EVENIMENT OMAGIAL: 120 de ani de la naşterea pictorului Nicu Enea în satul Valea Arinilor, comuna Măgireşti, jud. Bacău

mai 28, 2017 în Evenimente de administrator

MĂGIREȘTI- 26 MAI 2017  

 

“Spre binevoitoare aducere minte, – întrucât ISTORIA nu începe şi nici nu se sfârşeşte, oricât ne-am dori, cu noi:

– pe 28 mai 2017 se împlinesc 120 de ani de la naşterea pictorului Nicu Enea în satul Valea Arinilor, comuna Măgireşti, jud. Bacău;

– pe 26 mai sărbătorim evenimentul în comuna lui natală şi ni se pare foarte important faptul că şi Domnia Voastră/Domniile Voastre aţi pus umărul la readucerea operei şi personalităţii lui în atenţia publicului contemporan!

Ataşăm Invitaţia. ” VIOREL SAVIN      

Ziarul Deșteptarea a consemnat evenimentul:

“Sâmbătă, 27 mai, la ora 11.00, la Biserica “Sfinţii Voievozi” din Cartierul CFR, în cadrul “Anului omagial al sfintelor icoane, al iconarilor şi pictorilor bisericeşti”, după Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, s-a oficiat, de un sobor de preoţi, Slujba de parastas pentru pictorul Nicu Enea, de la a cărui naştere se împlinesc 120 de ani (n. 28 mai 1897, Valea Arinilor, comuna Măgirești, județul Bacău – d. 16 septembrie 1960, Bacău), cât şi 80 de ani de la pictarea acestei frumoase biserici (1937). Alături de preoţii parohi, de enoriaşii din parohie, au venit la acest important eveniment Cosmin Necula, primarul municipiului, Silviu Ionel Pravăţ, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Dionis Puşcuţă şi Carmen Dima, din partea Uniunii Artiştilor Plastici, scriitorul Viorel Savin, fost custode al Casei Memoriale “Nicu Enea”, autor al mai multor volume şi albume despre viaţa şi creaţia marelui artist Nicu Enea.(…)

În semn de respect şi preţuire, strada unde a locuit pictorul a primit numele de “Nicu Enea”, iar mai târziu, după 1990, Şcolile Gimnaziale din Valea Arinilor şi de pe Calea Bârladului, din Bacău, au primit numele pictorului. Aspecte inedite, mai puţin cunoscute marelui public, a prezentat Viorel Savin, autor al unei frumoase piese de teatru, “Bătrâna şi hoţul”, în care personajul principal este Elvira Enea, a două albume de pictură şi grafică “Nicu Enea”, ultimul a fost lansat oficial la Măgireşti, vineri, 26 mai, cu ocazia unei impresionante manifestări omagiale, denumită sugestiv “Ziua Nicu Enea”, organizată de Primăria Măgireşti, în parteneriat cu Fundaţia Culturală “Urmaşii Răzeşilor Găzari de pe Valea Tazlăului Sărat”, Şcolile din Măgireşti şi Valea Arinilor, Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Bacău, Uniunea Artiătilor Plastici Bacău. ”     de Gheorghe Baltatescu– 27 mai 2017

Scriitorul Viorel Savin, autor al unei serii de albume Nicu Enea, a primit titlul de “Cetățean de onoare al comunei Măgirești”. Felicitări!