat, ca atâţia alţii, câte ceva conceptului naţional „aflarea în treabă la români”.

Dacă pasiunea pentru călătoríi m-a ocolit cu atâta generozitate, patima cu care am citit cărţile, marile cărţi de călătoríi, ficţionale sau nonficţionale, pe lângă atâtea cărţi de altă natură, m-au consolat cu o mărinimie pe măsură. Bucuria cu care le-am citit mi-a inculcat morala că orice călătorie, ca orice mare iubire, se autentifică şi se împlineşte când e împărtăşită, când e consemnată, când trece din experienţă existenţială în livresc. Mi-a fost dat, astfel, să percep lumea livresc. Literatura generală a călătoriilor mi-a fost un adevărat vademecum în viaţă, pe drumul anevoios al descoperirii şi explorării lumii, cu mari, inepuizabile foloase spirituale.“

Despre cartea lansată, Gheorghe Iorga a subliniat atât bogăția informațiilor cât și spiritual literar în care a fost scrisă: “„Regăsiri” este cea de-a doua carte de călătorii a Adrianei Ambrosie, după „Călător pe arca lui Noe” (2016), un volum de peste 400 de pagini, incluzând 11 „povestiri amuzante”, oarecum autonome, secvenţe din călătorii generatoare de nuclee epice viabile prin talentul cu care îşi susţine naraţiunea, unde autoarea pare a-şi testa virtuţile unui viitor prozator de ficţiune.

Spre deosebire de „Călător pe arca lui Noe”, scrisă în tihnă, elaborată aproape după rigorile narative ale  jurnalului de călătorie, cu o răbdare de a povesti demnă de secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea şi cu incursiuni generoase în geografie, istorie, cultură, literatură, civilizaţie, lingvistică (fascinaţia pentru etimologii de tot felul), arhitectură, arte vizuale, religie, mentalităţi, economie, climă, societate etc., „Regăsiri” e scrisă în registrul stilistic al grabei (de altfel, se simte mai mereu, în acest jurnal, presiunea timpului trecând neîndurător), dar asta nu diminuează cu nimic verva relatării, e, pur şi simplu un alt mod de a scrie, o altă perspectivă epică asupra călătoriei şi călătorului. De parcă Adriana Ambrosie vrea să încerce alte nuanţe, alte tonuri ale comunicării sau, vorba lui Truman Capote, „alte glasuri, alte încăperi”! În comparaţie cu volumul din 2016, cel de faţă recurge la un fel de captatio benevolentiae, pregătindu-şi „intrarea” în jurnalul de călătorie propriu-zis prin cinci naraţiuni autonome, în care călătoria, ca deplasare în timp şi spaţiu, e doar un pretext epic (mai puţin prima, o amintire tristă din studenţie). Altfel spus, o profesoară de engleză care călătoreşte ştie că în orice călător care scrie îşi poate face încercarea un prozator. Cât să spui că Adriana Ambrosie nu trăieşte din amintiri, ci amintirile trăiesc din scrisul ei!“

Petre Isachi a vorbit despre mesajul transmis odată cu scrierea acestei cărți, călătoria fiind un demers inițiatic, iar literature călătoriilor, cu adevărate capodopere, fiind întregită cu acest volum:

„Titlul volumului ne dezvăluie că Adriana AMBROSIE are metafizica celui ce se află în permanentă căutare de sine însuşi. Se ştie: cine se caută pe sine caută lumea şi cine caută lumea se caută pe sine! Dar scriitoarea intuieşte că „eu sunt aceasta” nu este/ există. Nimic, concret sau abstract, din ceea ce percepi nu poţi fi Tu, încât pentru ca să cunoaştem ceea ce suntem trebuie ca mai întâi să (re)găsim şi să cunoaştem ceea ce nu suntem. Adică să înţelegem cât mai repede, că la nivelul minţii nu poţi fi descris decât în termeni negativi. Aparent paradoxal, eşti ceea ce nu eşti sau, cu alte cuvinte, eşti fiinţa fără limită cognoscibilă!

            Filosofia cărţii – nimeni nu este ceea ce este, ci numai ceea ce alţii îl fac – creează un alibi pentru fiecare instanţă a comunicării narative: autor, narator, personaje, cititori. Este o performanţă de invidiat a scriitoarei ce ne sugerează sub meteorologia unei lecturi aparent lejere, că nimic nu ne aparţine, în afară de gând.”

Un discurs despre fosta sa profesoară de engleză Adriana Ambrosie, a ținut să-și mărturisească sincer impresiile, scriitoarea Oana Savin : “Nu mi-am imaginat vreodată, mărturisesc, că voi avea șansa să vorbesc public despre cartea unui profesor de-al meu. Iată, ce bucurie trăiesc astăzi! Găsesc că doamna Ambrosie nu s-a schimbat deloc, – fără exagerare o spun! -: aceeași voce limpede, clară, suavă și același chip senin, luminos și parcă zâmbind neîncetat unor replici auzite sau imaginate. Când am văzut-o intrând pentru prima oară la clasă , in urma cu ceva ani, m-a impresionat chipul, apoi vocea, iar acum talentul de povestitor, precum și tenacitatea și cutezanța de a cere mai mult și mai mult de la sine și de a-și depăși limitele.“

Președintele Filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, Dumitru Brăneanu a vorbit despre cartea doamnei Adriana Ambrosie in laudatio, afirmând că ar trebui ca mai mulți scriitori să își scrie jurnalele de călătorie și exemplificând pe scriitorul Doru Ciucescu care a scris multe cărți de călătorie în ultimii ani, cea mai recentă fiind călătoria din Antarctica, o adevărată aventură pe cel de-al șaptelea continent vizitat de scriitor.  Actul de cultură pe care îl face acum Adriana Ambrosie ar trebui urmat de cei cu har în a descrie o călătorie și din care cititorul să-și îmbogățească cunoștințele, cultura, este păcat să se piardă acest tezaur și să tratam călătoriile doar ca mijloc de distracție.

 Momentele  plăcute au urmat când scriitori din sală au ținut să transmită mesajul lor față de cartea lansată: Grigore Codrescu, Ana Chiscop, Cecilia Moldoveam, Ion Pintile.

Discursul autoarei Adriana Ambrosie a fost unul de mulțumire celor implicați în realizarea cărții, celor implicați în organizarea evenimentului, Filarmonicii ‘Mihail Jora’, Editurii ArtBook( Cristina Ștefan), scriitorilor Gheorghe Iorga, Petre Isachi, Dumitru Brăneanu, Oana Savin, tuturor celor prezenți.

• “Mergem la un pahat de șampanie!“

Consemnează Cristina Ștefan