Rezidența internațională de sculptură “ALBASTRU“ – 27 IULIE 2018
iulie 27, 2018 în Evenimente de administrator
Rezidența internațională de sculptură “ALBASTRU“ – 27 IULIE 2018
La Centrul de Cultură “George Apostu“ a avut loc astă-seară închiderea Rezidenței internaționale de sculptură intitulată “ALBASTRU“. Ministrul, Secretar de Stat în Ministerul Culturii, Gheorghe Geo Popa a prezentat expoziția ca pe “o poveste despre cunoaștere și acțiune, despre ‘ce moștenim și ce construim’ într-o lume pe care doar Artistul o poate face mai frumoasă și mai bună“. Trei artiști importanți au expus în cadrul Programului internațional de sculptură, artiști premiați, cu numeroase expoziții personale și de grup: Napoleon Tiron – România, Amancio Gonzales Andres – Spania și Yoshin Ogata – Japonia, cu susținerea curatorului programului Maxim Dumitraș.
La eveniment au participat scriitori băcăuani, Dan Petrușca, Cecilia Moldovan, Cristina Ștefan, Cornel Galben, Violeta Savu, Val Mănescu, profesori, Ioan Dănilă, Adrian Jicu, jurnaliști, Carmen Mihalache, Gheorghe Bălțătescu, pictori, fotografi, oameni politici.
Impresionant discursul prof. dr. Petru Bejan, recenzorul expoziției, vorbind despre conotațiile culorii albastru în artă, dar și despre fiecare expozant și operele expuse, care au întregit patrimoniul cultural al Centrului Cultural al Bacăului.
Petru Bejan este vicepreședinte al ASPLF (Association des Sociétés de Philosophie de Langue Française), preşedinte al Asociației Filosofice de Limbă Franceză din România, președinate al filialei Iași a Societăţii Române de Filosofie, președinte al Fundaţiei Axis, director al Editurii Fundaţiei Axis, editor al revistelor academice Hermenia (Review of Hermeneutics, Art Theory and Criticism) şi Argumentum. Este membru al AICA (International Association of Art Critics) și ISA (International Society of Aesthetic).
A fost un eveniment de înaltă ținută artistică prin care băcăuanilor li s-a oferit un real prilej de cunoaștere și asimilare artistică. În revista editată de Centrul Cultural “George Apostu“, Gheorghe Geo Popa a specificat:
“Arta, spațiul al libertății absolute, în care clipa joacă rolul decisiv al trecerii dinspre trecut spre viitor, imortalizată în gestul care dă expresie și valoare operei.“
Vă mulțumim. Felicitări!
Cristina Ștefan