COMUNICAT

mai 29, 2021 în Evenimente de administrator

Nominalizări la Premiile Uniunii Scriitorilor din România pentru anul 2020

Juriul pentru decernarea Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2020, alcătuit din: Răzvan Voncu (preşedinte), Daniel Cristea-Enache, Gabriela Gheorghișor, Ioan Holban, Mircea Mihăieș, Angelo Mitchievici și Vasile Spiridon (membri), în urma unor etape succesive de jurizare tip conferință online, a stabilit joi, 13 mai 2021, următoarele nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilor din România – apariții editoriale 2020:

Cartea de poezie• Adrian Alui Gheorghe, Comunitatea artistică, Editura Junimea• Hanna Bota, 33+3. Poemele copilăriei, Editura Școala Ardeleană• Gabriel Chifu, O viață. Pagini dintr-o epopee efemeră, Editura Junimea• Ovidiu Genaru, Cartea lui Mircea. Canal, Editura Junimea• Aurel Pantea, Execuții, Editura Cartea Românească

Cartea de proză• Florina Ilis, Pandemia veselă și tristă, Editura Polirom• Ioana Pârvulescu, Prevestirea, Editura Humanitas• Andreea Răsuceanu, Vântul, duhul, suflarea, Editura Polirom• Eugen Uricaru, Grădina Paradisului, Editura Polirom• Varujan Vosganian, Patimile după Gődel, Editura PoliromCartea de critică, eseu şi istorie literară• Mircea Anghelescu, Literatura în context, Editura Spandugino• Alexandru Călinescu, Instantanee cu final deschis, Editura Junimea• Mihaela Mancaș, Metafora afectivității în poezia românească, Editura UniversitățiiBucurești• Irina Petraș, Ochii minții, Editura Școala Ardeleană• George Volceanov, Întoarcerea la Marele Will sau Reconsiderarea canonuluishakespearian, Editura Tracus Arte

Cartea de teatruJuriul a decis să nu facă nominalizări.Cartea de debut• Simona Goșu, Fragil, Editura Polirom• Dragoș Grusea, Clipă și timp, Editura Ideea Europeană• Antonia Mihăilescu, Note din secolul kitsch, Editura Tracus Arte• Adrian Mureșan, Vârstele subversiunii. N. Steinhardt și deconstrucția utopiilor,Editura OMG• Ema Stere, Copiii lui Marcel, Editura Polirom

Cartea pentru copii şi tineret• Florin Bican, Descoperim cu Apolodor, în Deltă, păsările-n zbor, Editura Arthur• Veronica D. Niculescu, Iarna lui Isidor, Editura Polirom• Lucian Dan Teodorovici, Silvestru și Marele Dictator, Editura Polirom

Cartea de traduceri din literatura universală• Luigi Pirandello, Nuvele pentru un an, vol. 3-4, traducere din limba italiană de LaszloAlexandru, Editura Ecou Transilvan• Maia Lunde, Istoria apelor, traducere din limba norvegiană de Ivona Berceanu,Editura Humanitas Fiction• Panorama miniaturii poetice ruse, două volume, traducere din limba rusă de LeoButnaru, Editura Tipo• Roddy Doyle, Zâmbește, traducere din limba engleză de Irina Horea, EdituraHumanitas Fiction• Barbara Cassin, Vocabularul european al filosofiilor, traducere și adăugiri la ediția înlimba română coordonate de Anca Vasiliu și Alexander Baumgarten, Editura Polirom

Premiul Special• Shakespeare interpretat de Adrian Papahagi, Sonete/ Romeo și Julieta, EdituraPolirom• Laszlo Alexandru, Lectura lui Dante, Editura Cartier• Ștefan Cazimir, Vedere din Elsinor. Excursiuni în literatura daneză, Editura Semne• Ioan T. Morar, Fake News în Epoca de Aur. Aminitiri și povestiri despre cenzuracomunistă, Editura Polirom• Cristian Pătrășconiu, Marea Unire. Prima sută, Editura Universității de VestPREMIUL NAȚIONAL va fi acordat de către Juriu, fără nominalizări.

Literatura în limba maternă și literatura în limbile minorităților naționaleComisia pentru Minorităţi, compusă din Markó Béla (președinte), Dagmar MariaAnoca, Slavomir Gvozdenovici, Ivan Kovaci, Fekete Vince (membri), a stabilit în datade 14 mai 2021 – în urma unor etape succesive de jurizare online și conformregulamentului aprobat – următoarele nominalizări pentru Premiile Uniunii Scriitorilordin România – literatura în limba maternă și literatura în limbile minorităților naționale:Scriitori / Cărţi în limba maghiară:• KARÁCSONYI ZSOLT: Függőleges állat • Titlu în limba română: Animal vertical(poezii) • Editura Erdélyi Híradó – Fundaţia Szépirodalmi Figyelő, Cluj-Napoca –BudapestaScriitori / Cărţi în limba slovacă:• IVAN MIROSLAV AMBRUŠ, Zastavenia v kráse • Titlu în limba română: Popasuriîntru frumos (poezii) • Editura Ivan Krasko, NădlacScriitori / Cărţi în limba sârbă:• STEVAN BUGARSKI: Izdavački poduhvat Saveza Srba u Rumuniji: 1994–2018 •Titlul în limba română: Publicații ale Asociației Sârbilor din România: 1994–2018 •Editura Uniunea Sârbilor din România, Timișoara• SAŠA ZORAN JAŠIN: Arhijereji temišvarske eparhije • Titlul în limba română:Ierarhi ai Eparhiei Timișoarei • Editura Uniunea Sârbilor din România, TimișoaraScriitori / Cărţi în limba ucraineană:• LIUDMILA DOROȘ: Kriz sparynku – u svit kazkovyi • Titlul în limba română: Prinscorbură, într-o lume de basm (povestiri pentru copii) • Editura RCR Editorial,BucureștiDebut / Literatura în limbile minorităților naționale• GÁL HUNOR: Kartonfless, poezii, Editura Magvetö, Budapesta• SZÉKELY ÖRS: Ostinato, poezii, Editura FISZ, Budapesta l