Suntem stupefiați la aflarea unei vești atât de negre. Până nu demult colega noastră din Filiala Bacău, CARMEN VERONICA STEICIUC ( în prezent membră a Filialei Iași) a murit acum câteva ore la Spitalul din Suceava, infectată cu covid. O femeie talentată și frumoasă care și-a dăruit viața artei și literaturii deplin. Doamne, primește-o în eternitate! Condoleanțe familiei și apropiaților! Lacrimi și durere. Filiala bacău a Uniunii Scriitorilor din România

CARMEN VERONICA STEICIUC

Suceveanca (n. 25 octombrie 1968) debutează cu poeme în “Pagini

bucovinene” (1988). Primul volum de versuri: Culoarea neprevăzută a

orei (1995). Deținatoare a peste 30 de premii la concursuri nationale şi

internaționale de poezie. Scrie, deopotrivă, în romana şi engleză. Alte cărţi de poezie:

Cu o pereche de aripi noi; Poeme de religii diferite; The essence of a dream.

                                                            *

„O poetă, străină de mode, păstrându-şi o frumoasă independenţă,

deloc încântată de a se refugia sub umbrela protectoare a generaţiei

este suceveanca Veronica Steiciuc”. (Adrian Dinu Rachieru)

            „Versurile scrise de Carmen Veronica Steiciuc vin dintr-o lume aludicului, irealului şi îngerilor. Şi din una construită ca un pas de deux între o ea şi un el. O lume a erotismului, dar fara elemente safice, senzoriale, pasionale, ci liniştită, calmă, ca un zbor al îngerilor cu aripi din versuri către ideal. Una a diafanului, cerescului (care caută să sedesprindă de teluric, dar luând cu sine lucruri/fiinţe înrădăcinate în suflet) studiat, căutat, elaborat” (Marius Chelaru)

„În contextul <fracturismelor> şi a altor numeroase experimente pretinse artistice, Carmen Veronica Steiciuc cultivă, în Poeme de religii diferite (Editura Augusta, Timisoara, 2004) o poezie de o încântatoare originalitate, reconfirmându-şi palmaresul naţional ş internaţional”.                         (Constantin Blănaru)

parcă spuneai că frumuseţea trebuie împărţită în doi

ce faci acolo în spatele cuvintelor?

de ce te ascunzi?

parcă spuneai că frumuseţea trebuie împărţită în doi

şi uite câtă lumină se naşte în acest moment

în miezul fosforescent al literelor

ce faci acolo în spatele literelor?

 de ce te ascunzi?

parcă spuneai că frumuseţea trebuie împărţită în doi

şi uite câtă linişte se naşte în acest moment

în miezul fosforescent al aerului

ce faci acolo în spatele aerului?

de ce te ascunzi?

parcă spuneai că frumuseţea trebuie împărţită în doi

şi uite câtă emoţie se naşte în acest moment

în miezul fosforescent al cuvintelor

mierla neagră

mierla neagră vine până lângă visele mele

priveşte lăuntrul lor cu un ochi, apoi cu

celălalt, visele mele sunt rotunde

în interiorul lor mâinile noastre subțiri

aranjează culorile pe arăpa fluturelui uneori se ating

mâinile noastre subţiri în acel moment

inima fluturelui zvâcneşte cu emoţie când începe

să cânte mierla neagră poate deja să te recunoască

în somnul ei îţi poartă gândurile peste dealuri

câţi bulgări de rouă îţi trebuie azi

somnul pleacă devreme şi mă lasă singur

dimineaţa incoloră se preschimbă în pasăre

aleargă un timp de colo colo îşi lipeşte tâmpla

de fereastra mea câţi bulgări de rouă să-ţi

pregătesc mă întreabă câţi bulgări de rouă

îţi trebuie azi

eu cunosc ritualul prin care

din lacrima păsării se naşte întâmplarea

eu abia aştept să ajung la masa de lucru

să te regăsesc în paginile nescrise din care

copacul copilăriei aruncă în mine

cu mere verzi

cu numele himerelor din noi

lucrurile ne privesc întotdeauna cu interes

trăiesc prin noi se hrănesc cu emoţiile noastre

gânditorul din miezul lucrurilor ne strigă

pe fiecare cu numele himerelor din noi

în singurătatea lui poemele sunt niste spații goale

în care cuvintele se iubesc la nesfârşit

cireşe de barbados, rodii şi maracuja

azi am făcut cunoştinţă cu oglinda mea cea mai intimă

am discutat despre modul visceral în tare cuvintele

răstignite în noi devin ţipete oarbe la celălalt mal

cuvintele răsunau în mine profund atât de profund

încât m-am aruncat în freamătul oglinzii pentru tot

restul călătoriei prin trupul virgin al dimineţii

tu deghizat în hainele oglinzii îmi pregăteai cireşe

de barbados, rodii şi maracuja când mă luai în braţe

înfloreau pomii în toate livezile lumii

trăiesc în lumea pe care tu o visezi uneori

rădăcinile acoperă tot absolut tot în lumea pe care

o visezi uneori timpul nu există iar o aripă de fluture

este o simplă aripă de fluture unde liniştile îşi retrag

rădăcinile la sfârşitul spectacolului marin aici ziua

e mult mai lungă iar nopţile sunt un delir alb o călătorie

prin lumi paralele cunoscute şi necunoscute aici

liliecii îşi poartă teama în membranele subtiri

dezbrăcate cuvintele se întind prin

ierburile înalte în care mă regăseşti

precum odiseea repovestită la infinit de oamenii mării

trăiesc în lumea pe care tu o visezi uneori

prin tine îmi aleg culoarea cerului şi caii pe care

îi urmăresc alergând în fiecare dimineaţă

piazza san marco

că ne vom reîntâlni în piazza san marco îmi spune

ploaia asta albă fără sunet ce trece desculţă prin

sufletul meu şi-mi răpeşte imaginile despre tine

pe strada îngustă din spatele unei ferestre privesc portul

şi marea aştept ploaia să-mi aducă înapoi

amintirile

doar atunci voi putea şti cine eşti.

din Antologia Filialei Bacău 2015, ArtBook, 2015, coordonator Calistrat Costin