Un scriitor băcăuan sărbătorit – Gheorghe Ungureanu

septembrie 27, 2023 în Evenimente de administrator

Astăzi, 26 septembrie 2023, Editura Salonul literar-Vrancea îl sărbătorește pe scriitorul GHEORGHE UNGUREANU. De ce? Pentru că i-a apărut romanul în trei volume intitulat ROSTOGOLIRI DE CUVINTE. Volumul I se numește JUDEECATA ȘI FOLOSUL ÎNȚELEPCIUNII, al II-lea-VÂLTORI ALE TIMPULUI, al III-lea-SUB NIMBUL CIREȘILOR. De remarcat că Gh. Ungureanu este un foarte cunoscut scriitor din Bacău, cu talent incontestabil și cu abordări de tematici multiple și complexe. Toate personajele sunt profund integrate în istoria ținuturilor de legendă în care s-au născut, iar desfășurarea evenimentelor este pe mai multe paliere și perfect structurată. Am mai adăuga că toate cărțile scriitorului sunt căutate de cititori și de criticii literari, ceea ce mi se pare o recunoaștere a valorii. Felicitări din toată inima, prietene Gheorghe Ungureanu!

transmite Ioan Culită Ușurelu

Gheorghe Ungureanu: „O mie de ani pământeni ar fi îndeajuns, oare, pentru a redescoperi sau cunoaște în profunzimile lor tainice locurile, faptele, gândurile, pe noi înșine? Aceasta era și continuă întrebarea, căreia, în cele mai multe din cazuri, până mai ieri nu-i acordam importanță, răspunsul așteptând, parcă, momentul unei analize pe o astfel de temă. Așa se face că, într-una din zilele cuprinse în anul trecut, fără vre-un alt motiv intuit îndeobște, m-a pus păcatul să dau curs scrierii, a câta, ca număr, nu cred că este cazul să o declar, o nouă proză, de această dată în trei volume, sub titlul generic “Nestăvilite rostogoliri prin cuvinte”, respectiv: “Nașterea, esența și folosul înțelepciunii”, “Vâltori ale timpurilor” și “Sub nimbul lunii cireșelor”. În măsura, în care, ieșind de sub tipar, sunteți interesați, o veți putea citi integral, fie solicitandu-mi să vă fie trimisă prin colet poștal, fie luând legătură cu Editura comunicată în termeni utili.”