Eveniment la Editura Junimea- Viorel Savin, lansare de carte

aprilie 14, 2017 în Evenimente de administrator

Lansare „Cinesunta – fata cu trecutul amputat”, de Viorel SAVIN- 13 aprilie 2017

Petre Isachi: „Romanul suportă o multitudine de chei de lectură: în opinia mea este un roman filosofico-freudist, autorul insistă pe funcția sinelui în evoluția personalității individului; aceasta ar fi o temă, o temă pretext, pentru că arta lui Viorel Savin […] este de a topi teme și motive de circulație universală, făcându-le aproape de nerecunoscut; insinuează o filozofie a «cine sunt-ismului» – este o întrebare de două mii de ani care se pune în istoria umanității – și pentru a intra într-o problematică de acest tip, la care asociază alte teme la fel de importante ca dezrădăcinarea, înstrăinarea, uitarea, amnezia, amnezia regresivă, amnezia umanității, el imaginează o poveste banală, dacă vreți, pe care o găsim în presa de fiecare zi […].”

Nicolae Crețu: „[…] Titlul care pare ludic – «Cinesunta» – are implicații ontologice profunde și dincolo de relativizarea aceasta a straturilor semantice implicite în numele care nu e un nume, de fapt, este o expresie dată neliniștii, în primul rând, privind această marcă a numelui care este numele, dar nu se limitează numai la el – e tot păienjenișul acesta al raporturilor, al rețelei (alt fel de rețea decât web), rețeaua raporturilor umane în care trăim cu toții și nu e deloc o noutate în literatură patosul interogației « cine sunt ».” […] Personajul Cinesunta […] este o persoană hăituită […], care intră într-o situație (pe care o rezumă metaforico-sintetic «Cinesunta» – nume, pseudo-nume și titlu) pentru că trebuie să scape, să se apere. Pentru mine, forța romanului stă, în primul rând, în această vitalitate de limită a autoapărării.”

 

„Inertă, fata privea în gol. Maşina demară cu roţile scârţâind pe asfalt.
În câteva secunde înaintau deja cu o sută şaptezeci de kilometri la oră. Din pricina vitezei, drumul din faţa lor părea o bandă gri-sidefie de pânză ce se desfăşura bezmetică, vibrând, de parcă ar fi fost aşezată pe valuri.
Din senin, începu să bureze.
Asfaltul se înnegri, apoi începu să lucească stins, acoperit cu o peliculă fină de apă. Încrâncenată, fata privea fără să clipească înainte, căutând cu ochiul gândului un reper în hăul imens dinlăuntru-i.
Se lăsase prinsă într-o plasă de vorbe mincinoase despre căsătoria cu Augustin, dealer de maşini în Paris, despre formaţia pe care el «scăpăra» să i-o pună la dispoziţie, despre contractul sigur – «Sigur, sigur!» -, cu o casă de discuri… În urma ei, acasă, banda tuciuriului o teroriza pe maică-sa ca nu cumva să anunţe poliţia despre plecarea ei până ce, chipurile, nu-şi recuperau de la Augustin cheltuielile: pentru transport, pentru analizele medicale cerute de autorităţile franceze – «Pentru a-i putea acorda dispensa, tu…!» Numai doamna Maria, cea care o îneca cu parfumul ei dens, de trandafiri, era vinovată: o căutase la liceu («Mi-a vorbit doctoriţa Cora despre tine, dragă!»), şi o înregistrase în amfiteatru («Ca să te ajut, dragă, un talent ca al tău, e păcat să mucezească în România!») şi o pusese în legătură cu Augustin. Care, uluit, o invitase imediat în Franţa…!” (Viorel SAVIN, „Cinesunta – fata cu trecutul amputat”)

Viorel Savin: „Eu am văzut în Cinesunta o ființă hăituită, obligată să devină extrem de puternică pentru a supraviețui.”

 sursa: Editura Junimea