FESTIVALUL AVANGARDA XXII – 2023

septembrie 27, 2023 în Evenimente de administrator

Ediția cu numărul XX a Festivalului Concurs Național de Creație Literară „Avangarda XXII” a luat sfârșit. Sâmbătă la biserica ,,Precista” a avut loc colocviul pe tema ,,Minunea – dincolo de logică și rațional”, unde au luat cuvântul: scriitoarea Ecaterina Petrescu Botoncea, prof.univ. dr. Simona Modreanu, scriitorul Radu Voinescu, președintele juriului, prof. Alina Munteanu, preoții Constantin Tomozei, Mihail Tomozei și Stelian Grădinaru. Poeții invitați au recitat din lirica proprie. Organizatorul și moderatorul întâlnirilor a fost scriitorul Victor Munteanu, președintele Fundației Culturale „Georgeta și Mircea Cancicov“. Nu au lipsit muzica liturgică și pricesnele interpretate cu emoție de Oana Crețu. La Centrul de Cultură „George Apostu” a avut loc festivitatea de premiere, iar Florin Țuțuianu și Tibi Ioniță ne-au (în)cântat cu muzică folk. Toamna s-a dovedit a fi generoasă. Și-a luat straie de vară, cer senin și briză caldă, și-a pus la dispoziție frunzișul bogat al copacilor de lângă Bistrița și ne-a poftit la fotografii împreună pe terasă. Starea perfectă pentru a crea amintiri. Și pentru a genera poezie! Avangarda XXII – septembrie, 2023, Bacău. Felicitări scriitorului Victor Munteanu pentru organizare!

Transmite Tincuța Horonceanu Bernevic foto și text

Ar putea fi o imagine cu 15 persoane şi persoane în picioare
Ar putea fi o imagine cu 7 persoane şi text